Revista:

Chiajna, mănăstirea asasinată

id1045_chiajna1ok.jpg.jpg

La periferia Bucureştiului, pe Calea Giuleşti, înconjurată de pustiu, acolo unde oraşul îşi scuipă gunoaiele, stă în genunchi,ruinată, o veche biserică, uitată şi părăsită de lume. Ctitorie a domnului fanariot Nicolae Mavrogheni (1786-1790), Mănăstirea Chiajna trebuia să fie unul dintre cele mai importante lăcaşuri de cult ale vremii ridicate pe meleagurile româneşti. Dar soarta ei a fost alta. Legenda, pierdută în negurile timpului, spune că biserica ar fi blestemată. Preoţii nu au slujit niciodată în ea, fiind bombardată de către turci chiar înainte de târnosire. Aceştia au crezut că acolo ar fi fost mai de grabă o cetate şi din această pricină au hotărât s-o radă de pe faţa pământului. Construcţia, însă, s-a încăpăţânat să rămână în picioare…

 

Nicolae Mavrogheni, un domn cu apucături ciudate
În timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782) a început, în vestul Bucureştilor, con­strucţia Mănăstirii Chiajna, lăcaş de mari dimensiuni. Are 43 metri lungime şi 18 înălţime, zi­duri groase de 1 şi 2 metri. La ea au lucrat meş­terii care au înălţat conacul Văcăreştilor de lân­gă Târgovişte, astăzi şi el în ruină. Sfântul lă­caş şi-a luat numele de la o moşie a celebrei doam­ne Chiajna, soţia lui Mircea Vodă. Biserica este finalizată în timpul domniei lui Nicolae Ma­vrogheni (1776-1790), originar din insulele Ar­hipelagului grecesc, om cu apucături ciudate, brutal cu boierii, dar spiritual şi excentric. Mănăstirea funcţiona în 1792, dar a fost pă­răsită în timpul epidemiei de ciumă din vremea lui Mihai Şuţu (1791-1793). Legenda spune că însuşi Mitropolitul Cozma al Ţării Ro­mâ­neşti ar fi murit bolnav de cumplita boală, chiar în această biserică. De atunci, oamenii au în­ceput să creadă că ea este blestemată. Clo­po­tul cel mare al mănăstirii a fost aruncat, apoi, în apele revărsate ale Dâmboviţei. Arhiva şi scrip­tele au fost arse în totalitate. Se spune că ea a fost bombardată de turci chiar înainte de sfin­ţire. Ei se te­meau că românii o vor folosi drept fortăreaţă. Unii arhitecţi sunt de părere că lăcaşul de cult poate fi restaurat, pentru că o biserică ridicată din temelii ar costa mult mai mult. În perioada comunistă, cînd lama buldo­ze­relor intra aproape zilnic în carnea sfântă a bi­sericilor, episcopul Antim Nica a încercat să de­termine autorităţile să restaureze Mănăstirea Chiaj­na. Eforturile curajosului părinte au fost za­darnice. Lăcaşul a rămas mai departe în pa­ra­gină, aşa cum e şi acum.

Când trece trenul mai cade o cărămidă
Ruinele mănăstirii se află la marginea cartierului Giuleşti-Sârbi, aproape de calea fera­tă Bucureşti-Craiova. Ca să ajungi la ea trebuie să calci pe capete de cai morţi, pe gu­noa­ie, cărămizi, sticle sparte, oale, pachete goale de ţigări sau cutii de conserve. Colo e un papuc de copil, nişte haine putrezite, câţiva pui de pisică în putrefacţie, bucăţi de faianţă spartă, anvelope arse. Construită în stil neoclasic, cu un plan arhitectonic deosebit, biserica îşi aş­teap­tă cuminte moartea. De fiecare dată când trece trenul, la nici 30 de metri de ea, zidurile gem de durere. Mai cade o cărămidă, se mai crapă un perete… În jur, munţi de mizerie, haite de câini ce sar la gru­mazul străinilor, sto­luri de ciori, gra­se cât curca­nii. Cu toate că acum e în agonie, monumentul a rezistat foarte mult şi sub forma de ruină. La cu­tre­murul din 1977, însă, turla s-a pră­bu­şit. Acum, cerul ca­de în pântecul ei îm­preună cu ciori­le, croncănind a pus­tiu. În locul sfintelor picturi de pe pereţi, astăzi îţi insultă privirea inscripţii vulgare scrijelite de minţi anormale. Unde altădată trona imaginea Sfântului Petru zăngănind în mână cheile de la poarta Raiului, cineva a scris cu ciobul: „Neli + Gică = Love“. Din loc în loc se văd urme de cenuşă, semn că acolo a înnoptat cineva. De jur-împrejur, iadul!

Curţi pavate cu cărămizi sfinte
De-a lungul timpului, încurajaţi de ne­pă­sa­rea autorităţilor, oamenii s-au gândit gosposdă­reşte că, decât să putrezească pe câmp în mi­ze­rie, mai bine îşi aduc cărămizile de la mănăs­tire la ei în ogradă. Aşa că au furat piatră cu pia­tră şi şi-au pavat curţile sau şi-au dres pereţii găuriţi. Poate cărămizile sfinte îi vor feri de ne­ca­zuri şi le vor aduce bunăstarea în familie. Din când în când, lângă biserică mai poposeşte câte o căruţă hodorogită. Ţiganii smulg una câte una bucăţi din trupul ei. „E bune la casili noastre, că suntem amărâţi, vai dă zilili noastre, ne moare puradeii dă frig şi dă foame…“ O hodoroagă de scânduri, de stă să se fărâme în bucăţi, trasă de o mârţoagă cu ochii umezi, opreşte lângă zidurile Mănăstirii Chiajna. Pro­prie­tarii atelajului, un bărbat şi o femeie încarcă de zor cărămizi, scotocesc frenetic prin gu­noaie. Când căruţa e plină vârf, oamenii dau să plece. Calul, parcă simţind în sufletului de ani­mal că duce bucăţi furate dintr-o veche mă­năs­tire, nu vrea, neam, să pornească. Se ridică pe picioarele de dinapoi şi trage un nechezat furios. Stăpânul îl altoieşte grabnic cu biciul pe spinare. „Dieee, boală! Acu’ te găsişi!“, strigă el aproape plângând.

Rana de la marginea Bucureştiului
Lovit crunt, calul o ia la goană printre gropi şi munţi de gunoaie. Căru­ţa­şului nu-i vine să crea­dă! În goana lui nebunească, animalul dărâmă conţinutul căruţei şi apoi se opreşte, rânjind ca o pedeapsă. Calul este bătut din nou. Cu bestialitate şi disperare. Vine noaptea şi copiii omului n-au un acope­riş deasupra capului. Ce să facă?! Zdrelindu-şi unghiile până la sânge, amărâţii încarcă din nou cărămizile în căruţă. Seara coboară brusc peste groapa de gunoi, iar ţiganul se îndepărtează bles­temându-şi cu năduf „bidiviul“. Mănăstirea Chiajna rămâne sin­gură, între cer şi pământ, ca o rană sân­ge­rân­dă. Dinspre zidurile ei vine miros de coceni arşi şi de slănină prăjită deasupra focului. Câinii maidanezi, flocoşi şi mari cât nişte viţei, latră a moarte. Deznădăjduită şi din ce în ce mai ciun­tită, pradă ciorilor, adăpost pentru cerşetori, linsă de căţei şi arsă de flăcări, soarta acestei ruine, mărturie a istoriei, se află încă în mâi­nile noastre. Nu se ştie însă pentru cât timp…