Revista:

Macul

id620_mac.jpg.jpg

Demult, trãia într-o cãsuþã micã, de la marginea ­u­nui sat, o femeie vãduvã, care avea un bãiat cuminte ºi bun. Însã erau sãraci, trãind în lipsuri ºi greutãþi.
Aºa se face cã într-o zi biata mamã nu a mai avut ce pune pe masã. Cu inima strânsã, l-a tri­mis pe bãiat la un vãr din satul vecin, cu rugãmintea sã le dea câte ceva de-ale gurii. ªi chiar dacã nu aveau de nici unele, tot nu l-a trimis cu mâna goalã. Fe­meia i-a dat bãiatului un ºtergar frumos þesut ºi brodat, pe care sã i-l ducã în dar vãrului din sa­tul vecin.
Zis ºi fãcut! S-a grãbit bãiatul sã-ºi asculte mama ºi a pornit la drum. Nu avea prea mult de mers: trebuia sã treacã prin pãdure, apoi peste un câmp ºi, dincolo de drumul de la marginea câmpului, era satul vecin.
Mama ºi-a sãrutat feciorul ºi l-a trimis cu “Doamne-ajutã!” S-a apucat apoi sã mai trebãluiascã prin casã ºi prin curte.
Timpul s-a scurs repede ºi, dupã câteva ceasuri, vãzând cã nu se întoarce, femeia a început sã-ºi facã griji ºi sã se frãmânte. Când a început sã se însereze ºi copilul tot nu apãruse, biata femeia a plecat sã-ºi caute ­bãiatul.
A trecut prin pãdure strigându-l , dar nici un rãspuns. A ajuns la marginea câmpului ºi tot nu ºi-a zãrit bãiatul. Acum inima îi bãtea cu putere, iar lacrimi fier­binþi îi curgeau pe obraji. A început sã alerge pe câmp, strigându-l ºi cãu­tându-l cu ochii în toa­te pãrþile. De atâta grabã, opinci­le – ºi aºa vechi ºi roase de vreme – se rup­se­rã de tot, dar femeia nu mai simþea ghimpii ºi mãrã­ci­nii câm­pu­lui, ce-i înþepau picioa­re­le la fiecare pas. Se gândea doar la copil ºi se ruga neconte­nit Maicii Domnului sã nu fi pãþit bãiatul ceva.
ªi fiecare strop de sânge, unde cãdea, se preschimba într-o floare mare ºi roºie, de culoarea sângelui. ªi aºa s-a umplut câmpul de maci.
Într-un târziu, l-a gãsit. Zãcea, sãrãcuþul, întins, cãci slãbit ºi ne­mâncat cum era, nu avusese pute­re sã ajungã pânã în celãlalt sat. Bucuroasã cã în sfârºit l-a aflat, femeia ºi-a luat copilul în braþe ºi l-a adus înapoi acasã, mulþumind cerului cã ºi-a gãsit bãiatul.
ªi de atunci au rãmas macii pe câmpuri! Ei amintesc de dra­gos­tea oricãrei mame ºi de efortul ºi sacrificiile pe care aceasta le face pentru copiii ei.
Se zice cã nimeni n-a putut sã numere vreodatã toþi macii de pe un câmp, aºa cum nimeni nu poate numãra sacrificiile ºi eforturile pe care le face o mamã pentru copiii ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.