LOADING

Type to search

Biserica vindecătorului este în suferinţă

Biserica vindecătorului este în suferinţă

Share

Rugăciunile periodice al creştinilor Îi cer lui Dumnezeu să‑i apere de cutremur, de apă şi de foc. Acestea au fost dintotdeauna, alături de boli şi războaie, cele mai mari calamităţi care puteau lovi o comunitate. Ei bine, chiar biserica vindecărilor – patronată de însuşi Sfântul Pantelimon – nu a putut evita să treacă prin astfel de încercări dramatice. Dar, fiind oameni ai credinţei, trebuie să vedem în orice lucru – chiar trist – sămânţa învierii la o nouă stare, la un nou statut. De aceea, încă din seara zilei de 9 ianuarie, când un violent incendiu i‑a retezat turla, creştinii parohiei (şi nu numai) îi constată renaşterea!

 

Filmul de foc al tristului eveniment

Pe părintele Bogdan‑Aurel Teleanu îl ştiu de multă vreme. În prezent este slujitor la Sfântul Pantelimon (părinte paroh fiind Marian Constantinescu), îndrăgita biserică bucureşteană care a trecut prin foc şi apă la începutul anului. Părintele Teleanu este un om de mare fineţe sufletească, iubitor de cultură înduhovnicită, atent la nevoile celorlalţi. Aşa îl ştiam de pe vremea când trudea la Biroul de Presă al Patriarhiei, pe vremea Patriarhului Teoctist. Tot aşa l‑am găsit şi acum, însă în curtea răvăşită a bisericii, chiar dacă puţin mai ostenit, mai plin de funingine, mai tracasat. El m‑a condus prin toate cotloanele locaşului, în casa parohială (unde au depozitat o seamă de odoare, cărţi şi icoane), apoi în paraclisul transformat şi el în depozit ad‑hoc. Părintele paroh îndurerat, preocupat, muncind literalmente timp de 72 de ore, neîntrerupt, cot la cot cu muncitorii şi cu parohienii devotaţi, nu a avut timp de interviu sau discuţii suplimentare. De altfel, parohul de la Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai îndrăgiţi sacerdoţi bucureşteni, dovadă fiind ataşamentul unui număr mare de credincioşi, care „ar sări şi în foc pentru el”. Faptul că aici s‑a constituit o comunitate liturgică de nezdruncinat este meritul acestui om, alături de harul sfinţitor al moaştelor medicului mucenic Pantelimon.

Totul a început în seara zilei de 9 ianuarie, pe la ora 20, atunci când părintele cel tânăr a simţit că miroase a ars. Chiar a ieşit din casa parohială, care se află în curtea bisericii, pe partea dreaptă, s‑a uitat la biserică şi nu a văzut nimic. Ghinionul a făcut ca focul să fi izbucnit pe partea stângă a bisericii, la îmbinarea celei de‑a doua turle cu acoperişul, într‑un spaţiu îngust, ferit de orice privire. Părintele a intrat în casă, pentru ca numai peste câteva minute să audă strigăte şi pe cineva zgâlţâindu‑i uşa: „Părinte, arde biserica!”. Acestea au fost cuvintele rostite cu spaimă de către nea Vasile, un vecin care‑şi plimba la acea oră căţelul. Preotul a luat la repezeală o haină din cuier şi a dat fuga să vadă ce se întâmplă. Într‑adevăr, pe partea opusă casei parohiale, pe stânga, biserica ardea. Nu era atunci o vâlvătaie impresionantă, însă focul s‑a întins cu mare repeziciune. Cauzele: structura de lemn uscat a turlei şi acoperişului, care s‑a aprins rapid.

Între timp, pompierii au fost avertizaţi şi au ajuns în câteva minute. Au manevrat destul de greu maşinile, căci nu au putut intra în curtea largă a bisericii. În acest timp, oamenii cartierului au sărit, cu mic, cu mare, şi au ajutat după puteri, într‑o formidabilă acţiune de solidaritate cu sfântul locaş. Peste un timp turla de lemn învelită în tablă s‑a prăbuşit, în mare parte înăuntrul bisericii. A antrenat în cădere marele candelabru, care a fost distrus, şi o mică parte din catapeteasmă, în partea de sus. Icoanele au scăpat ca prin minune, la fel şi moaştele Sfântului Pantelimon. Pompierii au făcut tot efortul posibil şi, sub ochii primarului Nicolae Onţanu, au reuşit să localizeze şi să stingă, după 3 ore de luptă, vâlvătaia. Un adevărat coşmar!

Şi în timpul incendiului, şi apoi, toată noaptea oamenii, alături de preoţi, au cărat afară din biserica arzândă, apoi inundată, lucrurile de preţ. Le‑au pus pe unde s‑a putut, iar dimineaţa locul arăta sinistru. Miros persistent de lemn carbonizat, funingine peste tot, covoarele întinse la uscat pe garduri, stranele prin curte, biserica schilodită de‑o turlă. În acest dezastru, singura veste bună, care i‑a şi mobilizat, a fost anunţata prezenţă a Patriarhului Daniel chiar la slujba de duminică, pentru binecuvântarea lucrărilor de refacere a bisericii avariate. “Suferinţa îl scoate pe om din neutralitate, îl poate apropia de Dumnezeu mai mult sau îl poate îndepărta de Dumnezeu. Unii se smeresc, iar alţii se revoltă în timp de încercare, suferinţă şi necaz. De aceea, depinde de noi ce sens dăm încercării. Dacă încercarea, boala, suferinţa, necazul, paguba devin apel sau chemare tainică a lui Dumnezeu la o întărire în credinţă, la o exprimare a milosteniei şi întrajutorării mai intensă, atunci suferinţa se transformă în biruinţă”, a spus cu acest prilej Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, încurajându‑i pe cei prezenţi. Şi ca să nu fie doar o mângâiere verbală, Patriarhul însuşi a donat suma de 50.000 de lei.

