Revista:

Nămolul de aur al lui Techir

techir

Sănătatea poate fi păstrată sau redobândită nu neapărat prin tehnici greu de îndurat, pastile sau alte tratamente rare, costisitoare şi scumpe, ci cu mijloace la îndemâna tuturor, care au calităţi de panacee recunoscute din cele mai vechi timpuri. Argila, sarea, cataplasmele cu varză, osteopatia, masajele, compresele, gargara, mierea şi multe alte „găselniţe” ale omenirii au fost transformate în tratamente eficiente.

O mare descoperire printr‑un necaz

Un bătrân olog şi orb, împreună cu măgarul său plin de bube, nimereşte, printr‑o întâmplare, în mâlul unui lac de la malul Mării Negre. Techir era numele bătrânului care s‑a chinuit mult să iasă din nămolul urât mirositor. Într‑un sfârşit, a reuşit şi nu mică i‑a fost surpriza când, odată ce s‑a văzut scăpat din schingiuirile pământului care îl trăgea la fund, vedea şi putea merge pe picioarele lui fără efort. Măgarul, de asemenea, scăpase de bube şi se curăţase de metehnele care îl chinuiseră multă vreme.

În cinstea turcului Techir şi a miracolului al cărui martor a devenit s‑a turnat o statuie ce se poate vedea şi astăzi pe malul lacului care îi poartă şi numele – nămolul lui Techir, ghiol însemnând baltă, apă adâncă. Se poate însă ca numele localităţii să provină şi de la culoarea cenuşie a apelor lacului, techir însemnând şi vărgat. Legenda lui Techir coincide cu realităţile consemnate de documentele vremii, ce atestă faptul că legiunile romane cunoşteau locurile benefice sănătăţii de pe malul mării, monede romane şi alte mărturii atestând activităţi comerciale pe malul lacului. Însă dovezi cu privire la folosirea nămolului în scopuri terapeutice ne parvin dintr‑o perioadă mai târzie, de la armatele otomane, care la începutul secolului al XIX‑lea făceau împachetări cu nămol.

Sfârşitul secolului XIX este perioada în care se fac primele analize ale apei şi nămolului de la Techirghiol şi în urma rezultatelor obţinute se ridică primele construcţii cu destinaţie balneară.

Beneficiile tratamentului cu nămol sapropelic de la Techirghiol au fost mai evidente atunci când specialiştii români, dar şi străini, au studiat compoziţia şi efectele acestui nămol, în special după anul 1924, când la Expoziţia Universală de la Paris i‑au fost recunoscute proprietăţile minunate printr‑o recompensă cu medalia de aur.

Lacul Techirghiol se află între localităţile Techirghiol, Eforie Nord şi Eforie Sud din lanţul de staţiuni de pe artera nordică a Mării Negre. Este cel mai mare lac salin de la noi, cu o lungime de 7.500 de metri şi o adâncime de cel mult 9 metri. Salinitatea este de 90 de grame pe litru.

Mânăstirea Sfânta Maria

Până acum patru ani, aproape nu era turist care să nu includă în traseul lui de pe litoralul românesc o trecere pe la Techirghiol. Din cerdacul unei căsuţe din piatră de la Mânăstirea Sfânta Maria îi întâmpina duhovnicul Arsenie Papacioc. Oamenii intrau pe rând pentru vreun sfat sau spovedanie şi îşi continuau vacanţa.

Şi acum mormântul bătrânului adună pe cei ce l‑au cunoscut sau încearcă să‑l descopere prin cărţile scrise şi cuvintele pe care le‑a rostit. Crucea de la căpătâiul său, ca şi chilia în care a locuit, sunt locuri de suflet pentru sute de pelerini.

La Techirghiol nu este greu de ajuns nici cu maşina, şi nici cu mijloacele de hoteluri şi pensiuni oferă cazare turiştilor, iar în afară de tratamentele ce se pot face la mânăstire mai există două aşezăminte balneare în localitate. Baza de tratament a Centrului Social Pastoral „Sfânta Maria” este la mare căutare încă de la înfiinţare, mi‑a confirmat maica Filofteea, cea care se ocupă de pacienţii ce aleg să se trateze într‑o staţiune balneară şi de odihnă pe durata concediului.

