Revista:

Veliko Tîrnovo: cetatea ţarilor

id1093_veliko6ok.jpg.jpg

Doar pânzele lui Şirato, surprinzând arbuşti înfloriţi pe stâncile golaşe ale Balcicului, ar putea să exprime, în parte, frumuseţea ameţitoare a raiului în care este aşezată marea cetate împărătească de la Tîrnovo.
„Salvat“ din agitaţia de la nord de Dunăre, pelerinul ajuns la Tîrnovo (în nici 3 ceasuri) intră într-o lume care se agaţă cu încăpăţânare de tradiţie şi normalitate totodată.
Străbătând străduţele înguste din cartierul „Împăratul Asan“ şi privind spre colinele stâncoase din jur, ţi se pare că ai în faţă nişte blocuri uriaşe – cu zeci de etaje, construite în stil tradiţional. Nu sunt altceva decât case cu un  singur etaj, ce urcă până spre vârful muntelui pleşuv, într-o mare de străzi întortocheate. Totul s-a păstrat aici mai bine ca în Sighişoara. Străduţe de meşteşugari şi de artişti… Într-un loc, o bulgăroaică ţese de zor la un război ţărănesc „macate“, pe care le poţi comanda ori cumpăra direct. Într-altul, un pictor îşi are atelierul de icoane de o rară frumuseţe. Alături, un artist pictează sub privirile unor cunoscuţi. Pe o străduţă ce dă în piaţa Samovodska, un olar trudeşte din greu la meşteşugul său. Câte nu ar avea de învăţat „Lipscanii“ noştri de la acest oraş sănătos… Peste tot se aude numai muzică tradiţională, iar aceasta ne face să ne amintim că în Bucureşti, de curând, două posturi de radio cu manele „flanchează“ nestin­gherite, postul naţional de radio pe FM, încât ne apucă deznădejdea că ne vom pierde cu totul cultura şi tradiţia noastră într-o mocirlă în care vecinii de la sud de Dunăre refuză din demnitate să se afunde.
Muzica Valiei Balkanska „încărcată“ în sa­te­litul lansat de ceva vreme în spaţiu, cu­prin­zând tezaurul cultural cel mai de preţ al ome­ni­rii, datorită unicităţii şi originalităţii ei, îl face pe orice bulgar să se mândrească cu tradiţiile sale. Nu demult, Valia Balkanska a cântat în stra­na bi­sericii bulgare din Bucureşti, cu atâta sme­renie. Cântecul ei părea o rugăciune nesfâr­şită…

Cea mai veche biserică păstrată în car­tierul „Împăratul Asan“ datează din se­colul 12 şi are hramul Sf. Dumitru. De aici, în 1185, Petru şi Asan ridică la luptă vlaho-bulgarii împo­tri­va asu­pritorilor bi­­zan­tini. În bi­­serică s-au încoronat pe rând Petru, Asan şi Ioniţă Ca­lo­ian. Nu departe, se află o altă bi­se­rică veche, construită în cinstea Sfinţilor 40 de Mucenici, de către ţarul Asan al II-lea, după ce acesta a învins, în 22 martie 1230, pe Teodor Com­nenul, despotul Epirului. O altă biserică veche „din oraşul de jos“ este Biserica Sf. Petru şi Pavel, ce datează din a doua jumătate a seco­lului 13.

