Revista:

Gheron Isidor de la Lacu

id250_43.jpg.jpg

„Desăvârşirea creştină stă în desăvârşita iubire de aproapele. Desavârşita iubire de aproapele stă în iubirea de Dumnezeu, care nu cunoaşte desăvârşire, întru care nu este sfârşit sporirii. Creşterea în iubirea de Dumnezeu este nesfârşită, pentru că iubirea este Nesfârşitul Dumnezeu (1 Ioan 4, 16)…”
Sf. Ignatie Briancianinov

„Măi, să nu cumva să scrii ceva lucruri înalte despre mine!“ – m-a ameninţat smerit părintele Isidor, când i-am cerut binecuvântare să scriu câteva rânduri despre el.
Aşa că nu voi scrie decât cum l-am cunoscut şi cum am învăţat de la el, într-o seară, că a fi creştin înseamnă să ierţi ceea ce nu poate fi scuzat…
Era prin 2004 – când încă îi ploua în chilie – şi venisem pentru prima oară în Lacu, la hram, de Sfântul Dimitrie. Ne primise părintele Ştefan şi ne dăduse găzduire chiar la kiriakonul schitului. Mi-aduc aminte că a fost o priveghere ca în cer, cu Byzantionul cântând îngereşte la strana dreaptă, iar Lacuschitioţii la cea din stânga.
În seara praznicului, după ce ne-am odihnit, am plecat pe la chiliile părinţilor şi am ajuns – taman când se îngâna ziua cu noaptea – şi la chilia „Acoperământul Maicii Domnului” a părintelui Isidor. Gheronda nu era la chilie, dar ne-au tratat părinţii cu o kerasmă şi, după ce ne-am închinat, am vrut să plecăm. Atunci a apărut părintele Isidor, care nu ne-a lăsat să purcedem la drum până nu gustăm din cozonacul lui şi până nu ne ospătăm la el. Şi am ospătat din nou, pentru că zicea părintele că primirea de oaspeţi e lucru dumnezeiesc şi cum să ne lase el să plecăm aşa la drum? Aşa că ne-a dat şi lanterne, şi după ce ne-a explicat pe unde s-o luăm – deşi nu era prea departe nici următoarea chilie şi nici kiriakonul –, a venit cu noi să ne însoţească pe cărările Lacului.
Chilia următoare la care ne-am închinat era foarte frumoasă şi bine întreţinută. Numai că atunci când am ieşit din bisericuţă, un părinte ne-a spus că nu ne poate primi, pentru că monahii „sunt la odihnă” (urma slujba de noapte, la ora 3), aşa că am plecat mai departe, spre chilia unde eram găzduiţi. Împreună cu gheron Isidor, bineînţeles, care ne-a condus chiar până la dormitorul nostru, unde ne-a întrebat dacă săvârşeşte cineva Sfânta Liturghie acolo, în acea noapte, iar când a aflat că nu vine nimeni la katolikon, a zis că la 3 dimineţa bate el toaca şi vine şi slujeşte! Şi aşa a şi făcut, iar pentru toată bunătatea şi blândeţea lui a rămas în inimile noastre ca un adevărat monah odihnitor de oaspeţi.