Revista:

Damaschin Grigoriatul

id235_28.jpg.jpg

Având eu de susţinut o dizertaţie la Misiologie, părintele Tulcan m-a însărcinat să-l caut pe gheron Damaschin – unul dintre cei mai mari misionari orthodocşi actuali – şi să notez câteva impresii. Zis şi… greu de făcut, pentru că părintele grec este mai tot timpul în Africa. Până într-o zi, când s-a întors pentru puţină vreme la mănăstirea sa de metanie…

Pe când avea ascultare la bucătăria Grigoriului, părintele şi-a adus aminte că gheronda Kapsanis i-a rugat să înveţe limbi de circulaţie orthodoxă, pentru a putea stabili mai uşor punţi de legătură cu fraţii întru credinţă, aşa că în şase luni a învăţat gramatical româneşte. Şi cum face totul cu osârdie, pentru bunătatea bucatelor pregătite, părinţii l-au rugat să nu plece până nu scrie felurimea mâncărurilor gătite de el. Neoficial, se pare că circulă o carte de bucate a părintelui Damaschin prin mănăstire.
Gheron Damaschin a mai învăţat apoi albaneza şi svahili. L-am întrebat pe care a învăţat-o mai greu şi a zis că squiperia a deprins-o abia în doi ani. Mă aşteptam să spună că svahili a fost mai dificilă, dar mi-a şi arătat că este o limbă foarte clară, pronunţând câteva cuvinte teologice în dialectul african. A stat câţiva ani în Albania şi a propovăduit credinţa dreaptă până când papa Ioan Paul al II-lea a luat măsuri şi a trimis, în contrapartidă, 2000 de călugări iezuiţi misionari acolo.
Acum răspândeşte cuvântul Domnului în Africa, mai precis în Burundi, Ruanda şi Congo de est. Slujeşte în svahili şi-mi spune că botează până la 10.000 de catehumeni anual! (Mă gândesc involuntar la câte păcate îi pot fi iertate omului din faţa mea, dacă pentru un singur păcătos întors la Adevăr Dumnezeu îţi iartă mulţime de fărădelegi!) Nu trece mult şi apare la arhondaric şi părintele Neofit din Kinshasa, Congo, pictor de biserici şi arhitect al multor aşezăminte orthodoxe africane. Stă de vorbă şi el cu un orthodox francez, Jean Michel Sourd, profesor de cinematografie în Hong Kong! Iată că orthodoxia este într‑adevăr ecumenică!
Părintele Damaschin îmi explică cât de greu este să porneşti de la zero într‑o ţară străină – mai ales una africană –, să te lupţi cu animismul, ţinând cont şi de misionarismul catolic şi protestant – puternic susţinut financiar –, şi să ajungi să ai şcoli şi biserici, profesori şi preoţi orthodocşi. Îl întreb cum se împacă cu şamanii şi spune că aceştia nu se amestecă niciodată în treburile lui – şi bineînţeles nici el într-ale lor – şi că de obicei ei conduc comunităţile locale din tată în nepot (pentru că de obicei fiii nu ajung şamani deoarece aceştia trăiesc destul de mult – cel puţin raportat la media africană de vârstă!) într-un mod oarecum despotic. Nimeni n-a putut schimba vreodată acest mod de convieţuire african!
Părintele Damaschin face de 15 ani misionarism. A început în Albania, iar acum construieşte un centru misionar orthodox la Bujumbura, în Burundi. Pentru asta umblă uneori prin Grecia şi în alte ţări orthodoxe şi adună bani pentru materiale, munca făcând-o cu noii convertiţi la credinţă.
Aş putea vorbi la superlativ destul de mult despre ieromonahul Damaschin – căruia îi place să vorbească româneşte şi face asta cu mult şarm –, dar mi-a interzis acest lucru şi a spus că va verifica citind cele ce le voi scrie (e destul de uşor pentru el!). Aşa că nu-mi rămâne decât să spun că el face ceea ce puţini dintre noi ar face şi mai ales că toată lucrarea lui se desfăşoară într-un mediu destul de ostil şi de nesigur.