Revista:

Un american convertit la Ortodoxie

id1084_058faithandlovevows.jpg.jpg

- Domnule John Lincoln Downie, ce ne puteţi spune de­spre copilăria şi religia în ca­re aţi crescut?
– Am copilărit într-un mic orăşel din Pennsylvania, fiind născut în sânul unei familii reformate prezbiteriene. Am urmat o şcoală privată pro­tes­tantă. Copilăria mea a fost aproape idilică. Sunt cel mai tânăr dintre cei 5 fraţi ai mei. Ne-am înţeles foarte bine între noi, fiind în acelaşi timp foarte diferiţi. Întreaga mea familie este o familie protestantă liniştită. Eu, în perioada colegiului, am devenit oarecum rebel. Revolta mea nu era întru totul rea. M-am revoltat împotriva a ceea ce se cheamă „succes“ în societate şi împotriva materialismului care a cuprins acum America întreagă.
- Cum aţi cunoscut ortodoxia?
– Uneori simt că aş putea vorbi o săptămână întreagă despre cum am cunoscut Bi­se­rica Ortodoxă, însă încerc să fiu concis. Tatăl meu, bine informat şi, în general, o persoană cu vederi largi, a văzut că mă zbăteam pe multe căi. El a observat totuşi că citeam şi devenisem interesat de scrie­rile Părinţilor Bisericii (Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Ignatie al Antiohiei) şi de Istoria Bi­se­ricească a lui Eusebiu de Cezareea, cărţi pe care toc­mai le adusese „pe lângă casă“. El mi-a dat o carte scrisă de către un protestant despre Biserica Ortodoxă, iar aceasta mi s-a părut foarte interesantă şi destul de precisă. Cartea se numea Eastern Orthodoxy – a Western Perspective. Desigur că ea con­ţi­nea câteva greşeli în ceea ce priveşte Ortodo­xia, însă, cu toate acestea, mi-a stârnit îndeajuns interesul pentru a vizita cea mai apropia­tă mănăstire ortodoxă, care nu era alta decât cti­toria comună a Părintelui Roman Braga şi a Prin­cipesei Ileana a Ro­mâniei (Maica Ale­xan­dra). Eram pentru prima oară într-o bise­rică ortodoxă şi am sim­ţit dintr-o dată pli­nătatea păcii şi a gra­vi­tăţii care domneau aici. Din acel moment am căpătat un mare respect pentru Bi­se­ri­ca Ortodoxă şi am con­­statat, deşi încă ne­clară în mintea mea, o mare dife­ren­ţă între aceasta şi Biserica Ca­to­lică. Încetul cu încetul, în decursul a 2-3 ani, m-am îndrăgostit pur şi simplu de slujbele bisericeşti ortodoxe şi am simţit o dorinţă puternică să experimentez cât de puţin viaţa monahală, pe de o parte din cau­ză că nu eram prea copt în acel moment şi, pe de altă parte, din cauză că toţi apro­piaţii mei erau protestanţi ori cato­lici, în timp ce eu mă sim­ţeam în firea mea or­todox. Fiind foarte miş­­cat de viaţa monahală, am mers în Athos, sperând să-mi adâncesc via­ţa duhovnicească, şi, în acest demers, am fost încurajat de către monahii athoniţi să primesc bo­tezul. Fusesem botezat în tinereţea mea ca pro­tes­tant, dar când am devenit ortodox în Ame­rica, mi s-a spus, cu îngăduinţă, să primesc doar mirungerea. A fost o cumpănă pentru mine, dar în cele din urmă am hotărât că mă voi boteza. Am locuit la Mănăstirea Cu­t­lumuş, unde am stat ca dokimos, iar părinţii m-au botezat în mare, în locul numit Kaliagra, care înseamnă „loc bun de pescuit“. Ce pot să spun? Părinţii sunt cu adevărat oameni sfinţi. Am fost foarte întristat să-i părăsesc, dar în acelaşi timp nu m-am simţit în stare să devin un monah athonit. Acum nădăjduiesc şi mă rog ca, atunci când va veni timpul să pă­ră­sesc această lume, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt  să aibă milă de mine şi să-mi mai îngăduie să gust din acel har şi din acea pace. Vă mărtu­ri­sesc că, o săptă­mâ­nă după ce am pri­mit botezul la Athos, am fost în cer. Vă rog să vă rugaţi pentru mine, deoarece acum sunt departe cu trăi­rea de acel har.
- Ce ne puteţi spu­ne despre convertirea dumneavoastră?
– Eu cred într-o convertire continuă. Aceasta durează toată viaţa. Este un proces de trecere de la moar­te la viaţă. Din nou simt că aş putea să merg la nesfârşit. Atâ­tea şi atâtea lucruri au conlucrat cu harul lui Dumnezeu să mă ducă la hotărârea de a deveni ortodox! Dar am devenit eu cu adevărat ortodox? Când îmi privesc viaţa mea, nu cred că aş putea să mă nu­mesc pe mine creştin. Cred toate, dar numai cu min­tea mea. Inima mea este foarte departe de Dum­nezeu. Este ortodox cineva a că­rui inimă este rece şi lipsită de căldura harului? Mă rog să mă convertesc deplin înainte de moarte. Ca să fiu pu­ţin mai concret, când am început să înţeleg rugăciunea şi să mă rog mai mult, am rea­lizat că tradiţia ortodoxă a păstrat şi a trăit cea mai adâncă experienţă cu putinţă a rugăciunii. Ea singură, în afara tuturor celorlalte Bise­rici, proclamă că Dumnezeu a devenit om pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu. Doar ea mărturiseşte că teolog este acela care se roagă cu adevărat. Numai ea ne învaţă că trebuie să ne eliberăm pe noi înşine de propriile preconcepţii despre Dumnezeu pentru a ne apropria de El. Numai Biserica Orto­doxă ne învaţă că mintea are nevoie să fie unită cu inima. Toate aceste lucruri sunt clar bazate pe Sf. Scriptură şi, din punct de vedere istoric, numai Biserica Ortodoxă le păstrează fără gre­şeală.
