Revista:

Maica Simeona a renunţat la policlinica bucureşteană pentru spitalul de suflete

Untitled

Într‑un fel de cătun cu case răsfirate pe povârnişuri, în Munţii Neamţului, printre brazi înalţi şi taluzuri, de aproape zece ani trăiesc singuratice trei maici: Simeona, Filimona şi Olimpiada. Retrase într‑o căsuţă din inima muntelui, încearcă să‑şi însuşească viaţa din aceste locuri, iar adaptarea nu le‑a fost uşoară. Au sosit aici ca bucureştence obişnuite cu viaţa de la asfalt şi cu apa caldă, tinere care au studiat prin biblioteci şi s‑au remarcat la nivel academic, fără să aibă experienţe practice de supravieţuire în lumea muntenească.

Răcelile – uşor de prevenit şi de tratat

Găsesc acasă doar două maici, Olimpiada se afla în vizită la părinţii ei. În curtea largă, doi căţei metişi latră, anunţând încălcarea proprietăţii de către cineva străin. O troiţă frumos lucrată în lemn şi împrejmuită, cu o candelă aprinsă, păzeşte curtea. Se aud paşii maicilor care coboară la parterul casei pentru a sta puţin de vorbă, deşi nu prea sunt de acord cu ideea dialogului făcut public. Vesele, îmi povestesc despre hrana câinilor din curte care mănâncă ceea ce au şi ele pe masă – înţeleg că sunt vegetarieni prin acest stil de alimentaţie. Simt puţin frig la picioare, prilej cu care încep conversaţia întrebând‑o pe maica Simeona – medic de familie la bază – ce recomandă pentru tratarea virozelor specifice anotimpului rece.

Răceala este simplu de tratat, crede maica Simeona, iar şi mai uşor e să previi această stare. Îmi relatează din experienţa medicală căpătată cu ajutorul ceaiurilor de ciuboţica‑cucului, care are efecte calmante asupra sistemului nervos, dar şi pentru căile respiratorii, din care se face o infuzie cu gust plăcut, dulceag, care poate fi consumată şi neîndulcită de câteva ori pe zi. Remediul are efecte garantate dacă planta primăvăratecă este amestecată cu flori de tei sau busuioc. Doctoriţă la Policlinica Vitan din Bucureşti, maica Simeona îşi aminteşte că şi în spital se foloseau şi se recomandau infuzia sau siropul de tei pentru afecţiunile căilor respiratorii, în special pentru copii. În perioada iernii, în casele românilor erau nelipsite siropurile de pătlagină sau cele din miere de albine. Pătlagina este bună şi pentru afecţiunile gastrice, ca şi tătăneasa, bună chiar şi pentru ulcer într‑o doză potrivită, cât să nu devină toxică, pentru hiperaciditate, asociată cu flori de salcâm. Dacă se bea mai mult de o cană pe zi de ceai de tătăneasă şi într‑o concentraţie foarte mare devine toxică, îmi precizează maica. Două‑trei bucăţele de rădăcină uscată de doi, maxim trei centimetri, o cană de ceai pe zi, nu pot face rău însă. Rădăcina de tătăneasă este eficientă şi pentru calmarea durerilor de oase, iar în cazul fisurilor uşoare compresele cu tinctură de tătăneasă pot înlocui chiar gipsul. Pentru răcelile uşoare maicile folosesc florile de salcâm culese de la marginile pădurilor ori de prin satele din jur, aflate la altitudini mai joase, dar mai primesc şi de la părinţii din Bucureşti, din zonele de câmpie. De prin munţi maicile adună coada‑şoricelului, sunătoare, cimbrişor şi iarbă‑mare. Cimbrişorul e eficient şi în răceli, împotriva dependenţei de alcool, dar şi pentru paraziţii intestinali. Coada‑şoricelului este folosită pentru afecţiunile căilor biliare, în combinaţie cu flori de gălbenele, pentru bolile renale, pentru afecţiunile ginecologice. O linguriţă de plantă la o cană de apă, o infuzie nu prea concentrată pentru a nu afecta stomacul, stă două‑trei minute acoperit, se strecoară, apoi se bea cu înghiţituri mici. Creţişoara se găseşte din plin pe pajiştile din împrejurimile casei măicuţelor retrase. Durerile reumatice le tratează prin asocierea unor ceaiuri din coada‑şoricelului, sunătoare şi cimbrişor, plante din care se poate face cremă sau ulei cu care se ung zonele dureroase. Despre sânzienele lui iunie, maicile au învăţat de la oamenii de prin partea locului că sunt de leac pentru afecţiunile tiroidiene.

Laura Aivăncesei

Citiți continuarea în numărul 8 al revistei Leacuri & Rețete Mănăstirești.