Revista:

Mărarul, ajutor de mare preţ în dezechilibrele hormonale

Untitled

Mărarul (Anethum graveolens) este una dintre cele mai aromate plante folosite în bazinul mediteranean de peste 1500 de ani. De la infuzii şi cataplasme până la uleiuri esenţiale sau tincturi, mărarul este benefic în tratarea aerofagiei, a afecţiunilor căilor urinare, în retenţiile hidrice, dar şi în amenoree sau anorexie. Datorită cantităţilor considerabile de calciu, potasiu şi magneziu, cât şi a vitaminelor A, B şi C, consumul frunzelor şi al seminţelor de mărar echilibrează funcţiile organismului, contribuind chiar la diminuarea valorilor crescute ale colesterolului. Maica Partenia, alături de toate măicuţele de la Mânăstirea Sfânta Elena de la Mare din Costineşti, şi‑a făcut deja provizii, pe care întreaga obşte le va folosi atât pentru aromatizarea mâncărurilor, cât şi ca leac tămăduitor.

Seminţele de mărar, bogate în uleiuri volatile

Dacă se întâmplă ca în toiul verii să ajungi într‑o grădină de zarzavat este cu neputinţă să nu remarci parfumul aromat, uşor înţepător, al unor adevărate umbreluţe galbene, care sunt florile ajunse la maturitate ale plantei de mărar. Frunzuliţele colorate în verde sau verde‑maroniu sunt asemenea unor ace firave, la fel de parfumate, care, consumate în stare proaspătă, au un efect de uşurare a respiraţiei în cazul bolnavilor care suferă de astm sau alte afecţiuni respiratorii. De altfel, întreaga plantă de mărar este de un real ajutor pentru tratarea diferitelor afecţiuni ale organismului. Seminţele, de exemplu, conţin un ulei volatil cu proprietăţi antibacteriene, antispastice şi carminative. Mărarul este de mare ajutor în combaterea balonării, a colicilor intestinale şi a diverselor tulburări dispeptice; de asemenea, ajută în crizele de sughiţ şi la combaterea lipsei poftei de mâncare, în tulburările nervoase minore şi insomnii. Poate fi recomandat pentru stimularea secreţiei lactate – este galactagog –, fiind de un real folos în hipogalactoree. Este util şi în tratarea suferinţelor renale sau a hemoroizilor.

Uleiul volatil de mărar conţine cantităţi însemnate de calciu, potasiu, sulf, fier, magneziu şi sodiu, dar şi vitamine, fiind util atât în alimentaţie şi tratamente interne, cât şi în afecţiuni externe ale pielii.

Tibetanii foloseau infuzia de mărar pentru toate bolile

Mărarul poate fi consumat şi ca atare, dar poate fi păstrat şi sub formă uscată. Important este ca niciodată să nu se usuce la soare. În tratamentele călugărilor din Tibet, ceaiul de mărar era recomandat în majoritatea bolilor, aceştia având o manieră proprie de păstrare: se rupeau mlădiţe mici de mărar care se atârnau la grinda casei, asemenea unor bucheţele de flori (cu inflorescenţa în jos). Acestea erau mutate din loc în loc, în funcţie de cum erau curenţii de aer din preajma lor. În momentul în care bucheţelele deveneau casante, acestea se depozitau pe aceeaşi sfoară pe care au fost ţinute la uscat, înşirându‑se în spaţii bine aerisite.
Tibetanii tratau orice afecţiune cu infuzii şi cataplasme, iar oaspeţii cei mai de seamă erau serviţi cu ceai de mărar. Când toţi cei prezenţi erau obosiţi, gazda punea un buchet mare de mărar (verde sau uscat) la mijlocul mesei. Acesta, datorită uleiului aromatic şi a acţiunii acestuia la nivelul sistemului nervos, făcea ca toţi cei prezenţi să emane o stare de bine şi relaxare, ceea ce amplifica relaţiile interumane.

Sucul de mărar reglează secreţia de sucuri gastrice şi ameliorează tusea

În formele rebele de tuse sau în viroze este bine să avem la îndemână un păhăruţ cu suc de mărar. Pentru prepararea lui, se ia o mână de frunze de mărar proaspăt, care se trec prin blender timp de un minut. După aceea se adaugă 10‑15 linguri de apă plată şi se lasă la macerat timp de o oră. Se strecoară apoi maceratul printr‑un tifon, obţinându‑se un suc nu tocmai plăcut la gust, dar foarte eficient în tulburările digestive. De preferinţă, acesta se combină cu aceeaşi cantitate de suc de mere sau de morcov. Se beau câte 50 de mililitri, la interval de 4 ore, astfel încât să fie administrat în trei tranşe. Acest suc este tratamentul ideal în stimularea secreţiei de sucuri gastrice. Dacă însă se vor lua doze mai mari, sucul de mărar va avea efecte opuse, astfel încât secreţia de suc gastric va fi inhibată. Cu cât cantitatea de suc consumată va fi mai mare, tratamentul va fi util şi pentru tratarea altei afecţiuni, şi anume a gastritei hiperacide.

Vinul de mărar ameliorează dereglările hormonale

Atât afecţiunile generate de bolile digestive, cât şi cele de natură hormonală pot fi ameliorate cu ajutorul unui vin terapeutic care se poate prepara în casă. Într‑un borcan de sticlă se pun 20 de linguri de mărar uscat, mărunţit, peste care se adaugă 1 litru de vin de ţară şi 3‑4 linguri de miere polifloră. Se lasă o săptămână la macerat, după care se filtrează şi se păstrează într‑o sticlă de culoare închisă. Înainte cu un sfert de oră de cele trei mese principale se vor bea 50 de mililitri din acest vin care fortifică organismul şi ajută la reglarea echilibrului hormonal al persoanelor de vârsta a treia.

Mariana BORLOVEANU