- Întâlnirea dumneavoastră cu mănăstirea Maicii Alexandra credeţi că v-a dat un imbold spre a cunoaşte mai mult ortodoxia româ­neas­că? Cum aţi ajuns în România?
– Aceasta este o altă întrebare grea şi mi-ar trebui mult timp ca să răspund. Însă voi fi scurt şi la obiect. Am întâlnit câţiva români pe când eram în Grecia, şi am simţit dorinţa să vizitez România, ori chiar să merg să studiez teologia aici. Am rămas impresionat de ceea ce suferise Biserica sub comunism şi doream să mă apropii de sfinţi adevăraţi. Auzisem despre Pă­rin­tele Cleopa şi Părintele Sofian, precum şi despre N. Stein­hardt – creştini adevă­raţi. Când am întâlnit-o pe Camelia, cu care acum sunt căsăto­rit, am hotărât în cele din urmă să vin în Ro­mânia şi să văd „cum stau lucrurile“.
- Cum privesc americanii ortodoxia?
– America este dominată de polemica dintre protestanţi şi catolici, dar lumea pa­re des­chisă şi spre o altă alternativă. În general, Bi­serica Ortodoxă este văzută mai degrabă ca o par­te a confesiunii catolice. Cei mai mulţi protestanţi (şi chiar unii cato­lici) consideră aceasta ca fiind o simplă subdiviziune a con­fesiunii catolice. Cu toate acestea, am auzit de la mulţi oameni că Biserica Ortodoxă câştigă pe zi ce trece tot mai mulţi cre­dincioşi din mediile pro­tes­tante ori catolice. Biserica Ortodoxă este la loc de cinste printre mulţi americani, pentru că ea este întemeiată cu adevărat în Hristos şi bine ancorată în rea­litate.
- Cum vedeţi a­cum lucrurile în Ro­mânia?
– Am fost bine primit la Facultatea de Teo­logie. În pri­mul an am stat la că­min, iar colegii mei de ca­meră au fost la înălţime. Nu am mai cunoscut alţi români cu care să mănânc a­tâ­ţia car­tofi prăjiţi… Oamenii au fost foar­te ajutători şi m-au încurajat. Pentru mi­ne a fost o emoţie de nedescris să am pro­­fesori ai căror pă­rinţi spiri­tuali au fost în puşcării pentru dra­gostea lor faţă de Hris­tos. Am fost uluit pur şi simplu. L-am văzut pe Părintele Sofian, am stat puţin de vorbă şi cu Părintele Iustin Pârvu. Am profesori care i-au avut duhovnici pe Pă­rintele Stăniloae şi pe Părintele Sofian. Uneori sunt supărat, nu pot să pricep cum mulţi nu în­ţe­leg ce mare cinste este să ai astfel de oameni în mijlocul tău! Părinţii Galeriu, Stăniloae, So­fian, Cleopa, Ilie Lă­cătuşu, Arsenie Bo­ca nu au murit – ei sunt cu Dumnezeu! Nu mă bucur că ei sunt români, ci mă bu­cur că ei sunt sfinţi!
- Se poate face o comparaţie între societatea americană creş­tină şi lumea or­to­doxă româ­nească?
– Nu vreau să accentuez di­ferenţele, oamenii sunt oameni peste tot în lume, dar cred că nu-i aşa de greu să spunem că, spiritual vorbind, România este bogată, în timp ce America este săracă. Materialismul este foarte avansat acolo. În şcolile publice nu se poate vorbi despre Iisus Hristos. Dacă cineva ar dori să-L întâlnească pe Iisus Hristos, în America, are mii de posibilităţi să se rătăcească şi să ajungă aiurea. Succesul financiar este extrem de tentant, însă lumea afacerilor din America este foarte necredincioasă. Asta ca o ironie. Există o foarte mare putere, o rea gân­dire care a pătruns America, şi ea poate să fie mai rea decât comunismul. În ateismul comunist se spunea: „Dumnezeu nu există, n-ar trebui să credeţi în El!“. În America se spune: „Nu este o problemă dacă Dumnezeu există ori dacă El nu există, toate religiile sunt la fel, ceea ce este important este dragostea – dacă gândiţi că religia d-voastră este cea adevărată, proba­bil că sunteţi un fanatic“. În comunism, creştinii au fost crunt persecutaţi, ceea ce demonstrează că liderii ţărilor comuniste au realizat puterea religiei. În Ame­rica, religiei nu i s-a permis să facă diferenţe. Guvernul spune că este „neutru“. Românii se întorc acum către Dumnezeu pentru că nu au altceva, dar iată că ei au lucrul cel mai important! Un adevărat test pentru România va fi atunci când, după intrarea în UE, îşi va mai putea păstra credinţa ortodoxă…
- Ce planuri de viitor aveţi?
– Am încercat să nu-mi mai fac alte planuri, din cauză că ele se schimbă şi lucrurile vin cum nici nu te aştepţi. Aş vrea să stau în România până la terminarea studiilor şi sper să mă implic în câteva traduceri. Există o sete spirituală în America, printre tineri, dar cei mai mulţi se pierd aşa de adânc în droguri, în ocultism şi în alte lucruri stranii… Poate  doar cuvintele acelora care au gustat nemurirea în închisori ar putea vorbi sufletelor lor, aşa cum mi-au vorbit şi mie…