Leacuri & Retete Manastiresti nr. 6/octombrie – decembrie 2015

LRM 6 coperta

EDITORIAL – PRIMUL AN ÎMPREUNĂ!

Da, de un an suntem împreună. Şi ţin minte exact cuvintele unor „prieteni”, care se întrebau vădit neliniştiţi: „Şi după un an, să zicem, ce mai scrieţi voi în revistă? Câte leacuri veţi mai găsi prin mânăstiri, ca să puteţi umple cele 100 de pagini de revistă?” Le răspund acum: nu avem noi pagini în revistă câte leacuri şi remedii găsim în mânăstirile şi schiturile României! Aceste aşezăminte tezaurizează cel mai bine înţelepciunea populară şi monahală, experienţa de veacuri a unui popor care a trăit nemijlocit în natură. Aceasta i-a fost adăpost, cămară, farmacie, templu, cetate. Românul e chiar înfrăţit cu natura, chiar dacă acum o agresează şi chiar o răneşte cu nesăbuinţa lui, cu lipsa de atenţie faţă de mediu, cu graba de a construi (repede şi prost), cu pofta de câştig imediat. Dar toate acestea se vor mai regla în timp, şi deja unii români s-au întors către adevăratele lor valori: acelea de respect faţă de creaţie şi recunoştinţă faţă de Creator.

Dacă oamenii obişnuiţi redescoperă acum farmecul ambiental şi puterea vindecătoare a naturii, ei bine, călugării au ştiut asta dintotdeauna! Trăind mai izolat, în mânăstiri ferite de tropăiala lumii sau chiar în sihăstrii, aceştia au înţeles pe deplin forţa naturii, au învăţat să o iubească, dar să o şi respecte. Mai mult, au ştiut să extragă acele energii hrănitoare şi vindecătoare care conferă organismului uman putere şi sănătate. Experimentând pe ei înşişi forţa de vindecare a plantelor, combinată cu efectul terapeutic al unor izvoare sau al unui anume tip de aer, monahii sunt cei mai în măsură să ne împărtăşească aceste concluzii ale lor, trăite pe viu. Rezultatele? Priviţi-i! Nici un călugăr nu suferă de „bolile secolului” (în care depresia e la loc de „cinste”), imensa lor majoritate ating vârste impresionante, în general mor de bătrâneţe în chilia lor (şi nu prin spitale), au un echilibru redutabil între minte şi trup, vădesc un optimism contagios. De un singur se tem: de Dumnezeu. Pe Care Îl şi iubesc, şi tocmai de aceea se tem: să nu-I piardă dragostea…

Haideţi, deci, să-i urmăm în lucrurile posibile nouă, celor din lume! Haideţi să punem început bun vieţii noastre prin teama de Dumnezeu, care este totodată şi începutul înţelepciunii. După aceea, va veni şi dragostea. Şi unde dragoste e, totul prisoseşte şi înfloreşte. Inclusiv sănătatea noastră!

Articole asociate: