Revista:

Averea Pãrintelui Varlaam

id593_untitled.jpg.jpg

Fiindcã e vremea sfârºitului de an ºcolar, nu vã voi povesti de aceastã datã despre sfinþi ºi minunile lor, ci despre un preot care, toatã viaþa sa, i-a ajutat pe elevii ºi pe studenþii sãrmani. Pãrintele Varlaam a fost un cãlugãr vestit pentru sufletul sãu curat ºi pentru inima sa bunã. Dacã aveþi bunici prin Mol­dova, s-ar putea ca ei sã-l fi cu­nos­cut, ba chiar sã fi fost ajutaþi de acest om minunat.
Pãrintele Varlaam s-a nãscut în 1863, într-un sat din judeþul Neamþ. Încã de tânãr, la doar 18 ani, s-a cãlugãrit la Mânãs­ti­rea Neamþ. Înainte sã-m­pli­neas­cã 30 de ani era deja numit slujitor la Ca­te­drala Mitropolitanã din Iaºi, unde a slujit 50 de ani, pânã la sfârºitul vieþii sale. Era un cãlugãr mo­dest, ce ducea o viaþã simplã ºi smeritã. Petrecea aproa­pe toatã ziua în Ca­te­dralã, cântând îngereºte de frumos în timpul slujbelor. apoi, dupã ce lu­mea pleca, pãrintele rãmâ­nea ºi aºeza toate lucrurile la locul lor, potrivea candelele, mãtura pe jos. Apoi se aºeza lângã racla cu moaºtele Sfintei Para­s­che­va, mul­þumindu-i pentru toate.

Vãduva ajutatã
Mulþi credincioºi sãrmani veneau în Catedralã sã se roage pentru necazurile lor la moaºtele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Iar pãrintele, ca un mesager al sfintei, sãrea imediat în ajutorul lor, dupã trebuinþa fiecãruia. Salariul sãu îl punea mereu deoparte, spunând: ”Lasã, poate ajut pe cineva care are mai mare nevoie decât mine de banii ãºtia, sunt atâþia sãrmani, copii orfani ºi bãtrâni neputincioºi…”
Într-o zi a vãzut-o pe o biatã vã­duvã plângând:
- Pãrinte, i-a povestit femeia, am ºapte copii acasã ºi zilele acestea mi-a murit vaca cu lapte ºi nu mai am cu ce-i hrãni, cã n-am bani sã cumpãr altã vacã…
- Lasã, mamã, nu mai plânge, a cãutat pãrintele sã o liniº­teas­cã, dar cât costã o vacã?
- O mie de lei, pãrinte!
- Ia aºteaptã-mã tu niþeluº, sã mã duc pânã la chilie.
Dupã câteva minute, pãrintele s-a întors ºi i-a întins femeii banii:
- Uite, ia douã mii de lei, sã cumperi douã vaci. Mulþumeºte, însã, Sfintei Parascheva ºi nu spune la nimeni!
Pãrintele nu cãuta nici cinste, nici laudã, îi ajuta pe ceilalþi în tainã, de aceea dorea ca ei sã nu spunã nimãnui. Toate aceste fap­te ale pãrintelui s-au aflat abia dupã moartea sa.

“- Dã-mi chitanþã!”
Dar cel mai des erau ajutaþi de pãrintele Varlaam elevii ºi studenþii sãrmani din Iaºi. Zilnic veneau ºi-l rugau pe pãrintele lor duhovnic sã-i ajute:
- Cât îþi trebuie, puiule?
- O sutã de lei pãrinte, pentru mâncare ºi pentru cãrþi!
- Iatã banii, dar dã-mi chitanþã!
Tânãrul scria repede pe o bucãþicã de hârtie cã a primit împrumut de la pãrinte 100 de lei.
- Când trebuie sã vi-i dau înapoi, pãrinte?
- Lasã, când voi avea nevoie, o sã þi-i cer eu, doar am chitanþa…
Însã bãtrânul pãrinte nu le mai cerea niciodatã nimic înapoi tinerilor pe care îi ajuta cu dra­goste ºi înþelegere.
Averea pãrintelui
Pãrintele trãia atât de simplu, mulþumindu-se cu puþin. Nici mãcar lemne de foc nu-ºi cumpãra pentru iarnã. Toþi banii îi punea deoparte, ºã-i poatã ajuta pe sãrmani. Pãrintele Varlaam a slujit zil­nic în Catedrala din Iaºi, timp de 50 de ani. Deºi mânca puþin ºi iarna nu avea foc în odãiþa sa, pãrintele nu s-a îmbolnãvit niciodatã, cãci Dum­ne­zeu l-a ajutat ºi l-a întãrit.
Într-o dimi­nea­þã din vara anului 1942, pãrintele nu a venit la bi­se­ricã. Cu toþii ­erau miraþi, ­cãci nu se întâmpla­se pânã a­tunci aºa ceva; chiar dacã pãrintele era bã­trân de 79 de ani, venea în fie­care zi la bisericã ºi el deschidea catedrala în zori. Au mers la chi­lia pãrintelui ºi l-au gãsit întins, cu cheile catedralei alãturi. Parcã ar fi dormit… Dar în acea noapte, Dom­nul îl chemase la El pe pãrintele Varlaam. Bãtrânul duhovnic mu­rise. Într-un colþ al odãii se afla un cufãr mare ºi toþi s-au gândit cã acolo o fi strâns pãrintele de-a lungul vieþii bani mulþi. Când au deschis lada, ce sã vadã?… Era pli­nã ochi cu chitanþe! Mii de bucãþi de hârtie, unele vechi, mototolite ºi îngãlbenite de trecerea anilor, altele noi, abia aºezate peste ­ce­lelalte.
În rest, nu s-a gãsit nimic de va­loa­re în chilia pãrintelui. Toatã averea sa era aceastã ladã plinã cu chitanþe adunate de la elevii ºi studenþii pe care îi ajutase de-a lungul anilor, mai bine de o jumãtate de veac! Aceasta era averea pãrintelui Varlaam!
Dum­ne­zeu sã-l pomeneascã întru Împã­rãþia Sa, pentru sufletul sãu bun ºi pentru dra­gos­tea sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.