Mânăstirea Sfânta Maria – Techirghiol este ca o bijuterie a oraşului de la malul mării. În curte găseşti o curăţenie desăvârşită, o rânduială monahicească, o hărnicie motivată de iubirea evanghelică. Zidurile din piatră sunt măcinate din cauza salinităţii. Chiar la poarta de la intrare se ridică bisericuţa din lemn adusă de localnicii unui sat din judeţul Mureş. Este construită după tipicul celor din Maramureş şi lemnul gros cu împletituri vorbeşte despre creativitatea şi spiritualitatea celor din popor. În interiorul bisericii sunt icoane naive cu sfinţii hramului – Petru şi Pavel, iar pe peretele din stânga chipul Sfântului Hristofor cu cap de câine. Oamenii intră grăbiţi în sfântul lăcaş, privesc cu superficialitate pictura, scriu câteva nume pe o hârtie pe care o lasă pentru a fi pomeniţi de măicuţe şi pleacă, convinşi că au făcut bine bifând trecerea printr‑un asemenea loc.

Curticica mânăstirii aminteşte de atmosfera de la Balcic: piatră, lemn, vegetaţie bogată. În spatele centrului de tratament este un izvor şi statuia doctorului fără de arginţi Pantelimon. Sculptura aparţine lui Ion Jalea şi a fost adusă din Bucureşti, de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, de Patriarhul Justinian Marina. Turiştii vin cu sticle şi recipiente pregătite de acasă pentru a lua apă de la izvorul Sfântului Pantelimon, mulţi dintre ei vindecându‑se de tot felul de boli după ce au consumat‑o.

Centrul Social Pastoral „Sfânta Maria” din Techirghiol are o bază de tratament aflată sub oblăduirea Sfântului Pantelimon, dotată cu aparatură medicală performantă şi deservită de personal medical specializat. Pacienţii sunt trataţi în special cu băi din plante, apă sărată şi nămoluri terapeutice extrase din lacul aflat la câţiva metri de mânăstire, chiar peste drum. Aici sunt tratate afecţiuni neurologice, reumatologice, tulburări circulatorii şi afecţiuni ale aparatului respirator. Procedurile ce devin posibile căi de tratament constau în băi sărate, băi de nămol, băi galvanice şi de plante, electroterapie, magnetoterapie, masaj şi kinetoterapie.

Maica Semfora Gafton, proinstareţa mânăstirii, nu este atât de ocupată ca celelalte maici care umblă ca furnicile să gătească, să îngrijească de grădină, de biserici şi de celelalte construcţii. Are o vârstă înaintată şi e dornică să îmi povestească pe larg despre locul pe care îl iubeşte ca pe propriul copil. „Am fost şi am văzut locul de unde e plecată biserica. Nu mai e biserica acum, dar m‑a impresionat că lumea ştia de mine, de unde vin. Nu e o biserică maramureşeană, e o biserică din lemn din Arieş de Mureş. Nu e trecută în rândul monumentelor istorice, pentru că puţine biserici din lemn îşi mai păstrează integral pictura. De aceea am şi primit scris de la Monumente să n‑o mai folosim ca lăcaş de cult fiindcă restaurarea duce la degradare, iar eu ştiu sfinţi care nu mai arată cum arătau, după restaurare. Am făcut trei restaurări de picturi. Şi atunci ne‑a interzis folosirea bisericii. Şi atunci am început acţiunea
de reconstrucţie de biserică: am obţinut teren, prin hotărâre de guvern, am făcut toate aprobările peste tot şi se construieşte ce vedeţi: o catedrală. Aşa a numit‑o Patriarhul Teoctist: „Aiasta‑i catedrală!” Moldoveanul: „Aiasta‑i catedrală!” Şi ultimul drum pe care l‑a făcut… De obicei stăteam la masă şi mai stăteam de vorbă. Şi atunci s‑a dus direct pe şantier, a intrat peste tot – şi‑l vedeai aşa, cu o faţă luminoasă şi aşa de bucuros era… Şi a plecat de la noi, şi la două zile a plecat la Domnul.”

