Revista:

Povestiri cu tâlc

Odată, un țăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineața la el și i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-și vadă de treburi și să-și împartă ziua cum cred ei de cuviință. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toți patru în tindă și l-a întrebat pe cel mai mare:
– Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
– Ce să fac, tată, am mâncat-o și-ți mulțu­mesc. A fost bună. Am luat apoi sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul și nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos și roditor.
– Bine ai făcut, băiatul tatii, si­gur tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
– Am mâncat-o. A fost așa bună, coaptă și fragedă …
– Și apoi?
– Păi, am aruncat sâmburele și m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
– Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu a­jungi un om lacom că „lacomul mai mult pierde și leneșul mai mult alear­gă“. Dar ție ți-a plăcut piersica, a fost bună? – l-a întrebat țăranul și pe cel de-al treilea fiu al său.
– Nu știu.
– Cum nu știi, da’ ce-ai făcut cu ea?
– Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg și am dat-o cu zece bani. Uite-i!
– Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu sunt toate de vânzare în viață; mai ales ce ai primit de la părinți.
În sfârșit, țăranul l-a întrebat și pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toți.
– Dar ție ți-a plăcut piersica?
– Nici eu nu știu, tătucă.
– Cum, și tu ai vândut-o?

– Nu, tată. Eu m-am dus în vi­zită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, și i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea și mi-a mulțumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatăl și-a ­­luat copilașul pe genunchi și i-a spus:
– Nu știu ce te vei face tu în via­ță, dar știu că, indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun creștin și asta e tot ce contează.