Revista:

Apostolul Andrei (30 noiembrie)

id249_42.jpg.jpg

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apos­tol Andrei se bucură de o cinstire deosebită în Bisericile Greacă, Rusă şi Română, dato­rită faptului că a predicat în teritorii care sunt astăzi în jurisdiţia acestor biserici, iar Pa­triarhia Ecumenică din Constantinopol îl socoteşte întemeietor al acestui scaun apostolic.
El era de fel din Betsaida, care se tâlcuieşte „casa vânătorilor”, o mică aşezare din nordul Ţării Sfinte, pe malul Lacului Ghenizaret sau Marea Galileei, cum se mai numeşte. Ştim despre Sfântul Andrei că era frate cu Sfântul Apostol Petru, iar tatăl lor se numea Iona şi se îndeletnicea cu pescuitul, meşteşug pe care l-a transmis şi fiilor săi. Mai ştim că Sfântul Andrei nu s-a însurat niciodată, alegând să petreacă întreaga sa viaţă în feciorie.
Fiind primul dintre cei 12 ucenici ai Domnului Hristos, el este cunoscut drept „cel dintâi chemat” la apostolat, însă, înainte de a-I urma Mântuitorului, aflăm din Sfânta Evanghelie că a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, dimpreună cu Sfântul Apostol Ioan. Celor doi se pare că Sfântul Ioan Botezătorul le-a spus, arătând spre Hristos, vestitele cuvinte: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29).
Tot în Sfânta Evanghelie este consemnat că, găsindu-L pe Hristos, Sfântul Andrei nu numai că I-a urmat, dar s-a grăbit să îi vestească bucuria şi fratelui său, Simon, viitorul Apostol Petru, rostind nu mai puţin vestitele cuvinte: „Am aflat pe Mesia! “ (Ioan 1, 41).
Martor al minunilor săvârşite de Mântuitorul, Sfântul Andrei se dovedeşte că avea mare dragoste şi îndrăzneală la Hristos, căci el a fost cel care I-a spus să slobozească mul­ţimile când s-a petrecut minunea înmulţirii celor 5 pâini şi 2 peşti. Tot el este cel care, la rugămintea Sfântului Apostol Filip, a mers să-I spună despre elinii care doreau să-L cunoască.
Sfântul Andrei a fost martor şi al Patimi­lor şi Învierii Domnului, iar după Cinzeci­me sorţii i-au căzut să propovăduiască Evan­ghelia în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, precum şi în ţinuturile din jurul Mării Negre, din Trapezunda până în Dobrogea şi în Crimeea.
Ştim despre Sfântul Apostol Andrei că a mers în Ierusalim să îşi revadă fratele, pe Petru, şi să îl cunoască pe Sfântul Apostol Pavel, şi s-a întors apoi cu Sfântul Ioan Evanghelistul la Efes. De acolo a propovăduit în Niceea, Nicomidia, Calcedon şi Sinopi. În faţa tuturor a săvârşit minuni, biruind hotarele firii şi cu rugăciunea alungând diavolii, vindecând bolnavii şi chiar înviind pe cei morţi.
Tradiţia păstrează şi informţia că Sfântul Apostol Andrei ar fi mers şi în părţile Rusiei de astăzi, pe Nipru, unde acum este oraşul Kiev, şi până pe locul cetăţii de astăzi a Novgorodului. Se mai spune că Sfântul Andrei ar fi profeţit despre ridicarea cetăţii Kievului ca locul de unde se vor lumina toţi de cunoştinţa adevărului.
Tot Sfântul Andrei a vestit Evanghelia şi în Bizanţ, pe atunci o smerită aşezare, pe care mai târziu însă Sfântul Constantin o va transforma în măreaţa capitală a imperiului.
A mers apoi în părţile Peloponezului şi, fiind în vârstă de vreo 80 de ani, a fost răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de „X”, căreia de atunci i se spune “Crucea Sfântului Andrei”. Se mai spune în viaţa Sfântului că, după ce a poruncit răstignirea pe cruce, stăpânitorul cetăţii, sub presiunea poporului, a hotărât să îl slobozească, însă Sfântul Andrei s-a rugat să se învrednicească de mucenicie şi slugile, oricât s-au străduit, nu au putut să-l mai dezlege. Apoi o lumină dumnezeiască a strălucit în jurul Sfântului, timp de jumătate de ceas, încât era cu neputinţă ca să privească cineva la ea. Şi când lumina a dispărut, Sfântul Andrei şi-a dat sufletul său în mâinile Domnului.

 

Sfintele Moaşte ale Apos­to­lului Andrei au stat în Patras până prin anii 356‑357, când au fost strămutate la Constantinopol cu prilejul sfinţirii vestitei Biserici a “Sfinţilor Apostoli”. După ce la începutul secolului 13 Constantinopolul a fost cu­ce­rit de apuseni, în 1208, cardinalul Petru de Capua, originar din Amalfi, a dispus ca moaştele Sfântului Andrei să fie duse în Italia şi aşezate în catedrala din Amalfi. În aprilie 1462, în timpul papei Pius al II-lea, capul Sfântului Andrei a fost adus la Roma şi aşezat în Basilica San Pietro. De aici, în septembrie 1964, el a fost restituit Bisericii Ortodoxe a Greciei, fiind aşezat în Catedrala Sfântul Andrei din Patras. Restul Sfintelor Moaşte sunt încă la catedrala din Amalfi. O parte din fruntea Sfântului Apostol Andrei se păstrează la Schitul „Sfântul Andrei” – Serai din Karyes, capitala Sfântului Munte Athos.