Maica zâmbeşte privind la trandafirii din curtea mânăstirii, dar parcă fără să îi vadă pentru că prin închiderea uşoară a ochilor priveşte mai mult spre sine însăşi decât către ce o înconjoară. A cunoscut oameni şi vremuri care au călit‑o şi au îmbogăţit‑o. Ştie toate cotloanele lăcaşului şi recomandă bisericuţa din lemn ca pe un tratament. „Hramul e pus de Patriarhul Justinian: Adormirea Maicii Domnului. Biserica a avut hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Există şi o icoană a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cum intri în bisericuţă, doar ăsta a fost iniţial hramul ei. Dar Patriarhul Justinian i‑a pus hramul Adormirea Maicii Domnului. E odihnitoare bisericuţa din lemn, e caldă. Oamenii vin aici, vin, revin, îi cheamă ceva aici, e ceva care îi cheamă. Cred că duhovnicul, Părintele Arsenie. Bine, au evlavie şi în biserică. O lăsăm deschisă, ca să poată lumea să se închine, dar nu mai facem slujbă. Lumea care vine, cea mai mare parte, vine pentru Părintele Arsenie, considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei româneşti.

Aici s‑a făcut viaţă de obşte, gospodărie. Aici era o mânăstire săracă, izolată, considerată chiar cea mai săracă. Şi totuşi, Dumnezeu nu ne‑a lăsat.”

Tratament vechi, folosit de mii de ani în multe locuri ale pământului

Datorită mineralizării ridicate, apa lacului nu îngheaţă chiar dacă sunt geruri sub zero grade Celsius. Fauna şi algele lacului furnizează materia primă pentru producerea nămolului atât de activ terapeutic. Nămolul se află pe fundul lacului într‑un strat de aproximativ şase metri. Este negru, lucios şi onctuos şi miroase a sulf.

Nămolul românesc de Techirghiol este unicat din multe puncte de vedere. Părintele Cleopa este administratorul bazei de tratament „Sfântul Pantelimon”. Îmi arată zidurile din piatră măcinate din cauza salinităţii. Are răbdarea, deşi a vorbit multora despre acest subiect, să îmi repete cât de bun este nămolul de Techirghiol. „Are proprietatea de a se întinde pe suprafaţa corpului, adică este plastic. Este hipropexic, adică absoarbe apa şi se poate şi amesteca. Este termopexic, înmagazinează uşor căldura când este încălzit, dar are termoconductibilitate redusă, mai exact îl pui fierbinte pe trup, dar nu te arde aşa cum te‑ar frige apa la aceeaşi temperatură. Tratează afecţiuni reumatologice, sechele posttraumatice, afecţiuni ale sistemului nervos, de la nevralgii la hemiplegii, hemipareze, scleroză multiplă şi chiar Parkinson. Este folosit şi pentru tratarea bolilor ginecologice, dermatologice, afecţiuni ale vaselor periferice. Stimulează sistemul imunitar.”

Nămolul de la Techirghiol este folosit în toate clinicile de pe litoralul românesc şi se comercializează chiar şi în punguţe de către vânzătorii ambulanţi.

Mai există la Techirghiol, după cum îmi explică maica Ecaterina, un muzeu cu obiecte autentice şi mărturii autentice ale primelor secole creştine.

Centrul „Sfânta Maria” este un punct de atracţie pentru turişti şi bolnavi, dar şi pentru cei ce nu vor ca în perioada concediului, fie el dedicat sănătăţii trupeşti, să se rupă de slujbele bisericii. În fiecare zi aici se oficiază Sfânta Liturghie şi o dată pe săptămână Sfântul Maslu pentru cei bolnavi.

Baza deţine 45 de locuri pentru cazarea pacienţilor, în camere simple sau duble, dotate cu grup sanitar propriu, frigider şi televizor. Cele trei mese sunt pregătite de angajaţi ai mânăstirii şi respectă principiile unei alimentaţii sănătoase.

Din Techirghiol te poţi deplasa pe întreg litoralul fără nici o dificultate, iar din centrul oraşului pleacă din jumătate în jumătate de oră microbuze spre Constanţa.

Laura AIVĂNCESEI