Revista:

Neputrezit De 118 ani…

id1031_misa.jpg.jpg

Mişa Anastasievici, mare patriot şi filantrop  de origine sârbo-română, s-a născut în 1803, în satul Donji Milanovac din Serbia. A luat parte la mai toate luptele politice din Serbia între anii 1830-1870, alături de vestita familie Caragheor­ghe­vici. A primit gradul de maior în armata sârbă din partea lui Miloş Obrenovici, regele Serbiei. Cea mai mare parte a avuţiei sale a cheltuit-o pe opere de binefacere, fiind, printre altele, ctitorul Universităţii din Belgrad. Spre jumătatea secolului al 19-lea se stabileşte în Ţara Românească şi îşi continuă aici operele de caritate publică, până la moartea sa, survenită în 1885.

 

Ocrotitorul săracilor români
Mişa Anastasievici devenise un fel de „rege al aurului“, fapt care a stârnit nume­roa­se controverse în timpul vieţii sale, dar şi după moarte. A fost apreciat şi iubit pentru ma­rea sa generozitate, atât de sârbi cât şi de ro­mâni. Îmbălsămat şi îngropat în cripta bise­ricii din Clejani, binefăcătorul Mişa pare să ve­gheze şi astăzi asupra locului şi oamenilor de acolo.
După ce a păşit pe pământ românesc, maiorul sârb şi-a stabilit reşedinţa la Clejani, unde a construit un conac identic cu cel din satul natal. A mai zidit în comună 14 case, pen­tru persoane apropiate familiei sale. A ctitorit două biserici: cea din Clejani şi cea din Brân­ceni. Între anii 1838-1848 a funcţionat în tinda bisericii din Clejani, tot din iniţiativa sa, o şcoală pentru copiii satului, cu clase şi dor­mitoare pentru elevii care învăţau pe cheltuiala lui. În anul 1857 ridică pe Neajlov, în me­moria soţiei sale, Cristina, o moară de apă de­numită „Fântâna rece“. În 1864 înfiinţează Şcoala de Arte şi Meserii din comuna Clejani, prima instituţie de acest fel din România. Îi aju­tă constant pe să­raci, familiile nou întemeiate pri­mind de la Mi­şa, în dar, boi, pă­mânt, casă şi bani.

Căutând comorile lui Mişa
Marele filan­trop a murit la 27 ianuarie 1885, în vârstă de 82 de ani. Pe o plăcuţă afla­tă deasupra mormântului său din Clejani stă scris: „S-a stins din viaţă, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 1885, ma­rele binefăcător al po­poa­re­lor sîrb şi român, Mişa Anas­tasievici. Poporul sârb recu­nos­cător…“
În jurul lui s-a ţesut lege­nda că ar fi fost posesorul unor averi fabuloase, comori ale nea­mului princiar al Obrenovicilor. Se crede din bătrâni că Mişa Anastasievici şi-a ascuns comorile pe undeva prin preajma palatului său. Alţii sunt convinşi că există un tunel secret săpat între fostul conac şi biserica unde se află racla cu trupul acestuia. Vorbesc oamenii că aici s-ar afla aurul Obrenovicilor, butoaie întregi cu galbeni. Mulţi au săpat pe vre­muri după aurul sârbului, dar nimeni n-a găsit nimic. Chiar şi comuniştii, când au construit IAS-ul din sat şi au dat de stâlpul de pia­tră ridicat de Mişa pe aşezământul vechii biserici, au crezut că acesta indica locul unde fusese ascunsă comoara, aşa că au intrat în stâlp cu buldozerul şi au scormonit disperaţi  pă­mântul, dar aurul nu l-au găsit.

Trupul neputrezit
Imediat după moartea sa, corpul i-a fost îmbălsămat de doi medici austrieci, după un procedeu secret. „Mumia“ lui, depusă într-un cavou închis ermetic, se află acum în subsolul bisericii din Clejani. Lumea vorbeşte că racla a fost zăvorâtă cu o grea afurisenie, un bles­tem asemănător cu cel al străvechilor faraoni, pentru a-i îndepărta pe eventualii căutători ai ves­titelor comori. Oamenii care l-au văzut povestesc că au avut pentru o clipă senzaţia ca Mişa doarme, părând că va deschide ochii dintr-un moment într-altul.
17 mai 2003 este o zi care a intrat deja în istorie. P. S. Calinic Argatu, Episcop de Ar­geş-Muscel, şi P. S. Sebastian Ilfoveanul, Epis­cop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pre­zenţi în Biserica din Clejani, cu înalta binecuvântare a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoc­tist, au constatat oficial, dimpreună cu mul­ţi­mea de credincioşi români şi sârbi adunaţi în preajma lor, că trupul lui Mişa Anastasievici nu a putrezit, deşi de la moartea lui au trecut 118 ani. După rânduiala bisericească, s-a propus Sfântului Sinod o cercetare canonică atentă a vieţii marelui binefăcător intrat în le­gen­dă şi a trupului său neputrezit.