Revista:

Scrisoarea

id572_untitled.jpg.jpg

Povestea pe care o veüi afla acum s-a întâmplat aievea, cu vrea 150 de ani în urmä, pe uliüele präfuite ale Constan­ti­nopolului, unde domnul Temisto­cle, un neguüätor, vindea tablouri, rame öi tot felul de märunüiöuri în prävälioara lui. Dintre toüi copilaöii de prin vecini, cel mai mult üinea la un bäietel dulce öi cuviincios, pe nume Anasta­sie, care locuia sin­gur într-o cämäruüä micä de peste drum, öi care lucra ca ucenic într-un atelier, pentru a se putea hräni. Sä­rä­cuüul, cu noaptea în cap pleca öi cu noap­tea în cap se întorcea! Dupä faüa-i trasä öi dupä häinuüele öi ghe­tuüele lui rupte se vedea cä banii nu-i ajun­geau nici de mâncare.
Într-o dimineaüä de iarnä, domnul Te­mis­to­cle se îndrepta spre prävälioara lui. Era frig öi mergea strân­gân­du-öi pe el paltonul, când îl vede pe micul Anastasie pe trotuarul celälalt.
- Unde te duci, Anastasie? Ai alt drum astäzi? Nu te duci la lucru? Bäieüelule, o sä räceöti. Nu eöti îmbräcat gros…
- Mä duc la poötä sä duc niöte scrisori.
- Dä-mi-le mie. Trec eu acum pe la poötä. Hai, fugi înapoi la lucru, cä o sä räceöti afarä.
- Vä mulüumesc mult, domnule, spu­se micuüul dârdâind de frig.
Ce i-a venit domnului Temistocle, cä s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fa­bricä, iar a treia era… „CÄ­TRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER“. S-a oprit locului öi a zâmbit.
- Säracul bäieüel! Ia sä väd ce cere… A deschis scri­soa­rea öi a citit: „Hristoase al meu, hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat öi mi-e frig. Din ce-mi dä stäpânul nu-mi ajunge nici de mâncare. N-am reuöit sä trimit aproape nimic mamei mele, care este säracä. Ce sä mä fac acum? Cum ies eu din iarnä, Doamne? Ajuta-mä! Mä închin Üie. Robul Täu, Anastasie.“
- Suflet sincer öi scump, spuse domnul Temistocle öi a plecat spre casä! A pregätit un pachet cu haine cälduroase de iarnä – flaneluüe, un palton, pantofi, öosete de-ale copiilor lui – öi s-a dus apoi la poötä, unde a läsat pachetul pentru copilul Anastasie.
Peste douä zile l-a öi väzut îmbräcat în haine cälduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului sträluceau de bucurie. Ba luase pe chip öi o adi­ere de lu­­minä tai­ni­cä, cäci ci­ne poate öti câ­te nu öi-au spus seara la ru­gäciune Dum­nezeu öi mi­cuüul Säu rob…
Domnul Te­mis­to­cle s-a bucurat mult sä-l vadä fericit pe acel bäieüel, dar nu avea cum sä-i treacä atunci prin gând cä bäieüelul acela, Anastasie, va ajunge cândva, peste ani, Marele Sfânt Nectarie, fäcätorul de minuni… De unde sä fi putut bänui?…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.