Revista:

Florile de tei neurosedative și antispastice

Untitled

Cel mai parfumat arbore care creşte la noi este foarte căutat de cei care doresc o clipă de relaxare în aer liber. Din Lunca Dunării până în zonele deluroase din Moldova şi Maramureş, dar şi în Banat şi Oltenia, teiul este regele copacilor „tămăduitori”. La sfârşit de iunie şi începutul lunii iulie, majoritatea mânăstirilor de la noi, mai puţin cele din zonele montane înalte, te întâmpină încă de la intrare cu inconfundabila adiere de tei, care în combinaţie cu mirosul de smirnă şi tămâie te învăluie într‑o pace adâncă. La Mânăstirea Sfânta Elena de la Mare din Costineşti am ajuns pe când măicuţele culegeau floare de tei, iar de la maica Cipriana am aflat că pentru a‑şi păstra toate proprietăţile este bine ca florile de tei să se culeagă întotdeauna după ce a plouat. Ceaiul de tei este unul dintre cele preferate de călugări, datorită proprietăţilor neurosedative şi antispastice.

Se culeg imediat după ploaie

În perioada teiului în floare, cei mai mulţi dintre noi preferă plimbările în preajma acestor pomi aducători de linişte şi bună dispoziţie. De la călugării mai vârstnici s‑a păstrat obiceiul ca atunci când vrei să fugi de arşiţa verii să cauţi umbra teiului, care te înviorează şi împrospătează aerul, spre deosebire de umbra nucului, ce abundă în umezeală şi aer rece. Teiul (Tilia) are mai mult de douăzeci şi cinci de specii, cea mai răspândită la noi fiind Teiul pucios (Tilia cordata), mai rar întâlnindu‑se Teiul mare (Tilia platyphyllos) sau Teiul argintiu (Tilia tomentosa). Florile sunt principala sursă de sănătate a acestui arbore frumos mirositor, flori care au în compoziţie un anumit tip de zahăr, ceea ce face ca ceaiul din floare de tei să nu mai aibă nevoie de îndulcitori. În compoziţia acestora se mai găsesc mucilagii, taninuri galice şi catehice, glucozide, flavonoide, dar şi ulei esenţial (mirosul plăcut este dat de farnesol). Aceste substanţe active conferă florilor proprietăţi neurosedative şi antispastice, emoliente (mucilagii) şi antiinflamatoare (triterpene), fiind foarte eficiente şi în tratarea virozelor şi a tulburările neuropsihice (nevroze, anxietate, insomnie, agitaţie), inclusiv cu manifestări somatoforme: tulburări de motilitate biliară, simptome cardiace (palpitaţii, dureri precordiale, dispnee), cefalee (inclusiv migrene).

Aşa cum călugării ne învaţă, este bine să ţinem cont de faptul că florile de tei se culeg pe vreme cu aer proaspăt, mai exact după ploaie. De asemenea, este bine de ştiut că florile nu se culeg separat, ci cu tot cu frunzuliţe (bractee), pentru că ambele au proprietăţi deosebite. Atât florile, cât şi frunzele de tei se folosesc imediat după ce au fost culese, dar îşi păstrează proprietăţile şi sub formă uscată. Uscarea se face la umbră, în spaţii deschise şi lipsite de umezeală. Indiferent că sunt folosite sub formă de infuzie, macerat, pulbere sau tinctură, florile de tei au o puternică acţiune sedativă, dar şi emolientă, sudorifică, diuretică, antivirală, antiinflamatoare, spasmolitică, decongestionantă sau relaxantă. Florile de tei regenerează psihic şi mental.

Răcelile şi stările de nervozitate pot fi tratate cu infuzie sau macerat

Dintre utilizările florilor de tei, infuzia este cea mai frecventă, având în vedere faptul că este pe cât de uşor de preparat, pe atât de eficientă în tratarea mai multor boli. Peste o linguriţă de flori şi frunze mărunţite sau 10 flori de tei proaspăt culese se toarnă o cană (aproximativ 250 ml) cu apă fierbinte, apoi se acoperă şi se lasă la infuzat timp de 10 minute. Aşa cum am arătat şi mai sus, infuzia de tei nu se îndulceşte, fiind suficient de dulce în starea ei naturală, dar se pot adăuga câteva picături de zeamă de lămâie pentru un plus de vitamina C. Ceaiul este recomandat în afecţiuni mai puţin grave, precum răceli sau uşoare stări de nervozitate, şi asta pentru că prin fierbere se pierd multe din principiile active ale plantei. Călugării îl consumă de obicei după slujbele de noapte, înainte de a se odihni. Tot dintr‑o linguriţă de frunze şi flori mărunţite se poate obţine maceratul de tei. Spre deosebire de infuzie, pentru obţinerea acestui preparat peste plantă se va adăuga o cană cu apă rece, plată sau de izvor, lăsându‑se la macerat de seara până dimineaţa. Se strecoară şi se bea întreaga cantitate pe parcursul unei zile. Fiind şi diuretice, sunt utile în afecţiunile urinare (mai ales când există un fond de agitaţie şi insomnie).

Pulberea temperează stările de anxietate

Cel mai eficient tratament cu tei este acela cu pulbere sau tinctură. În ambele situaţii, florile de tei îşi păstrează proprietăţile, tratând cu succes afecţiuni precum anxietatea, depresiile, insomniile, bronşita, durerile de cap, tulburările digestive. Pulberea se obţine prin simpla măcinare a florilor şi a bracteelor de tei, după ce au fost foarte bine uscate. Se păstrează într‑un vas de sticlă şi nu mai mult de o săptămână. Se ia câte o linguriţă rasă de pulbere, de două ori pe zi, ţinând‑o sublimbă, iar apoi se înghite cu apă sau ceai.

Baia cu flori de tei detensionează și calmează

Încă de acum câteva sute de ani, călugării au descoperit beneficiile unei simple băi cu flori de tei. Seara se pun doi pumni cu flori de tei într‑o oală cu 3 litri de apă la temperatura camerei. Dimineaţa se strecoară printr‑un tifon, păstrându‑se lichidul rezultat, iar planta rămasă în urma strecurării se fierbe într‑un litru de apă, timp de 10 minute, după care se strecoară. După răcire, se amestecă cele două cantităţi de lichid şi se toarnă în cada de baie. Pe lângă faptul că este foarte relaxantă, o baie cu flori de tei are un efect somnifer imediat. După o zi cu mult stres, o astfel de baie este un adevărat elixir.

Mariana BORLOVEANU