Revista:

Părintele Galeriu, preotul tuturor …iar ca rămas bun, un curcubeu

id1038_rep_galeriu1ok.jpg.jpg

Miercuri 13 august 2003 va rămâne pentru cei mai mulţi dintre semenii noştri o zi oarecare, o zi despre care nu vor putea să-şi amintească mare lucru. Poate că au râs, poate că au iubit, poate că au plâns sau poate că au plecat pur şi simplu undeva, departe. Zorii acelei dimineţi de Gustar erau, la urma urmei, ca toţi zorii din toate zilele de până atunci ale lumii. Pentru mulţi creştini, însă, acea zi va rămâne scrilejită în adâncuri de suflet, ca fiind ziua când şi-au petrecut duhovnicul pe drumul dintre altarul bisericii şi curtea ei, acolo unde, la poalele unui brad, înalt şi drept aidoma vieţii celui plecat la Domnul, o cruce din lemn poartă către eternitate numele aceluia ce şi-a dus-o demn, arzând ca o flacără în dragostea sa de Hristos şi de semeni: Preotul Constantin Galeriu.

 

Buletine de ştiri şi Birouri de presă
La ştirile dimineţii, o duduie voioasă anunţa, vorbind profesional pe nas, că la orele 11, la Biserica Silvestru din Bucureşti, va avea loc înmormântarea Părintelui Galeriu, după ce în prealabil sufletul venerabilului duhovnic ple­case la cer cu trei zile în urmă, la ora 21 fix, de la Spitalul Universitar! Cât de mare în­sem­nătate are astăzi exactitatea! – îmi spun. La 10 şi jumătate Biserica Silvestru era încon­jurată de o mulţime de oameni, ce aşteptau sfârşitul Liturghiei ce precede întotdea­una slujba înmormântării unei feţe bisericeşti. Oameni tăcuţi, îmbrăcaţi modest, dar curat, cu chipuri deşi întristate, scăldate parcă de lu­mina prietenoasă a soarelui. Aşteaptă. Din când în când se închină şi apoi iar aşteaptă. Ca în zilele de spovedanie, la Părintele lor, când aşteptau cuvânt de mângâiere şi iertare. De jur împrejurul lor poliţişti înarmaţi su­pra­veghează atent această aşteptare rugătoare. Mă-ndrept spre unul dintre ei cu gândul de a afla câte ceva din ceea ce simte în faţa acestei adunări tăcute ce înconjoară Biserica Sil­vestru. „Întrebaţi-l pe şefu’ dacă am voie să vă răspund!“. Mă-ndrept spre „şefu’“. „Îi daţi voie?“ – îngaim. Mă măsoară atât de vigilent, din cap până în picioare şi invers, că brusc mă simt vinovat, îmi vine să ridic mâinile şi să mă predau din proprie iniţiativă. Dă din cap că nu. „Păi e nişte reguli… e birouri de presă“. Renunţ. În jurul meu oamenii se închi­nă şi aşteaptă. Mă alătur lor. Mă-nchin şi aştept. Aştept ca pe drumul întortocheat spre Europa, Biroul de presă al Ministerului de Interne să precizeze clipa când miliţienii au voie să devină oameni.

