Revista:

Mircea Bocan: „Argila aceasta are «inteligenţa naturii». Ştie unde este nevoie de ea…”

bocan

Numele lui Mircea Bocan este legat de ani buni de cel al argilei, un soi de pământ care vindecă. De mai bine de treizeci de ani, convingerile inginerului chimist cu privire la puterile tămăduitoare ale argilei nu s‑au schimbat, nici nu s‑au diminuat, ci dimpotrivă, s‑au consolidat şi mai mult. El însuşi s‑a vindecat de insuficienţă renală fără să ajute funcţionarea rinichilor prin dializă sau alte tratamente. Practic, argila este cea care i‑a schimbat lui Mircea Bocan viaţa de două ori, o dată ca bolnav care s‑a vindecat prin intermediul ei, iar a doua oară ca distribuitor pentru cei ce au nevoie de argilă ca leac pentru diferite boli.

Câţi ani aţi petrecut în lumea argilei? În acest răstimp, convingerile Dvs. cu privire la puterile ei tămăduitoare s‑au schimbat: s‑au consolidat ori s‑au diminuat?

În lumea argilei am trăit treizeci şi unu de ani şi datorită faptului că această argilă nu are nici un efect secundar nu am avut niciodată nici cel mai mic reproş din partea consumatorilor; dimpotrivă, oamenii ne‑au transmis cum au ajuns să se vindece de boli grave sau să‑şi amelioreze simptome pe care le aveau de ani buni. Rezultatele argilei continuă să ne uimească prin puterile ei tămăduitoare. Singura diferenţă este că pentru bolile digestive trebuie să folosim doze tot mai mari din cauza folosirii pe scară largă a antibioticelor de sinteză, de cele mai multe ori absolut fără nici un rost.

În ce mod v‑aţi convins de proprietăţile terapeutice ale argilei?

Am avut o infecţie renală foarte puternică pe când eram copil, la vârsta de 13 ani. Cinci ani mai târziu, când am fost recrutat pentru serviciul militar, am fost depistat cu insuficienţă renală şi hipertensiune arterială, rar întâlnită la acea vârstă. Am încercat multe tratamente ca să mă vindec, aproape orice remediu de care auzeam, dar fără nici un rezultat! În urmă cu treizeci de ani mi‑a picat în mână o carte care descria în termeni extrem de elogioşi tratamentul cu argilă, care rezolva, fără nici un efect secundar, o gamă largă de afecţiuni cronice.

Ce fel de argilă aţi folosit şi folosiţi în continuare pentru a vă menţine sănătatea?

Sunt chimist. În facultate am studiat sinteza medicamentelor, însă nu aveam noţiuni despre argilă. Aceasta se găseşte într‑o varietate mare, dar eu am avut o şansă extraordinară: fosta fabrică de produse refractare din Alba Iulia avea în stoc toată gama de argilă autohtonă. O singură dată au importat din Kazahstan o argilă care mi‑a fost recomandată de către şeful de secţie, fost coleg de facultate, specializat în silicaţi, care mi‑a spus că aceasta este cea mai bună. Importul a fost sistat din cauza costului ridicat al transportului. Cariera se afla în apropierea graniţei cu China, la opt ore diferenţă de fus orar. În doar o lună mi‑am rezolvat insuficienţa renală. Soţia mea a fost diagnosticată în clinica din Cluj‑Napoca cu gastrită şi enterocolită. Şeful de secţie, profesor universitar, i‑a spus sincer că sunt boli cronice de care va suferi toată viaţa. Nu i‑a recomandat nici un tratament. În prezent, marea majoritate a medicilor prescriu pentru bolile digestive doze uriaşe de antibiotice care distrug flora tubului digestiv, provoacă micoze şi, fiind de sinteză chimică, sunt şi toxice, ducând la apariţia radicalilor liberi. Soţia mea şi‑a rezolvat uşor cele două afecţiuni cu argilă, fără ca acestea să recidiveze în treizeci de ani. Am recomandat multor persoane această argilă şi rezultatele erau spectaculoase în toate bolile menţionate în cartea lui Jean Valnet Tratamentul bolilor prin legume, fructe şi cereale. Fiind un produs 100% natural, efectele secundare sunt zero.

În anul 2000, Sânziana Pop a aflat despre acest tratament şi un articol publicat în revista pe care o coordonează, care are un impact enorm, ne‑a schimbat complet viaţa. Această argilă a fost analizată şi aprobată la comercializare de către Ministerul Sănătăţii ca supliment alimentar. Rezultatele analizelor sunt perfecte, radioactivitatea este mult sub limita normală, germenii patogeni sunt zero. În plus, argila, fiind o rocă sedimentară, dacă este păstrată departe de vaporii toxici pe care poate să îi absoarbă, are o valabilitate nelimitată.