Cutremur, apă, foc

Da, biserica închinată Sfântului Pantelimon nu a fost ­ferită, în istoria ei multiseculară, de aceste catastrofe. Mai mult, a fost şi jefuită în Primul Război Mondial, de către armata germană, de clopotul mare de bronz. Târziu de‑abia, în 1943, acesta a fost pus la loc, în turlă. Ştim că în 1790 biserica de lemn aflată pe acest amplasament a fost înlocuită cu una de piatră, ridicată de preotul Ivan de la Silvestru, conform pisaniei. Tot acesta a pictat şi icoana Maicii Domnului şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum şi o cutie de lemn ce conţine 11 iconiţe praznicale. Cutremurul din 1838 a avariat grav aşezământul. Drept urmare, aflăm din istoricul bisericii că: “Piatra de temelie a actualei biserici a fost pusă în data de 22 mai 1872, lucrările de construcţie fiind executate după planurile arhitectului Nae Cucu. Biserica a fost pictată de G. Stoenescu, un elev al lui Gh. Tătărescu. Atât tâmpla – lucrată de sculptorul Petre Babic – cât şi amvonul, jilţurile şi o masă de ofrande datează din anul 1873. Poleitul tâmplei şi amvonului a fost executat în anul 1875 de Franz Ferdinandy. Construcţia bisericii a fost finalizată în data de 11 aprilie 1876”.

Interesant este că: “Între anii 1839‑1895, în jurul bisericii, existau chilii care se închiriau sau erau locuite de cei care lăsau bisericii, după moarte, bunurile lor. În preajma bisericii a existat cândva un cimitir, de la care s–au mai păstrat numai două cruci de piatră. Pe lângă biserică a existat şi o şcoală de învăţătură pentru co­piii mahalalei, condusă la anul 1863 de cântăreţul Radu Simionescu, ajutat de paraclisierul Enache Teodorescu, care, ajungând şi el cântăreţ, conduce şcoala mai departe până către anul 1900”.

Cutremurul din 9 noiembrie 1940 a avariat grav biserica, şi aceasta a fost legată cu fier; alte avarii serioase a avut şi la cel din 4 martie 1977. În prezent, după atâtea şocuri istorice, biserica este asigurată – căci paza bună trece primejdia rea!

Şi totuşi, ce a cauzat acest violent incendiu? Din primele cercetări ale pompierilor reiese faptul că două sunt posibilele surse: un cablu electric care alimenta ventilatorul din turlă şi care nu a fost întrerupt (puţin probabil) şi o petardă/rachetă trasă înspre biserică de grupurile de tineri, în acea perioadă a anului. De altfel, muncitorii care s‑au suit pe biserică după incendiu au găsit această urmă de petardă înfiptă în astereala acoperişului…

Omul providenţial a fost inginerul Ştefan Cliseru, cel care în numai câteva săptămâni a reuşit să ridice, în spatele curţii, structura de beton armat a viitorului centru de îngrijire pentru bolnavii în stare terminală de pe lângă Sfântul Pantelimon. Acest om priceput şi inimos a intervenit cu rapiditate, a pus schele, şi‑a chemat muncitorii la lucru, reuşind să îndepărteze rapid urmele turlei carbonizate, să cureţe locaşul şi să astupe gaura din acoperiş, slujbele putându‑se ţine acum nestingherit.

Să fi fost moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon (prăznuit în 27 iulie) cele care au ocrotit biserica de stricăciuni şi mai mari? În mod sigur, da! Să fi fost şi comunitatea – preoţi şi enoriaşi – cea care a diminuat serios pagubele şi a reaprins speranţa unui nou început? Evident! Să fi contribuit şi ajutorul dat de Patriarhie, Primărie, Pompieri şi inginerul lucrărilor de la aşezământ bineplăcut în ochii Domnului? Desigur!

Toate acestea le‑am scris şi le‑am văzut în cheia înţelesului creştin asupra existenţei: ca să ajungi la viaţă, trebuie mai întâi să treci prin moarte! Aşa cum a făcut‑o aici, pe pământ, Sfântul Pantelimon în veacul al 4‑lea, pentru a renaşte apoi în Cer. Iar biserica de‑i poartă numele, cum ar fi putut face altfel…?

 

 

Pentru donatii:

Parohia Sfântul Pantelimon, Str. Iancu Căpitanu nr. 24,
sector 2, Bucureşti

Cod fiscal 12851426, Preot paroh: Marian Constantinescu

Cod IBAN RO75 CECE B207 36RO N035 4536, deschis la CEC BANK,
cod SWIFT CECEROBU

Răzvan BUCUROIU