Cele trei puncte principale ale cetăţii sunt colinele: Ţareveţ, Trapeziţa şi Sfeta Gora. Oraşul este despărţit în două părţi de râul Iantra. Cetatea ţarilor vlaho-bulgari (Ţareveţ), înconjurată de ziduri înalte de 12 metri şi groase până la 3 metri, era inaccesibilă oamenilor de rând ori năvălitorilor. Un pod mobil desparte oraşul de jos de cetatea Ţareveţ. În piaţa mare a cetăţii se afla palatul regal, ridicat în trei trepte, din cauza terenului accidentat. Un loc central îl avea Patriarhia, reconstruită astăzi în toată splendoarea ei. Aici s-au aflat moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, aduse de către împăratul Ioan Asan al II-lea de la Epivata. Catedrala patriarhală poartă hramul Înălţarea Domnului. Pictura de astăzi, cu scene din istoria poporului bulgar, realizate de către Teofan Sokerov, în alb-negru, face din aceasta un muzeu, mai degrabă, decât o biserică ortodoxă. Străduţele din jurul Patriarhiei şi ale palatului împărătesc au îngrămădite de-a lungul lor 22 de fundaţii de biserici în formă de cruce. Unele biserici se află la nici zece metri una de cealaltă şi, se pare, erau construite pe lângă lo­cu­inţele înal­ţilor demnitari, du­pă obiceiul curte­nilor de seamă din Bizanţ.
Atâtea altare de jertfă în dumi­nici şi sărbători! Atâtea li­tur­ghii şi atâtea sla­vo­slovii înălţate către Dum­ne­zeu, din acest loc sfânt, în urmă cu 700 de ani!
În partea de sud-est a colinei Ţareveţ, se află „Turnul lui Baldovin“, re­stau­rat astăzi, în care a fost închis, în anul 1205, Bal­dovin de Flandra, luat captiv în timpul celei de a patra Cruciade, după marea victorie a ţarului Ioniţă Caloian asupra cava­lerilor latini.
Colina Trapeziţa se află pe ce­lălalt mal al Iantrei, fiind înconjurată de ziduri, parapete şi porţi fortificate. Aici se aflau reşedinţele „boie­rilor“, având fiecare câte un paraclis, precum şi mai multe clădiri pu­blice. Pe Trapeziţa s-au aflat moaştele Sfân­tu­lui mare făcător de mi­nuni Ioan de Rila, strămutate de la Mă­năs­tirea Rila, în anul 1195, de către binecredinciosul împărat Ioan Asan. Sfân­tului Ioan de Rila i s-a construit o bise­rică, la acea dată, în care au fost adăpostite sfintele sale moaşte. Tot pe Trapeziţa s-au aflat şi moaştele Sfântului Gavriil Les­novs­ki. Primul patriarh al împă­răţiei vlaho-bulgare a fost Va­si­lie. El a fost ridicat la rangul de patriarh în anul 1204, în bise­rica Sf. Dumitru.
Colina Sfeta Gora a consti­tuit centrul spiritual şi cultural al ţării. Mănăstirea Maica Dom­nu­lui Hodi­ghi­tria a fost locul în care s-a scris ce­lebrul Tetraevangheliar al ţarului Ivan Alexandru. Pe locul unde se află astăzi Universitatea Sf. Chiril şi Metodiu, marii patriarhi Eftimie şi Teodosie de Tîrnovo au creat şi tradus nemuritoare capodopere religioase în limba slavonă bise­ricească.
Catedrala mitropolitană actuală, Ador­mi­rea Maicii Domnului, construită între anii 1933-1934, se află pe locul unei biserici foarte vechi, ce a avut hramul „Naş­te­rea Maicii Domnului“. În pridvorul ei sunt îngropaţi mitropoliţii Clement, Sofronie şi Antim de Tîrnovo. La o jumătate de oră de mers pe jos, din cartierul „Împăratul Asan“, la nord de Tîrnovo, se află mănăstirea Sfânta Treime, unde, în secolul 14, s-a aflat faimoasa şcoală de pi­sari şi miniaturişti de la Tîr­novo. La sud (17 km) se află mă­năstirea Kelifarevo, unde Sfân­tul Teodosie de Tîrnovo, ajutat de ţarul Ivan Alexandru, a întemeiat cea mai renumită şcoală isihastă din Balcani, cu sute de ucenici din Serbia, Bulgaria şi Ţă­rile Române. Printre cei 460 de uce­nici care se aflau în mănăstire în anul 1360 era şi viitorul patriarh Eftimie de Tîr­novo. Acesta a purtat o bogată corespondenţă cu Sfântul Nicodim de la Tismana şi cu mitropolitul Antim (al treilea mitropolit) al Ţării Ro­mâneşti. Din acest focar isihast se răspândeşte, la nord de Dunăre, cea mai înaltă formă de trăire şi slujire creştină.
În anul 1393, marea cetate împărătească de la Tîrnovo avea să fie zdrobită de către împărăţia turcească, risipindu-se astfel al doilea ţarat bulgar, anticipând căderea Bizanţului în mâinile turcilor. Dezastrul ulterior a curmat Taborul acesta balcanic, îm­pingându-l spre o Golgotă de sute ani.

Am plecat din Tîrnovo cu gândul la împăraţii vlaho-bulgari, la Sf. Eftimie şi Teodosie, la cei 200 de ani de lumină cerească, în care această cetate a slăvit pe Dumnezeu şi a fost slăvită la rândul ei de Dumnezeu. Străbătând împrejurimile oraşului, în drum spre Gorna-Oreahoviţa, am văzut cu ochii minţii pe plăpânda copilă Filofteia, purtând smerită sarica plină cu mâncare, pe drumul ce ducea la ogorul unde lucra tatăl său. Că­zută la pământ, după ce a fost lo­vită cu o bardă, mitropoliţi şi so­bo­ruri de preoţi încep să-i dă­ru­iască, pe rând, mănăstiri şi cetăţi. Trupul muceniţei s-a dezli­pit de pământ doar la auzirea numelui Curtea de Argeş, unde Negru Vodă ridicase o nouă mănăstire. Aceasta avea să primească în dar moaştele sfintei.
Multe alte daruri aveau să se mai reverse asupra Ţărilor Române, prin sihăstriile înteme­iate de ucenicii şcoliţi la Tîrnovo ori Kelifarevo, astfel încât Marea Cetate a Asăneştilor a putut fi numită, pe drept cuvânt, în acea vreme, Capitala Balcanilor.