Ce „minuni” mai cunoaşteţi în legătură cu puterea tămăduitoare a argilei?

S‑a relatat în presă cazul unei persoane în vârstă care, suferind de melenă, a ajuns în comă; sângele îi ieşea pe ochi şi pe urechi. În doar câteva săptămâni a fost vindecată complet. Până la vârsta de nouăzeci de ani a dus o viaţă normală, fără restricţii alimentare. Cu timpul, am observat că persoanele care au mai multe afecţiuni se vindecă mai spectaculos cu argilă. Diferenţa faţă de tratamentele alopate este uriaşă. La cei cu mai multe afecţiuni, în cele mai multe cazuri, efectele secundare ale tuturor medicamentelor pot să anuleze efectele principale. În plus, este alarmant faptul că în România orice persoană poate să cumpere o gamă largă de medicamente fără prescripţie medicală, inclusiv antibioticele! În acest caz, din păcate, se face o greşeală fundamentală şi se consumă antibiotice pentru viroze! Antibioticele sunt doar chimicale! Am ajuns să importăm în condiţii extrem de dificile această argilă de la capătul pământului. Are o compoziţie extrem de complexă: caolinit, gipsit, ilit, moscovit, bicit deferizat, apatit, hematit, halloysit, zirconium, oxizi de fier sub formă de pulbere. Nicăieri nu există o astfel de argilă. Am căutat cu multă insistenţă undeva mai aproape, dar fără nici o şansă. Toţi clienţii noştri, inclusiv din SUA şi Canada, o apreciază la superlativ.

Referitor la afecţiunile care se rezolvă cu această argilă, acestea nu sunt foarte multe, dar sunt esenţiale şi foarte des întâlnite: bolile digestive, cele hepatice (hepatite, ciroze), insuficienţa renală şi hipertensiunea cauzată de aceasta, calculii renali, diabetul de tip II, hipo şi hipertiroidia, nodulii hipertiroidieni. În plus, studii recente arată că fierul trivalent elimină prin schimb ionic metalele grele din organism, iar argintul are proprietăţi bactericide, antitoxice. Zincul şi seleniul stimulează producţia de enzime de „curăţare” anticancerigene. Având o suprafaţă foarte mare de adsorbţie şi absorbţie, argila preia substanţa activă din medicamente şi o duce ţintă la celule şi elimină o mare parte din efectele secundare ale medicamentelor.
Cât despre binefacerile argilei ALGO pe care o comercializăm de cincisprezece ani, fără să avem vreo reclamaţie, să vă prezint un caz relevant şi de notorietate sigură. În anul 2000, am fost vizitaţi acasă de către actorul Ion Besoiu. Acesta ne‑a spus că este pensionat de cinci ani pentru că a fost luat cu salvarea de pe stradă. Un actor nu îşi permite să fie luat cu salvarea de pe scenă, în felul acesta spectacolul fiind compromis! Suferea de gastrită, colită, ulcer, probleme hepatice grave, insuficienţă renală cu hipertensiune şi circulaţie periferică deficitară. În doar trei săptămâni şi‑a rezolvat toate afecţiunile şi şi‑a reluat activitatea. În prima emisiune TV în direct ne‑a mulţumit în mod deosebit, menţionând că doar argila i‑a rezolvat toate problemele de sănătate. La 84 de ani a primit mai multe distincţii pentru întreaga activitate; este în continuare activ.

La sfatul unui medic ar fi trebuit ca familia noastră, când copiii erau mici, să se intoxice cu nişte medicamente extrem de toxice pentru giardia (lamblii). La refuzul meu, acesta, foarte iritat, mi‑a spus că nu există alternative. Am găsit în Revista Română de Parazitologie tratamentul cu tinctură de propolis care s‑a dovedit foarte eficient. Mai mult, acest tratament urmat de noi pentru această problemă medicală ne‑a mărit şi imunitatea. Am făcut cunoscut acest tratament tuturor celor care primesc un pachet de argilă.

Are şi contraindicaţii? Se fac pietre la organe anume din cauza utilizării ei?