Când ierarhii plâng
Intru în biserică. Un culoar lung, parcă fără sfârşit, te duce spre catafalcul unde trupul împuţinat al Părintelui aşteaptă, la rându-i. Mă-nchin şi mă amestec printre zecile de preoţi, călugări şi călugăriţe ce împrejmuiesc sicriul. Sunt atât de mulţi încât Părintele pare că stă aşezat pe braţele lor. Oameni ce se visează prinţi şi câţiva politicieni scăpătaţi ocupă locuri strategice. Ceilalţi pur şi simplu n-au venit. Campania electorală e încă departe şi, oricum, sunt siguri că Părintele nu se supără. N-a făcut niciodată discriminări. I-a iubit pe toţi, i-a înţeles pe toţi şi i-a iertat pe toţi, pentru că a fost şi a rămas preotul tuturor. Oameni simpli şi artişti de prestigiu, studenţi teologi şi cerşetori, muncitori şi intelectuali rafinaţi, toţi s-au lăsat prinşi în „plasa“ Părintelui Galeriu, pescarul de oameni. Lumea începe să se înghesuie. Intră în bise­rică Patriarhul Teoctist, urmat de un şir de ie­rarhi ce parcă nu se mai termină: Daniel, Mitropolitul Moldovei, Serafim, Arhiepiscopul Berlinului şi Mitropolit pentru românii din Eu­ropa Centrală şi de Vest, Teodosie, Arhi­epis­co­pul Tomisului, Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei, Ca­sian, Episcop al Dunării de jos, Ambrozie Episcop-vicar patriarhal, Varsanufie şi Se­bas­tian, Episcopi-vicari ai Arhiepiscopiei Bucu­reş­tilor. Începe slujba înmormântării. O sluj­bă cu 10 ierarhi şi peste 100 de preoţi. În ochii lor, lacrimi. Acum ştiu şi pot să vă mărturisesc: şi ierarhii plâng. Pa­triarhului îi tre­mu­ră glasul. A fost mereu aproa­pe de Părintele Ga­leriu. Uneori s-au întâlnit în idei, alteori s-au des­părţit. Dar întotdeauna în dra­gos­te. În dra­gos­tea de Biserică. Parcă niciodată nu i-am văzut o ase­me­nea paloare în obraji. Fiecare în­cearcă să evoce în câteva cuvinte per­sonalitatea Pă­rin­telui. Dar parcă vorbele nu se adună la locul lor. La urma urmei ce poţi să spui despre o flacără? Fiindcă Părintele a fost o flacără ce în cuvântul său i-a mistuit pe toţi, iertând şi iubind. Cuvintele se lasă aşteptate. Părintele aşteaptă. Lumea aşteaptă. Unul lângă celălalt, doi preoţi cu capetele sprijinite de o icoană, ca doi orfani: Nicolae Bor­daşiu şi Şte­fan Alexe, cei care au slujit o via­ţă alături de Părintele Galeriu. Şi ei aşteaptă. Au la­crimi în pleoape. Slujba s-a terminat.

Cerul, cununa şi cercul
Mulţimea iese din biserică, urmând sicriul cu trupul Părintelui Galeriu. Gardă militară în poziţie de onor. Fanfară. Imn naţional. Lu­mea arată cu degetul către cer. Un nor perfect rotund înconjură soarele, iar norul este cuprins de un curcubeu la fel de rotund! Ca o aureolă. Un semn de rămas bun sau cine ştie? Poate că cerul a vrut să spună mai mult decât au putut spune în cuvântul lor oamenii. Când trupul părintelui este coborât în mormânt, cercul dispare. Anul bisericesc începe la 1 septembrie şi se sfârşeşte la 31 august. A început cu pleca­rea la cer a Părintelui Sofian, în sep­tembrie, şi se încheie cu plecarea Părintelui Galeriu, în august. Ca o cunună. Cununa Mai­cii Domnului. Gata. Dar lumea parcă nu vrea să plece. Aşteap­tă. O lume orfană. Câteva sute de metri mai jos, pe strada Armenească, o ţigancă aşezată pe bordură trage cu năduf dintr-o ţigară. Mă ia cu privirea de departe şi apoi mă întreabă: „L-a în­gropat ăştia pe Părintili?“. Dau din cap că da. „Şi-acum?“. Tra­ge mai depar­te din ţigară şi aşteaptă. Chiar aşa, şi-acum?

1 comment on “Părintele Galeriu, preotul tuturor …iar ca rămas bun, un curcubeu

  1. alexandru cristel aprilie 6, 2014 at 19:39

    parintele profesor Galeriu ai aducem un sincer omagiu pt noi crestinii ortodocsi am suferit o mare pierdere cu plecarea lui la cele vesnice . A fost un exemplu in ortodoxia romaneasca