Revista:

Kremlinul – sub semnul Arhanghelului Mihail

id251_44.jpg.jpg

Catedrala Sf. Arhanghel Mihail din incinta Kremlinului este considerată de către ruşi tezaurul cel mai de preţ al acestei uriaşe ţări. Zeci de racle de cneji, ţari şi sfinţi, toate din piatră masivă, îmbrăcată în bronz, stau aliniate de-a lungul zidurilor măreţei biserici – necropolă, purtând tainice înscrisuri slavoneşti. Vieţile pământeşti ale celor ce odihnesc aici, întru nădejdea învierii, s-au scurs în întregime sub semnul Arhanghelului. O taină de veacuri, greu de dezlegat astăzi, a istoriei ruseşti…

Kalita – Pungă de bani

La începutul secolului al 14-lea, Moscova era una dintre cetăţile ruseşti „de mâna a doua”, s-ar putea spune, condusă fiind de cneji puţin însemnaţi. A fost de-ajuns însă ca la cârma cnezatului să ajungă un conducător cu adevărat credincios, pentru ca cetatea să devină foarte rapid principalul centru politic şi spiritual al Rusiei, cu toate că, la prima vedere, ascensiunea ei pare mai degrabă a se datora unei conjuncturi economice favorabile: Unul din nepoţii lui Alexandru Nevski, Ivan, supranumit de contemporanii săi Kalita (Pungă de bani), ajuns cneaz al Moscovei, se angajează faţă de Hoarda tătaro-mongolă să adune impozitele din cnezatele vecine şi să pedepsească pe potrivnicii Hanului. În scurt timp, el va ajunge cel mai bogat cneaz dintre toţi cnejii ruşi, extinzându-şi astfel graniţele ţinutului său până în părţile Lituaniei. Cum Mitropolitul Petru era cel care unea din punct de vedere religios „ţările” ruseşti, fărâmiţate politic, Ivan Kalita îl va aduce pe acesta de la Vladimir la Moscova, dând astfel greutate noului centru politic în plină ascensiune. După moar­tea Mitropolitului Petru şi canonizarea lui, la scurtă vreme, Moscova va căpăta un şi mai mare prestigiu, de capitală religioasă de necontestat a tuturor ruşilor.
În anul 1333, Kalita va fi cel care va ridica, în interiorul cetăţii Kremlinului, o frumoasă biserică din piatră, în cinstea Sf. Arhanghel Mihail, pe locul unei alteia, din lemn, în care el se ruga mai înainte, în taină, marelui conducător al oştirilor cereşti. Ivan Kalita va fi, de altfel, primul cneaz rus înmormântat în această biserică. Toţi urmaşii săi, înaintea marilor bătălii, vor îngenunchea, la rândul-le, înaintea Sf. Mihail, cerând sprijin ceresc, în ctitoria lui Kalita din Kremlin. Unul dintre ei, ajuns sfânt, Dmitri Donskoi (1359-1389), pe data de 8 septembrie 1380, pe câmpia de la Kulikovo, va reuşi să-l înfrângă pe hanul Mamai. „Vinovat” de izbândă – grăiesc vechile letopiseţe – a fost Mihail Arhanghelul.
Sinodul unionist de la Florenţa va crea, de asemenea, condiţii prielnice de întărire a statului centralizat moscovit, care, după căderea Constantinopolului (1453), va rămâne singura ţară ortodoxă independentă din lume.

