Revista:

Cristian TABĂRĂ: Botezul

id1036_tabara_cristian.jpg.jpg

Ştiu că mulţi sunt frământaţi de o mare problemă: de ce ne botezăm atunci când suntem mici şi nu la maturitate, atunci când putem mărturisi credinţa noastră şi eventual necredinţa? Exista vreun motiv întemeiat pe Sfânta Scriptură pentru care Biserica botează copiii, sau este o invenţie menită să-i aducă necondiţionat membrii noi?

Copiii TREBUIE botezaţi, fiindcă Însuşi Hristos a spus că „de nu se va naşte cineva [adică oricine, indiferent de vârstă] din apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţia ce­ru­rilor“. Aşadar, cel nebotezat în numele Sfintei Treimi nu se va mântui! E atât de clar încât te şi miri că alţii cred altceva! E adevărat, în Sfânta Scriptură se spune că „cel ce va crede şi se va boteza“ se va mântui, motiv pentru care anumiţi fraţi creştini, mult mai tineri şi firavi în credinţă, neagă botezul copii­lor şi susţin că cel ce urmează a fi botezat trebuie să fie capabil să îşi mărturisească singur cre­dinţa. Aceşti fraţi ai noştri se botează numai la maturitate, considerând că în acest fel îl imită şi pe Mântuitorul, care s-a botezat la 30 de ani.
Pare logic, dar e incomplet, dacă luăm în considerare şi primele cuvinte mai sus po­me­nite ale Mântuitorului, care spun desluşit că botezul este obligatoriu, fără alte comentarii. Dacă mai luăm în calcul şi alte câteva episoade din Biblie, în care sunt menţionate treceri la creştinism şi botezuri ale unor familii întregi (casa lui Ştefana, de exemplu), în care desigur au fost botezaţi şi copiii, situaţia se schimbă.
Totuşi, cum rezolvăm aparenta dilemă, în care toţi trebuie botezaţi, fără deosebire de vârstă, dar nu fără a-şi mărturisi credinţa? Cum poate un sugar să-şi mărturisească credinţa? Dacă nu poate, îl lăsăm nebotezat şi-l bote­zăm numai la maturitate, cum fac anumiţi fraţi creştini? În această situaţie, dacă cel nebo­tezat moare înainte de vârsta botezului, cum se mai mântuieşte? Cine îşi asumă, aşa­dar, riscul de a lăsa un copil nebotezat? Este, în fond, corect din punct de vedere scriptu­ristic să laşi un copil nebotezat până când ajunge la maturitatea necesară mărturisirii credinţei?
Nu este corect din punctul de vedere al Bibliei să nu botezăm copiii! La o asemenea afirmaţie, atât de categorică, trebuie să avem argumente biblice. Iată-le! Dilema nu este decât aparentă, fiindcă tot în Biblie găsim so­luţia pentru situaţia în care cel ce nu-şi poate mărturisi singur credinţa să primească ajutorul lui Dumnezeu. Alt credincios poate mărturisi în locul celui aflat în neputinţa mărtu­risirii credinţei! Să vedem situaţia văduvei din Nain, al cărei fiu a fost înviat pentru credinţa mamei, sau învierea fiicei lui Iair, pentru încre­derea că Hristos o poate ridica din morţi. Sau, poate şi mai spectaculos, vindecarea slugii sutaşului roman, făcută după ce Hristos îl întreabă pe acesta: „Crezi tu că Eu pot să fac asta?“. Răspunsul este fabulos: „Cred, Doam­ne, ajută necredinţei mele“. Uriaşă este sme­re­nia militarului conştient de imperfecţiu­nea credinţei sale, dar perfect încrezator în Dum­nezeu. De aceea, Biserica, urmând învă­ţăturile Sfintei Scripturi, a acceptat ca adulţii să mărturisească pentru copii credinţa. Asta fac naşii de botez. Dar naşii trebuie să ştie că garanţia depusă de ei în faţa lui Dumnezeu se cere susţinută nu cu banii de la masa de botez, ci cu educarea şi îndrumarea religioasă a finilor. Altminteri, cine îşi pune, oare, mântuirea în pericol?