Revista:

Crucea. Forme şi semnificaţii

id866_cruce.jpg.jpg

Crucea este simbolul de căpătâi al creştinismului, reprezentînd patima, moartea şi învierea Dom­nului. Indentificată dintru început ca fiind „semnul Fiului Omului“ (Matei 24, 30), crucea arată ca­lea urmării lui Hristos (imitatio Christi). Toţi martirii au ochii aţintiţi asupra lui Iisus, Care „a sufe­rit crucea“, mărturisind că nu există experienţă a împărăţiei lui Dumnezeu fără cruce. Pentru Sf. Ignatie, Biserica îşi are rădăcina în lemnul crucii, creştinii fiind ramurile ei. Sf. Maxim Mărturisitorul spunea că toate creaturile, prin însăşi finalitatea existenţei lor, „se cer după Cruce“. În pietatea ortodoxă, venerarea Sfintei Cruci este nedespărţită de lauda Învierii: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim“. În luna septembrie, cu prilejul praznicului Înălţării Sfintei Cruci, magazinul ilustrat Lumea credinţei şi-a propus să vă prezinte pe scurt, o dată cu semnificaţiile generice ale crucii, principalele tipuri de cruci consemnate de tradiţie.

 

Vechi simbol cosmic, dar şi instrument de supliciu

Crucea este un vechi simbol cosmic (mult anterior apariţiei creştinismului) care reprezenta soarele şi armonia contrariilor. Punctul de întretăiere a braţelor ei simboliza centrul universului. Cele 4 braţe indicau cele 4 puncte cardinale. „Cruce“ vine de la cuvântul latin crux,-ucis. Termenii stauros (în greacă) şi crux (în latină) înseamnau însă numai stâlpul vertical (crux simplex) de lemn, pe care mulţi condamnaţi la moarte erau răstigniţi. „Cuvântul grec pentru cruce, stavros, însemna în sens propriu tot un stâlp vertical sau un element al unui gard, de care se putea atârna vreun lucru oarecare, sau care se putea folosi pentru a împrejmui o bucată de pământ. (…) Şi la romani termenul crux (din care derivă cuvântul «cru­ce») pare să fi avut la origine sensul de stâlp vertical“ (The Imperial Bible Dictionary). Ro­ma­nii au preluat metoda execuţiei pe cruce de la cartaginezi.
Încă din antichitate existau mai multe tipuri de cruci. Romanii se foloseau de trei feluri de cruci: crux comissa, denumită şi crucea Sfân­tului Antoniu, avea forma literei T; crux immissa, sau crucea latină veche, avea 4 braţe (+); crux decussata, sau crucea Sfântului An­drei, avea forma literei X. Mântuitorul a fost răs­tignit pe o crux im­missa. Acest fapt apare şi în Sf. Scrip­tură, unde Ma­tei (27, 37), Marcu (15, 26), Luca (23, 38) şi Ioan (19, 19) pomenesc despre titlul pi­ro­nit deasupra capului lui Hris­tos (redat ico­no­gra­fic cu iniţi­a­lele I.N.R.I. – Iisus Naza­ri­neanul, Re­ge­le Iu­deilor).

Simbol creştin al mântuirii

Creştinismul a pre­făcut crucea dintr-un instrument de tortură, a­du­cător de moarte, într-un o­biect sfânt, dătător de viaţă.  În­chi­nân­du-se Jertfei şi Învi­erii Domnului, creş­tinii au făcut ana­logia între forma crucii şi poziţia de rugă­ciune cu braţele în­tinse, iar străvechiul simbol al victoriei soarelui asupra forţelor întunericului a devenit semn al mântuirii şi al biruinţei întru Hristos, „Soarele Dreptăţii“. Cinstirea Sfintei Cruci a căpătat o pondere deosebită mai ales după ce Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, a descoperit la Ieru­salim lemnul crucii de pe Golgota (la anul 326), iar Constantin însuşi adoptase deja crucea ca emblemă pentru steagurile şi monezile sale, după ce la anul 312, când îl înfruntase pe rivalul său Maxenţiu, semnul crucii i se arătase pe cer, ca făgadă de biruinţă (In hoc signo vinces, „Întru acest semn vei învinge“). El a ridicat în inima Romei o cruce impunătoare (prototipul troiţelor de mai târziu).
Sinodul al şaptelea ecumenic (Niceea, 787) a stabilit definitiv că modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane, ea reprezentând semnul distinctiv şi plin de putere al cre­dinţei şi evlaviei creştine. Bisericile creş­­tine tradiţionale sunt construite în formă de cruce şi poartă crucea în vârf, ca sem­n distinctiv şi sfin­ţitor. Sem­nul cru­cii se regăseşte şi în ste­me­le multor ţări. Cre­din­cioşii obiş­nu­iesc să poarte cru­cea la gât, iar mor­min­tele creştine sunt marcate cu cruci. Canonul pre­ve­de ca orice fel de cru­ce să fie sfinţită îna­inte de a i se da o des­tinaţie sau alta.

Peste 400 de forme de cruci

Se cunosc circa 400 de forme de ­cruci, dintre care următoarele 3 sunt cele mai răspândite:
Crucea Tau, în formă de T (litera greacă Tau), forma cea mai ve­­che, cu origini în Orientul păgân.
Crucea latină/catolică (crux immissa), cu 4 braţe inegale: † (stâlpul vertical mai lung). Este forma cea mai răspândită la ora actuală.
Crucea greacă/ortodoxă, cu 4 braţe ega­le: + (totodată simbolul actual al Crucii Roşii).
În afară de tipurile menţionate mai sus, de o răspândire mai largă se mai bucură: Crucea slavă/rusească (cu 6 braţe laterale, cele de la bază fiind înclinate), Crucea celtică (cu un cerc în mijloc), Crucea Sfântului Andrei (în formă de X), Crucea papală (cu 6 braţe late­rale, cele din mijloc fiind mai lungi), Crucea tri­lobată (cu extremităţile în formă de treflă), Crucea sagi­tată (cu extremităţilre în formă de săgeţi), sau crucile unor vechi ordine cavalereşti, pre­cum Crucea de Malta (cu braţele egale şi extremităţile mult lăţite). Svastica (vechi simbol păgân) este şi ea un fel de cruce (Crucea gammată).
Crucifixul – crucea mobilă, de obicei manuală, pe care e înfăţişat Iisus răstignit – a apărut cam prin sec. 10, cunoscând şi varianta Crucifixului complex (unde Iisus este reprezentat  alături de îngeri, de Sfânta Năs­că­toare de Dumnezeu şi de Sfân­tul Apostol Ioan).

 

Rugăciunea Sfintei Cruc

 

Să se scoale Dumnezeu, şi să se risipească vrăjmaşii Lui, şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară demonii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi se însem­nea­ză cu semnul Crucii, zicând:
Bucură-te, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, care goneşti demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, şi a călcat puterea diavolului, şi te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmaşul.
O, preacinstită şi de viaţă făcă­toa­re Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dum­ne­zeu şi cu toţi Sfinţii, în veci. Amin.