Italianul rătăcitor

Căsătorit cu Zoe, singura moştenitoare a ultimului împărat bizantin, cneazul Ivan al III-lea (1462-1505) se va proclama ţar al tuturor ruşilor. Moscova îşi asumă din acel moment rolul de urmaşă legitimă a primei şi a celei de-a doua Rome, având misiunea sfântă de mântuire a omenirii, ca singură păstrătoare a credinţei ortodoxe. Oricine ar fi contrazis aceste idei, în vremea lui Ivan al III-lea, putea fi repede catalogat drept un om ce săvârşeşte un mare păcat. Întâmplător sau nu, în buna tradiţie rusească a întemeietorului Kalita, noul Ţar se considera, la rându-i, în noua sa misiune, doar un umil „legionar” pământesc, din oastea Arhistrategului Mihail. De aceea, ca cinstitor al Sf. Mihail, ocrotitorul său în lupta cu păgânii şi cu falsele credinţe, el hotărăşte să dărâme vechea biserică a lui Ivan Kalita şi să înalţe în locul ei una nouă, purtând acelaşi hram. Ţarul va trimite în acest scop, începând cu anul 1499, ambasade, peste tot în lume, spre a căuta arhitecţi pricepuţi pentru această extraordinară lucrare. Una din ambasade va ajunge şi în Italia, spre a-l convinge pe marele arhitect veneţian Alevisio Novo să vină în Rusia. Din pricina războiului ruso-lituanian, arhitectul şi meşterii săi vor fi nevoiţi să facă însă un ocol prin Moldova. Aici, Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, îi va reţine o vreme pentru ridicarea unor palate. Drumul până la Moscova, după aceasta, va fi în continuare plin de peripeţii, veneţianul ajungând tocmai în Crimeea, la curtea hanului tătar Mengli Ghirai, ce abia îşi mutase capitala la Bachcisaray, şi care, bineînţeles, ducea mare lipsă de arhitecţi iscusiţi. În Crimeea, arhitectul se va ocupa personal de noul palat al hanului. Au rămas până astăzi, mărturie a trecerii sale prin Bachcisaray, „Porţile de fier” ale faimosului palat.

Trădarea tainei Arhanghelului de către Petru cel Mare

În ajunul sărbătorii Sfinţilor Arhangheli, din anului 1504, după un schimb dur de epistole între hanul tătar şi Ivan al III-lea, arhitectul va sosi, în cele din urmă, la Moscova. Până în 1509, el va înălţa în incinta Kremlinului biserica mult dorită de ţar, în cinstea Sf. Mihail, aşa după cum o vedem şi astăzi. Toată numai din piatră albă. Cu o amprentă renascentistă şi o faţadă mult diferită faţă de linia tradiţională a arhitecturii locale, având totuşi cinci cupole în stil tradiţional rusesc, biserica va adăposti, peste puţini ani, rămăşiţele pământeşti ale ctitorului ei. Într-o capelă specială, situată în spatele iconostasului, se află mormântul vestitului ţar Ivan cel Groaznic şi cele ale fiilor săi – Ivan şi Fiodor. Intrarea în capelă este însă interzisă vizitatorilor. Pe pereţii interiori ai bisericii Arhanghelului, scene din Apocalipsă, realizate în culori sumbre, Închinarea magilor ori Buna vestire, multe reprezentări din minunile Sf. Arhanghel Mihail, în partea de sud – mai toate picturi din secolul al 17-lea, în stil bizantin. Chipuri de ţari, cneji şi sfinţi întregesc atmo­sfera interioară. Pelerinul află aici 46 de racle ale conducătorilor ruşi. Tăcute. Din sec. al 14-lea până în sec. al 17-lea, lipseşte doar una singură: cea a ţarului Boris Godunov, aflată astăzi la Lavra Sf. Serghie.
Din vremea lui Petru cel Mare – considerat trădător al Moscovei şi al tainei Arhanghelului –, necropolă a conducătorilor Rusiei va deveni Catedrala Sf. Petru şi Pavel din noua capitală Sankt-Petersburg.
Dacă şi „imperatorii” ruşi ar fi fost îngropaţi în acest loc, ca un ortodox valah ce sunt, cu siguranţă, m-aş fi închinat sfinţilor de aici, dar cu „imperatorii” ar fi fost ceva, ceva de sfadă. Fie şi doar în gând. Pricina? Oricât ai vrea să înţelegi Providenţa Divină, nu ai cum să nu te mâhneşti de faptul că ruşii au încălcat în chip dureros hotarul nostru părintesc de la Nistru.