Această argilă nu are nici un fel de contraindicaţii. Poate fi luată la orice vârstă şi în orice cantitate. Cei trei copii ai noştri au beneficiat de această argilă încă din biberon, la primul scaun diareic. I‑am ţinut departe de medicamentele de sinteză care sunt atât de dăunătoare. Eu consum de treizeci de ani aproximativ şaptezeci de grame de argilă zilnic. La aproape şaizeci de ani sunt foarte activ şi nu am nici o problemă de sănătate. Argila aceasta are „inteligenţa naturii”. Ştie unde este nevoie de ea şi reglează metabolismul! Este interesant că acelaşi produs reglează toate glandele endocrine, indiferent că sunt în hiper sau hipofuncţie! Nu se fac pietre nicăieri; dimpotrivă, calculii renali dispar ca prin farmec, prin schimb ionic. Odată echilibrat organismul, calculii nu mai recidivează. Se ştie că persoanele care se operează de calculi renali sunt obligate să refacă operaţia la acelaşi interval sau mai des.

De ce credeţi că oamenii aleargă la tratamentele alopate mai uşor decât la natură?

E vorba de educaţie şi cultură. Popoarele asiatice apelează întâi la medicina tradiţională, inclusiv japonezii, care sunt foarte avansaţi tehnologic. Să nu uităm că şi hrana este un medicament. Poporul cubanez este considerat cel mai sănătos din lume. Fidel Castro, timp de jumătate de secol, a interzis importul de medicamente de sinteză, acestea fiind folosite doar în cazuri excepţionale. Oare să fie o simplă coincidenţă faptul că România are cea mai deasă reţea de farmacii din toată lumea – de exemplu, în Alba Iulia înainte de anul 1990 erau doar două farmacii, acum numărul lor depăşeşte şaptezeci – şi cei mai mulţi bolnavi de cancer (de toate tipurile) din Europa?! Statisticile sunt oficiale! Oricine poate să citească lista extrem de stufoasă cu efecte secundare care sunt garantate la folosirea fiecărui medicament de sinteză. Dacă cele mai multe „ leacuri băbeşti” nu au efect imediat, ele acţionează la cauză. Efectele argilei se fac simţite după câteva zile şi bolile nu mai recidivează. Noi am observat un lucru alarmant: dacă acum treizeci de ani, soţia şi‑a rezolvat cele două afecţiuni digestive cu câte o linguriţă de argilă, acum recomandăm o doză de şoc de aproximativ două sute de grame de argilă pe zi. Folosirea antibioticelor tot mai puternice lasă în urmă germeni patogeni tot mai rezistenţi; unii sunt mutanţi! Dacă Fleming reuşea să vindece o pneumonie cu 300 de unităţi de penicilină naturală, acum pentru aceeaşi afecţiune se folosesc câteva milioane de antibiotice de sinteză chimică, perfuzabile, care fac ravagii în organism. Folosirea probioticelor este obligatorie la fiecare tratament cu antibiotic!

Consideraţi că nu există oameni valoroşi care să se fi specializat medical pentru a putea prescrie pacienţilor, în calitate de medici, argila pe reţetă?

Medicii au voie să prescrie reţetele pe care le‑au învăţat în facultate şi la cursurile de perfecţionare profesională. Dacă prescriu orice altceva, pot fi acuzaţi de malpraxis medical. Numai în „industria” anticancer (chimio şi radioterapie) lucrează câteva milioane de persoane şi cifra de afaceri ajunge la 200 de miliarde de dolari pe an. Cu toate că se recunoaşte oficial că rata de succes cu aceste metode este modestă, medicii nu au voie să recomande alternative. Cunosc persoane care s‑au vindecat de metastaze în câteva luni, refuzând orice tratament alopat, doar prin regim alimentar bazat pe lipsa totală de proteine de origine animală, hrană biologică netratată termic, germeni alimentari şi argilă. Alte persoane declară că au învins cancerul cu vitamina B17 şi doze uriaşe de vitamina C perfuzabilă (50‑100 de fiole de vitamina C, 1.000 mg/fiolă/zi).

În încheiere, vă rog să adresaţi un cuvânt pentru cititorii revistei noastre.

Recomand cititorilor revistei dumneavoastră să se roage bunului Dumnezeu să îi inspire sau să întâlnească persoanele potrivite ori de câte ori sunt în impas. Dumnezeu ne poate deschide anumite porţi acolo unde mintea noastră omenească nu poate pătrunde. Sper că aceste cuvinte pe care le‑am adresat cititorilor revistei Leacuri & Reţete Mânăstireşti să ajungă la inimile lor şi să le fie de folos dacă sunt chinuiţi de multe afecţiuni cronice!

Interviu realizat de Laura AIVĂNCESEI