LOADING

Type to search

O descoperire epocală: Arca lui Noe

O descoperire epocală: Arca lui Noe

Share

Noe însă a aflat har înaintea Dom­nului Dumnezeu. Iată viaţa lui Noe: Noe era om drept şi neprihănit între oamenii timpului său, şi mergea pe calea Domnului. (…) Pământul însă se stricase înaintea feţei lui Dumnezeu şi se umpluse pământul lui de silnicii. Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pă­mânt şi iată era stricat, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ. Atunci a zis Domnul Dumne­zeu către Noe: „Sosit-a înaintea feţei Mele sfâr­şitul a tot omul, căci s-a umplut pămân­tul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde de pe pământ. Tu însă fă-ţi o corabie de lemn de salcâm. În corabie să faci despărţituri şi smoleşte-o cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară. Corabia însă să o faci aşa: lungimea corabiei să fie de trei sute de coţi, lăţimea ei de cincizeci de coţi, iar înălţimea de treizeci de coţi. (…) Şi iată Eu voi aduce asupra pământului potop de apă, ca să pierd tot trupul de sub cer, în care este suflu de viaţă şi tot ce este pe pământ va pieri. Iar cu tine voi face legământul meu; şi vei intra în corabie tu şi împreună cu tine vor intra fiii tăi, femeia ta şi femeile fiilor tăi. Să intre în corabie din toate animalele, din toate târâtoarele, din toate fiarele şi din tot trupul, câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână cu tine în viaţă. Din toate soiurile de păsări înaripate după fel, din toate să intre la tine câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână în viaţă împreună cu tine.
(Facerea 6, 9-20)

Iar după şapte zile au venit asupra pământului apele potopului. În anul şase sute al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii acesteia, chiar în acea zi, s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare şi s-au deschis jgheaburile cerului; şi a plouat pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. (…) Şi a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toţi munţii cei înalţi, care e­rau sub cer. Şi a acoperit apa toţi munţii cei înalţi, ridicându-se cu cinci­sprezece coţi mai sus de ei.
(Facerea 7, 10-12, 19-20)

După o sută cincizeci de zile, a început a se scurge apa de pe pământ şi a se împuţina. Iar în luna a şaptea, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii acesteia, s-a oprit corabia pe Munţii Ararat.
(Facerea 8, 3-4)

În septembrie 1960, revista Life publica ştirea că în Turcia, în Munţii Ararat, la o altitudine de cca 2000m, la vreo 30 de km sud de vârful Ararat, s-a descoperit o formaţiune geologică curioasă având forma u­nei corăbii mari. Descoperirea apar­ţi­nea unui căpitan în armata turcă, ce exa­mina fotografii aeriene ale zonei.
Cercetarea la faţa locului s-a efectuat de o echipă din Statele Unite, condusă de Ronald Eldon Wyatt, care a evidenţiat într-adevăr o formaţiune geologică de forma unei corăbii, lungă de peste 150m. Practic dimensiunile ei sunt extrem de apropiate de cele indicate în Vechiul Testament. În acelaşi loc s-au găsit nişte pietre mari, ca nişte ancore, foarte asemănătoare greutăţilor folosite în antichitate pentru a stabiliza corăbiile. Pe unele din aceste pietre sunt gravate cruci de factură bizantină, ceea ce sugerează poate o cunoaştere a sitului de către creştinii din acea perioadă.
Folosindu-se o tehnologie specială de scanare în profunzimea solului, în august 1986, experţii au concluzionat că acea „formaţiune geologică” nu se putea nicidecum forma natural. Ea este rămăşiţa unei structuri făcute de mâna omului.
Din sit au fost prelevate şi probe care în urma analizelor s-au dovedit a fi fost cândva materie organică. Era practic vorba de lemn pietrificat. În 1986, autorităţile turce au recunoscut descoperirile din zonă ca fiind rămăşiţe din celebra Arcă a lui Noe.