Revista:

De ce are asinul cruce pe spate?

id582_untitled.jpg.jpg

Asinul – numit și măgar – este un animal des întâlnit în legendele și credințele oamenilor. Nepreten­țios, asinul a fost totdeauna un ajutor pentru om, fiind un bun animal de povară. Cre­dința popu­lară spune că diavolul se poate preschimba în orice vietate, dar nu are puterea de a se transforma în măgar și nici nu poate face vreun rău acestui animal sau oamenilor care sunt întovărășiți în călătorie sau la muncă de un măgăruș.
Călare pe un asin au călătorit Fecioara Maria cu Pruncul Iisus, împreună cu Sfântul Iosif, atunci când au fugit în Egipt, pentru a scăpa de mânia Regelui Irod, care omora toți pruncii. 30 de ani mai târziu, Mântuitorul Iisus Hristos intra în Ierusalim, întâmpinat de mulțimi, purtat tot de un asin. Venea călare pe un animal blând și simplu, dând astfel dovadă de smerenie și modestie. Nu a venit călare pe un cal, căci în acea perioadă caii nu erau folosiți decât de cei bogați sau de soldați, în luptă. Mântuitorul însă era Domnul Păcii, al celor umili și simpli. Asinul a fost binecuvântat de Dumnezeu, căci animalul acesta are, încă de la naștere, semnul crucii pe spinare. Iată ce ne povestește legenda: „Atunci când a făcut Dum­ne­zeu animalele pe pământ, a făcut și pe măgar, urechiat și blând tot ca acum … iar dunga ce o are pe spinare, în formă de cruce, se povestește că acest semn i-a fost făcut de Dum­nezeu, când l-a bine­cuvântat, pe vremea când l-a încălecat Iisus Hris­tos, spre a intra în Ierusalim.“