LOADING

Type to search

Lumea Credintei, anul IV, nr. 3 (32) Martie 2006

Lumea Credintei, anul IV, nr. 3 (32) Martie 2006

Share

EDITORIAL   –  DOI MUNȚI

Oameni buni, am trăit pe viu cea de a 5-a Evanghelie. Ştiţi care este aceasta? Pelerinajul în Ţara Sfântă şi pe Muntele Sinai, pe care l-am făcut prin Protoieria III Capitală.
În colţul de răsărit al ţării Egiptului, în triunghiul cu vârful în jos al peninsulei Sinai, a găsit de cuviinţă Domnul să glăsuiască. Cui? Lui Moise, şi prin el poporului evreu. Din această înălţime, din mijlocul unei stâncării aride, inospitaliere, care nu amintea în nici un fel de bogaţia şesului egiptean din care iudeii fugiseră ca sclavi, Dumnezeu a bubuit cu glas de tunet cele 10 porunci. De altfel, Părinţii Bisericii au constatat, pe bună dreptate, că în locul unei singure porunci – cea încălcată în Rai – omul a primit în loc alte 10, pentru a putea trăi pe pământ, oarecum împăcat cu Dumnezeul său. Pentru o singură poruncă pe care Adam nu a putut-o respecta, urmaşii lui au trebuit să ţină alte 10, şi încă multe asemenea. Cea mai grea însă va fi fost porunca iubirii, adusă de Hristos, la care şi astăzi ne împotmolim…
Dar până una-alta ne găsim pe Sinai, urcând toată noaptea, astfel încât zorii zilei să ne prindă pe vârf. Nu a fost uşor, căci Sinaiul are aproape 2300 de metri înălţime, iar ultima parte este extrem de abruptă. Este drept că dacă aş fi văzut vârful ziua, nu m-aş fi încumetat la o asemenea ascensiune. Dar noaptea am urcat numai cu nădejdea în inimă, învăluit în vraja  întunecată a muntelui. O emoţionantă nesi­guranţă domnea în jur: doar un ciob de lună, strigătele beduinilor care îşi mânau cămilele, respiraţia sacadată a celorlalţi pelerini. Aşa am înţeles faptul că în cele ale credinţei trebuie să te laşi purtat numai de încredere – ca Petru pe ape. Nimic din calculele tale nu te ajută să ajungi în vârf, ci numai nădejdea în Bunul Dumnezeu. Dar şi când ai sfârşit urcuşul! Ce răsplată minunată! Ce dezvăluire – la propriu – a splendorii Creaţiei! În liniştea desăvârşită, copleşită de emoţia luptei luminii cu întunericul, la primele scânteieri ale soarelui, au izbucnit din piepturile noastre psalmii de mulţumire. Preoţii au început să cânte, iar glasul lor răsuna peste întregul deşert tăcut, care se transformase în Rai. În Raiul luminii, în Raiul vieţii, parcă fără de moarte.
Eu cred că fiecare creştin trebuie să urce o dată în viaţă Muntele Poruncilor pentru a înţelege Muntele Fericirilor…