Revista:

Cristian TABĂRĂ: Vrăjitori, ghicitori şi pierzători de suflete

id1042_tabara_cristian.jpg.jpg

Nu este oraş în România în care să nu existe vrăjitoare şi ghici­toare. Nu există oraş în Ro­mânia în care să nu fie oameni care să creadă în farmece, vrăji, blesteme, pre­ziceri şi legări şi care să le ceară vrăjitoarelor să facă asemenea lucruri. Dar, mai grav, există naivi care cred că une­le vrăjitoare lucrează cu puterea lui Dum­nezeu, fiindcă văd pe mesele lor icoane şi cruci, sau fiindcă le aud invo­cându-i pe Mântuitor, pe Maica Dom­nului sau pe sfinţi. Cei mai mulţi dintre aceşti naivi se declară buni creş­tini, merg la biserică şi ţin praznicele, considerând că ceea ce fac vrăjitoarele nu este decât un supliment, să zicem mai practic, la lucrarea Bisericii. Oare? Exis­tă, într-adevăr, „magie albă“, nedăunătoare, care vine să-i ajute pe impotenţi, pe isterici, pe aşa-zişii demonizaţi sau pe cine mai ştie ce categorie de ne­măritate şi nesătui?
NU EXISTĂ VRĂJITOARE, GHICITOARE SAU PREZICATOARE CARE SĂ FIE PE PLACUL LUI DUMNEZEU ŞI CARE SĂ LUCREZE CU PUTERE DUM­NE­ZEIASCĂ!
Credeţi că exagerez? Credeţi că sunt îngust la minte şi că le oropsesc pe vrăjitoare? Atunci vă dau câteva argumente din BIBLIE, ca să vedeţi că Dum­ne­zeu Însuşi este foarte categoric.
„Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască!“ (Ie­şirea 22, 18). „Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător sau ghicitor sau vrăjitor sau fermecător. Nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morţii. Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea, şi pentru această urâciune îi goneşte Domnul Dumnezeul tău de la faţa Sa“ (Deuteronom 18, 9-12). „Vrăjile şi descântăturile şi visurile deşarte sunt şi, ca la aceea ce este gata a naşte, inima aiurează. De nu vor fi trimise de Cel Prea Înalt, ca să te cerceteze, să nu dai inima ta spre ele. Că pe mulţi i-au înşelat visurile şi au căzut cei ce au nădăjduit într-însele“ (Is. Sirah 34, 5-7).
Mai clar şi mai grav de atât nu se poate! Vrăjitorii, pre­zicătorii, ghicitorii, des­cân­tătorii, spiritiştii şi cei care merg la dânşii să moară! Sunt urâciune în faţa lui Dum­ne­zeu şi vor fi goniţi! Să nu ne ju­căm, aşadar, căci singurul re­zultat este pierderea mântuirii!
Vor spune unii că vrăjitoarele i-au ajutat sau le-au spus adevărul cu privire la ei şi că asta n-ar fi posibil decât cu puterea lui Dumnezeu! GREŞIT! Vrăjitoarele lucrează cu puterea diavolului, chiar dacă lucrările lor au aparenţă bună. Iată ce spune tot BI­BLIA: „Şi nu este de mirare, de­oarece însuşi Satana se preface în înger al luminii şi slujitorii lui în slujitori ai adevărului“ (II Cor. 11, 14-15).
Să învăţăm, aşadar, că ade­vărata lucrare bună şi tă­mă­duitoare de trupuri şi suflete este cea făcută în Bi­se­rica lui Dumnezeu, nu în să­la­şul vrăjitoarelor. Şi să ne mai amintim un lucru: la naş­te­rea lui Iisus Hristos, spune Scriptura, trei magi au venit să I se închine, aducându-i smi­rnă, aur şi tămâie. Aceas­ta înseamnă că cei trei au în­ţeles că adevăratul Dumne­zeu S-a întrupat şi că de acum lucrarea Lui este singu­ra folositoare omului. Aceas­tă lucrare este prezentă în Sfintele Taine, săvârşite de către preoţii Bisericii. Restul este pierdere de suflete.

 

CUVIOSUL NICODIM AGHIORITUL
Despre vrăji

Toţi aceştia, până la unul, şi cei ce fac vrăji, şi cei pentru care se fac, ba şi cei care le suferă, cu toţii se preschimbă în locaşuri ale lucrării necuratului duh. Cei ce se lea­pă­dă de Hristos şi de credinţa cea adevărată, aceia se alătură, chiar fără s-o vrea sau s-o ştie, de slujirea satanei şi de trufia lui pierzătoare. Astfel că toţi sunt tăgăduitori ai făgăduinţelor date la Sf. Botez, anume că se vor lepăda de satana şi de toate ale lui, ca să fie întru totul lucrători ai credinţei şi cuvintelor lui Hristos. Căci nimeni nu poate sluji la doi domni, şi nu-i creştin cel ce doar îşi zice aşa, ci cel ce păzeşte şi lucrează cele creş­tineşti. Creştini şi vrăjitori? Creştini şi fă­cători de farmece? Creştini şi descântători? Creştini şi închinători la demoni? Să nu fie! Căci ce înţelegere are lumina cu întu­ne­ricul? Sau adevărul cu minciuna? Sau fiii lui Dumnezeu cu fiii diavolului? Sau ce parte are Hristos cu Belial?
Aşadar, nu te amăgi, creştinule, ci află că aşa cum lupul nu se face vreodată oaie, tot aşa nici diavolul nu se face doctor; că mai lesne poate să îngheţe focul sau să ardă zăpada decât să se facă dracul vindecător! Că şi de ar putea să vindece, el totuşi n-ar voi-o, întrucât vindecarea este un lucru bun, pe când el este vrăjmaşul oricărui bine. Deci aşa să ştii şi să crezi, frate întru Hristos, că singur Dumnezeu este adevăratul doctor al sufletelor şi al trupurilor noastre, iar vrăjito­rii şi demonii nu tămăduiesc cu adevărat, ci doar în în­chi­puire. Şi chiar dacă presupunem că însănătoşesc trupul (nu fără îngăduinţa lui Dum­nezeu, care-i lasă să lucreze spre încercarea noastră), află că ei îl însănătoşesc numai cu sco­pul de a omorî sufletul. Aşa că ce folos vei avea, frate, dacă pentru puţină vre­me ţi-ar fi trupul sănătos, iar pentru veşnicie ţi-ar rămâne sufletul pierdut?!
Dumnezeu are grijă să ne descopere ce şi cât se cuvine pentru mântuirea noastră prin El. Pe prezicători şi pe demoni voi să nu-i credeţi, nici de s-ar întâmpla să spună adevărul. Căci dacă-i credeţi o dată, atunci ei gă­sesc prilej şi chip ca împreună cu adevărul să amestece şi minciuna, înşelându-vă puţin câte puţin, ca să vă piardă fără să vă daţi seama. La ei şi adevărul se face otravă, lucrând spre pierzanie şi nimicire, căci „mincinos este dia­volul şi tată al minciunii“.