Revista:

Un holocaust de fiecare zi

id1052_crem3ok.jpg.jpg

La Crematoriul Uman Vitan-Bârzeşti, singurul din Bucureşti care este funcţional, se incinerează lunar în jur de 100 de cadavre. Instituţia este cea mai mare şi cea mai modernă din sud-estul Europei, având dotări de ultimă oră. Construită pe vremea dictaturii, ea a fost adusă la stadiul actual de către directorul ei, Ionel Gheorghe, care s-a luptat să facă toate modernizările necesare.

 

Un preot caterisit
Clădirea crematoriului uman are două săli imense de ceremonii mortuare. Decedatul este adus de la parter în sala de festivităţi şi aşezat pe un pie­destal din marmură neagră. De fapt este un fel de lift care va duce sicriul la parter. Până atunci, un preot caterisit, pe nume Gheorghe, ţine o sluj­bă după datinile obişnuite. În ti­nereţe era protopop de Baia Mare. Se spune că pe vremea comuniştilor a fost caterisit tocmai pe motiv că a slujit la crematoriu. Om bun la suflet şi milos, când a ieşit la pensie a început „să slujească“ prin cimitire. Acum a rămas la Crematoriul Vitan-Bârzeşti, unde vine în fiecare zi: „Cu duhurile drepţilor, celor ce s-au săvârşit, odihneşte, Mântuitorule, sufletul adormitului robului Tău, păzindu-l pe dânsul întru viaţa cea fericită, care este la Tine, Iubitorule de oameni!“.

Cenuşa rămasă se pune într-un vas
Vocea caldă a fostului preot străbate ho­lurile reci ale crematoriului. „Odihneş­te sufletul adormitului robului Tău, în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinul“. După slujbă, mortul este coborât la demisol, unde va fi incinerat într-unul dintre cele trei cuptoare Siemens. O femeie plânge… „Şi orice greşeală ce a săvârşit el cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul, ca un Dum­ne­zeu bun şi iubitori de oameni, iartă-i!“.
Cei care vor să asiste se pot duce în imediata apropiere a cuptorului. Dar pu­ţini sunt aceia care rezistă să-şi vadă fratele, sora, mama arzând. La sfârşit, rudele varsă un strop de vin, aprind lumânări, duc la gură plângând o fărâmă de cozonac. „Să i se ierte păcatele şi să fie iertaţi şi ei…“ În cele din urmă, primesc cenuşa decedatului, pe care unii o iau acasă într-un vas special, iar alţii o lasă într-una din nişele crematoriului. Din când în când o mai vizitează, aprind o lumânare şi pomenesc cu drag numele mortului. Aşa se face…

„Odihneşte, Dumnezeule, cu sfinţii Tăi, pe acesta pe care l-ai luat.“
Din punct de vedere ca­no­nic, mortul nu se arde, ci el trebuie să se pună în pământ, precum se spune: „Din pământ ai fost zidit, în pământ te vei întoarce…“
„Biserica Ortodoxă Română nu şi-a exprimat un punct de vedere clar, scris, printr-un act sinodal, referitor la procedura incinerării, spune preotul Radu Dumitru, directorul gene­ral al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane. Noi am făcut în acest sens demersuri la Patriarhie. Credem că este vorba de o raţiu­ne de ordin civic, care la început a fost introdusă la asiatici, când nu mai aveau unde să-şi îngroape morţii, aceştia fiind prea mulţi. Atunci au hotrât să-i incinereze“. Morţii neidentificaţi ce ajung la crematoriul Vitan-Bârzeşti au un regim special. Nu se incinerează. Ei sînt înhumaţi, cu un anumit număr de inventar, în cimi­tirul Străuleşti II. „Odihneşte, Dumnezeule, cu sfinţii Tăi, pe acesta pe care l-ai luat“. La ieşirea din dogoarea crematoriului, frigul izbeşte obrazul. În curte, rudele mortului îşi iau „la revedere“. Din coşul crematoriului urcă un fum negru. Oare şi sufletele celor arşi se ridică la cer?