Revista:

Sfântul Munte Athos

id1035_athos8.jpg.jpg

Sfântul Munte Athos este supranumit „Grădina Maicii Domnului“. Se spune că Năs­că­toarea de Dumnezeu, însoţită de Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan, a plecat într-o călătorie spre insula Cipru, pentru a-l vizita pe Sf. Lazăr. Corabia a fost însă surprinsă de o furtună care a împins-o pe ţărmurile Athosului, acolo unde astăzi se află Mănăstirea Iviron. Copleşită de frumu­se­ţea locului, Maica Domnului s-a rugat Fiului său să îi dă­ru­iască acest munte. O voce i-a răspuns din ceruri: „Fie aceasta grădina ta şi loc de mântuire pentru cei ce o caută!“. Şi dragostea ocro­titoare a Maicii Dom­nului pentru acest loc binecuvântat se face sim­ţită până în zilele noastre…

 

Istorie şi legendă
Athosul este o peninsulă situată la Marea Egee, în partea nordică a Greciei. Lungă de aprox. 60 şi lată de aprox. 10 de kilometri, ea este dominată de o cul­me ma­iestuoasă, de peste 2000 de metri. Numele de Athos este al unui gigant despre care le­gen­dele pre­creştine spun că s-ar fi bătut prin partea locului cu Poseidon, aruncând asupra acestuia stânca uriaşă ce-i poartă astăzi numele. O altă versiune ne vorbeşte de victoria zeului Poseidon care, pentru a-l pedepsi pe Athos, l-a îngropat sub imensa stâncărie. Strabo şi Plutarh ne relatează că Deinokrate, ar­hitectul lui Alexandru Macedon, voia să trans­forme masivul Athonului într-o imensă statuie a marelui împărat, care urma să ţină într-una din mâini un întreg oraş. Alexandru nu a agreat însă proiectul, lăsând muntele aşa cum era.
Nu se ştie cu exactitate de când datează primele aşe­zări monastice de aici, însă împăratul bizantin Con­­stan­tin Monomahul, într-un act din 1046, vorbea deja de „Sfântul Mun­te“. Dacă aces­ta îşi trage ră­­dă­cinile is­torice din ma­re­le imperiu creş­tin ortodox al Bizan­ţu­lui, ră­dă­ci­nile sale spirituale vin tocmai din secolul al 4-lea, din deşerturile fier­binţi ale Egiptului, acolo unde ma­rii sihaştri Antonie şi Pa­ho­mie pu­neau bazele monahismu­lui ortodox.

Organizarea Sfântului Munte: mănăstiri şi schituri
Unul dintre cele mai mari centre monastice creş­tine, Sfântul Munte a fost şi va rămâne un far că­lău­zi­tor pentru întreaga lume ortodoxă. Refugiu spi­­ritual situat parcă în afa­ra timpului, Sfântul Mun­­te este un stat monastic in­de­pen­­dent, având o constituţie ratificată prin tratate interna­ţio­nale. Cu toa­te că are cele mai strânse legături cu Gre­cia şi oricui lo­cu­ieşte aici i se acordă ce­tăţenia elenă, în Sf. Munte vieţu­iesc laolaltă mo­nahi greci, ruşi, ro­mâni, sârbi, bulgari, ciprioţi, dar şi or­to­­­docşi proveniţi din ţări occidentale.
Întreg teritoriul peninsulei athonite este împărţit între cele 20 de mănăstiri istorice. Alături de acestea fiinţează o serie de schituri şi chilii care sunt sub ascul­tarea mănăstirii pe al cărei teren se află amplasate.
Românii au două schituri: Prodromu şi Lacu, pri­mul sub ascultarea Marii Lavre, iar cel de-al doilea ţinând de Mănăstirea Sf. Pavel.
Statul athonit este condus de delegaţi ai celor 20 de mănăstiri istorice. O dată pe an, ei se adună pentru a alege Epistasia: patru călugări, dintre care unul este protos-ul (cel dintâi). Pe perioada mandatului, fiecare primeşte câte un sfert din marele sigiliu athonit cu care se ratifică toate deciziile.

Viaţa athonită
Cuvântul „monah“ vine de la grecescul mo­nos, „singur“. Călugării sunt singuri cu Dumne­zeu. Ei nu au nimic al lor, bunurile aparţinând co­muni­tă­ţii. Toate mă­­năstirile din Sfântul Munte sunt cu viaţă de obşte.
Aproa­pe toate sluj­be­le au loc în liniştea nopţii. Astfel, spre seară, după vecernie, urmează masa, apoi slujba pavecerniţei. Pe la ora 2 dimineaţa, începe utrenia, cu ceasurile şi Sf. Liturghie. În fiecare zi, după Sf. Liturghie urmează masa, apoi fiecare se îndreaptă spre ascultarea sa, în timp ce vizitatorii por­nesc spre altă mănăstire. Monahul nu se roagă numai dimineaţa şi seara, sau numai de 7 ori în zi, ci, după cuvântul Sf. Apostol Pavel, neîncetat: „Doamne Iisuse Hris­toase, miluieşte-mă“.
Încă din vechime, femeilor nu le-a fost permis accesul în Sfântul Mun­te. Dar în Athos nu numai femeile sunt excluse, ci şi animalele de parte femeiască.
În Sfântul Munte nu se mănâncă deloc carne, ci numai peşte şi fructe de mare.
Dacă doriţi să vă bucuraţi cu adevărat de cele câteva zile petrecute în Sfântul Munte, respectaţi întru totul re­gu­lile de vieţuire şi programul mă­năs­tirilor unde sunteţi găzduiţi, inclu­siv prin participarea la toate slujbele. Este o experi­enţă de excepţie, care poate nu se mai repetă niciodată în viaţă.