Revista:

Cristian TABĂRĂ: „necurăţia“ femeii şi viaţa bisericească

id1086_tabara_cristian.jpg.jpg

Teologia are multe probleme atunci când trebuie să vorbească lumii moderne despre femeie. În faţa sufragetelor şi a feministelor, în faţa emancipării femeii şi a dorinţei acesteia de a-l egala şi chiar de a-l întrece pe bărbat, teologia apare mai degrabă ca ofensatoare, de pildă atunci când îi refuză femeii preoţia, îi cere să tacă în biserică sau îi spune că bărbatul este capul ei. Acestea şi multe alte subiecte sensibile maci­nă relaţia femeii moderne cu Biserica şi constituie tot atâ­tea pricini de revoltă, mai ales printre tinere. Dar nu teologia înaltă, care va găsi pro­babil soluţii pentru elimi­na­rea ne­înţele­ge­ri­lor, mă interesează acum, ci mă­run­ţi­şu­rile prac­ticate în mod fanatic, care sapă la te­me­­lia relaţiei femeilor credincioase cu viaţa bi­sericească.

 

Între altele, continuă să mă suprindă cu câtă înverşunare aud susţinându-se că femeile aflate în perioada menstruaţiei nu au voie să intre în biserică. Mulţi preoţi susţin asta, interzicându-le accesul în biserici în zilele sensibile, iar multe femei cred acelaşi lucru. Explicaţia oferită îndeobşte este aceea că, în această perioadă, femeia ar fi necurată. Aici e problema! În ce fel e necurată la ciclu femeia? Spiritual nu văd cum, din moment ce aşa a fost ea lăsată de Dumnezeu – şi nu cred că un credincios poate admite că creaţia este necurată. Fizic, atunci? Da, dacă e să fim amănunţiţi şi grijulii cu igi­ena, numai că în lumea mo­dernă pro­blema a fost demult rezolvată, iar reclamele TV ne arată obsesiv şi cum. Cred, mai degrabă, că împărtăşim inerţial încă o cre­dinţă păgână, conform căreia erau consideraţi necuraţi acei oameni care erau diferiţi. Or, o dată pe lună, femeia este diferită, dar asta nu o face – şi nu o poate face – nepotrivită pentru viaţa bisericească. De altfel, nici un canon al Bisericii Ortodoxe nu prevede vreo interdicţie în acest sens, ceea ce mă face să cred că înverşunarea cu care femeia continuă să fie alungată temporar din biserici este dovada u­nei cumplite ignoranţe semidocte. Există, ce-i drept, un canon care interzice vărsarea de sânge în biserică, dar asta e cu totul altceva şi se referă strict la ucidere.
Din păcate, aceeaşi ignoranţă se prelungeşte şi în altă direcţie, anume atunci când tânăra mamă află (uneori chiar din gura preotului) că nu are voie să fie în biserica la botezul copilului ei. Stupefacţie din nou! Oare naşterea unui prunc este sursa vreunui rău spiritual? Cum ar putea cineva să creadă asta, din moment ce Biblia însăşi spune că „femeia se mântuieşte prin naşterea de prunci“?! Cum se poate întâmpla ca mamei, care a născut trupeşte, să i se interzică să asiste şi la naşterea spirituală în Hristos a pruncului ei?! Sau o fi iar necuraţia trupească? Ei bine, medicina şi săpunul au rezolvat demult şi această situaţie. Înseamnă că şi unii credincioşi şi unii slujitori trebuie să-şi rezolve problemele legate de ignoranţă. Altfel, aşa-zisa necurăţie a femeii în situaţiile de mai sus riscă să perpetueze acel curent nefast din mentalitatea românească prin care femeia este încă sluga bărbatului şi inferioară acestuia.
De fapt, relaţia corectă între bărbat şi femeie este una de COMPLEMENTARITATE, nu una de CONCURENŢĂ. Iar necurăţia unuia sau a alteia stă în abaterea sa de la firesc, nu în manifestările sale după fire şi după măsură. Slujitorii zeloşi ar avea multe altele de îndreptat, orientându-şi râvna spre cauze mai bune, iar nu spre formalisme superstiţioase de ori­gine precreştină, care nu fac decât să creeze tensiuni inutile şi să întreţină mentalităţi retrograde, confundându-se încă o dată Tradiţia cu apucătura…