Lumea Credintei, anul I, nr. 1 August 2003

id108_lc1.jpg.jpg

EDITORIAL   – SCHIMBAREA LA FAȚĂ

Este numele praznicului pe care îl sărbătorim de fiecare dată în cea de-a 6-a zi a lunii august. El reprezintă poate cea mai caracteristică sărbătoare pentru spiritualitatea creştin-ortodoxă. Ar putea fi pe bună dreptate numit „Lecţia de Înviere“. Căci ce altceva a vrut Iisus, atunci când, pe Muntele Tabor, a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov, şi pe Ioan, fratele lui, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor, iar veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare şi albe ca zăpada? Fără îndoială că a vrut să-i pregă­tească. De ce? Pentru că atunci când le vorbea despre moartea şi Învierea Sa, fie  că „ei nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-l întrebe“, fie se întrebau între ei „ce înseamnă a învia din morţi?“ Şi asta fiindcă pe-atunci, cei 12 apostoli nu erau încă teologi. Nu erau nici cărturari, nici rabini. Erau doar nişte ucenici, martori, auditori şi văzători ai Lui Iisus Hristos. Oameni simpli şi realişti, trăind în mijlocul lumii, apostolii credeau văzând. Iar Iisus Mântuitorul ştia încă de pe atunci ce importanţă are pentru oameni imaginea, calitatea de martor al faptului petrecut în realitate. El trebuia să-i înveţe pe Apostoli despre cum se învie. Că cel ce va învia, nu va învia cu un trup asemenea celui din viaţă, ci cu un altul, alcătuit din lumină. Această trecere de la materie către spirit este marea temă a schimbării, a transformării creştinului. Este temeiul CREDINŢEI. Eşti „condamnat“ mereu să ierţi şi să o iei iarăşi şi iarăşi de la capăt! Ca să te transformi. Ca să fii mai aproape de lumină.

 

Răzvan IONESCU

Articole asociate: