Revista:

O stâncă înveşnicită

id1049_aladja4ok.jpg.jpg

Pe ţărmul calcaros al litoralului Mării Negre se află cea mai veche mănăstire rupestră din Bulgaria. Situat între Balcic şi Varna, complexul de la Aladja adăposteşte o impresionantă  reţea de altare, chilii, catacombe şi alte spaţii cu destinaţii tipic mănăstireşti. Totul săpat în stâncă, la mare altitudine. În zare, albastrul de negrăit al mării face să se confunde cerul cu pământul. Te afli, practic, între două lumi…

 

Cea mai cunoscută lavră rupestră a Bulgariei, Aladja, a luat fiinţă ca loc de retragere şi singurătate, la răscrucea secolelor 13 şi 14. Sihaştrii acelor vremuri medievale, pline de nesiguranţă politică şi religioasă, au considerat că spectaculoasa faleză de piatră poate fi locul ideal unde, la înălţimea de 40 de metri, să-şi poată construi chiliile, ca albinele stupul. Dacă modelul folosit a fost Meteora din Grecia, acest lucru nu se poate şti cu siguranţă. Cert este faptul că întregul complex de la Aladja uimeşte prin acurateţea spaţiilor, prin curajul locuirii şi prin mesajul pe care îl trimite şi acum, peste timp. Agăţarea de stânca abruptă şi ostilă, simplitatea adăpostului – toate acestea vorbesc despre sensul profund al vieţuirii călugărului în lume: atârnat într-o doară de ea, gata de a o părăsi oricând, sau pregătit în orice moment spre a o înliturghisi. Nu ne poate decât impresiona până la lacrimă condiţia cotidiană a acelor oameni, dedicarea lor totală ascezei şi jertfei călugăreşti.
Topografia aşezământului este alcătuită din 2 niveluri. La primul se găseşte biserica, chiliile monahilor, trapeza, o minusculă capelă funerară, morminte. Al doilea nivel este compus dintr-o cavitate naturală care adăposteşte o capelă şi spaţii cu altă destinaţie. Întreaga mănăstire mărturiseşte peste timp asupra exis­tenţei unei comunităţi extinse, bine structurate, cu reguli stricte de vieţuire.
La aproape 700 de metri distanţă se află o reţea de peşteri, folosite de cei din vechime drept catacombe. Acolo există câteva mor­minte ale călugărilor care, prin simplitatea lor, amintesc de primele catacombe ale creştinilor din Imperiul Roman. De altfel, pentru creştini mormântul reprezintă antecamera Raiului promis. Iar, cu atât mai mult în cazul că­lu­gărilor, acele gropi săpate în stâncă puteau fi oricând depozitarele cine ştie căror sfinte moaşte. Aşadar, ele au fost făcute mai retras, cu conţinutul lor pus la „dospit“, departe de iureşul lumii şi de orice tentaţie de profanare.
Situaţia actuală a complexului are rădăcini către începutul secolului XX. Atunci, în 1906, Aladja a fost declarat muzeu şi spaţiu de vizi­tare pentru turişti. Clădirea muzeului a fost construită în 1970, ca şi parcul natural care încadrează minunat situl istoric. Evident, pentru orice închinător, vânzoleala de turişti, tro­păiala şi zumzetul lor vesel contrastează cu mesajul ascetic transmis de dincolo de timp. Am rostit şi noi discret o rugăciune, sâcâită de blitz-uri japoneze, la căpătâiul mormântului săpat în calcar, al cine ştie cărui sfânt necunoscut, „condamnat“ de turişti la smerenie, până la Judecata de Apoi…