Revista:

Scorţişoara scade colesterolul şi atenuează durerile reumatice

Untitled

Coaja de Cinnamomum verum (sinonim cu Cinnamomum zeylanicum, cum este cunoscută în fitoterapie) este plăcut şi puternic parfumată, fiind folosită atât în alimentaţie, cât şi în tratarea a numeroase afecţiuni: uprasolicitări nervoase, astm bronşic, hipercolesterolemie, diabet, viroze, insomnie, afecţiuni digestive, dureri reumatice. Scorţişoara este o plantă sacră, menţionată în Biblie şi folosită ca ingredient la prepararea Sfântului şi Marelui Mir. Maica Cipriana de la Mânăstirea Sfânta Elena de la Mare spune că „scorţişoara, simplă sau cu adaos de miere, este un leac sigur pentru scăderea colesterolului, iar asociată cu nămolul, constituie cel mai eficient tratament pentru durerile de oase”.

Infuzia de ceai verde cu scorţişoară scade glicemia

Călugării din vechime au lăsat mărturii cum că în Antichitate scorţişoara reprezenta un dar de mare preţ destinat regilor. O altă mare cinste care li se aducea acestora era aceea ca persoanele decedate care aparţineau familiilor regale să fie îmbălsămate cu scorţişoară. În Evul Mediu, această preţioasă mirodenie a ajuns şi în Europa. Copacul de scorţişoară este veşnic verde, indiferent de anotimp, iar coaja acestuia, aromată şi dulce, se foloseşte uscată, sub formă tubulară sau pulbere, fiind un condiment perfect, dar şi un leac de mare preţ.

Scorţişoara se găseşte în comerţ sub formă de pulbere sau sub forma unor baghete subţiri, cu o aromă deosebită. Aceasta constituie o excelentă sursă de fibre şi minerale. Combinaţia de calciu şi fier pe care scorţişoara o conţine este de ajutor în procesul de secreţie a bilei, reglează tranzitul intestinal şi combate constipaţia cronică, atenuând simptomele de colon iritabil. De asemenea, proprietăţile antibacteriene şi antifungice ale scorţişoarei sunt de folos în afecţiuni pentru care nu mai există soluţii în tratamentele alopate. Pentru aceasta este nevoie de folosirea în mod frecvent a scorţişoarei, dacă se poate zilnic, dimineaţa şi seara. Se face o infuzie din 250 ml apă plată şi 20 g ceai verde. Înainte de a se lua de pe foc, în apa clocotită se adaugă frunzele de ceai verde şi o jumătate de linguriţă cu scorţişoară, apoi se lasă totul la infuzat timp de cinci minute. Se strecoară şi se bea cu înghiţituri mici. Tratamentul durează 30 de zile şi se poate repeta ori de câte ori este nevoie. Ceaiul verde cu scorţişoară fluidizează sângele, iar prin scăderea nivelului de zahăr din sânge şi creşterea producţiei de insulină în organism contribuie la tratarea diabetului. De asemenea, o ceaşcă de ceai cu scorţişoară calmează crizele de astm şi ţine departe virozele.

Scorţişoara cu miere normalizează valorile colesterolului

Valorile crescute ale colesterolului şi trigliceridelor afectează inima, ducând în acelaşi timp la depunerea de grăsimi la nivelul vaselor. Şi pentru că tratamentul medicamentos este extrem de agresiv pentru un organism slăbit şi afectat de boală, sunt de preferat leacurile naturiste. Această variantă de tratament contribuie foarte mult la protejarea ficatului. Din frunze de afin, pulbere de scorţişoară şi miere de albine obţinută din fructe de pădure veţi obţine un produs naturist benefic în multe afecţiuni ale organismului, dar în principal în scăderea colesterolului. Se fierb în clocot 500 ml apă de izvor, peste care se adaugă o lingură cu frunze uscate de afin şi se lasă la infuzat timp de cinci‑şapte minute, după care se strecoară şi se dă deoparte până când va rămâne ceaiul călduţ (nu fierbinte!). Între timp se pun într‑un bol de sticlă sau ceramic trei linguriţe cu miere şi două linguriţe rase cu pulbere de scorţişoară, amestecând până la încorporarea uneia în cealaltă. Peste acestea se toarnă, puţin câte puţin, ceaiul din frunze de afin, amestecându‑se continuu până la omogenizarea completă. Se lasă totul în bol, păstrându‑se la temperatura camerei. Întreaga cantitate se administrează pe parcursul unei zile, luându‑se de fiecare dată doar o lingură din amestec. Acest tratament se administrează o dată pe săptămână, timp de trei luni, şi se repetă la nevoie, cu o pauză obligatorie de 30 de zile. După o lună de tratament colesterolul va scădea considerabil,  iar în trei luni de zile poate ajunge chiar la valori normale. Folosit extern, amestecul de miere cu scorţişoară atenuează durerile reumatice.

Mariana Borloveanu