Revista:

O întâlnire cu Gregorian Bivolaru

id243_36.jpg.jpg

Deşi niciodată nu am fost tentat de practica yoga, şi pentru asta trebuie să Îi mulţumesc lui Dumnezeu, ca elev de liceu am avut o experienţă aparte când l-am întâlnit personal pe Gregorian Bivolaru…

O bună cunoştinţă din Ploieşti îmi povestea mereu situaţia disperată în care ajunsese. Fiul ei, cam de o seamă cu mine, începuse de câţiva ani nişte cursuri yoga sub îndrumarea „marelui guru” Gregorian Bivolaru. Încet‑încet însă, lucrurile s-au agravat. Yoga a început să îşi arate adevărata faţă şi depăşea acum cadrul unor simple exerciţii fizice şi tehnici de relaxare. De exemplu, fiul ei începuse să practice „urino-terapia”, adică îşi consuma propria urină dimineaţa, în scop „terapeutic”! Odată a plecat la Bucureşti la „ashram”, unde a experimentat câteva exerciţii de „regresie temporală”. Ce s-a întâmplat exact nu ştim. Cert este că ceva „n-a mers” şi colegii de yoga l-au internat cu forţa la Spitalul de Psihiatrie nr. 9 din Bucureşti şi l-au lăsat acolo. Acolo l-a şi găsit mama lui după 10 zile de căutări disperate.
Mama era convinsă că singurul vinovat de toate era Gregorian Bivolaru şi a hotărât să îl întâlnească personal. Era pornită să îi ceară socoteală pentru halul în care ajunsese fiul ei. A aflat că îl poate găsi seara la „ashram”. M-a rugat să o însoţesc. Simţeam că nu e bine şi am ezitat destul de mult. Până la urmă am plecat totuşi împreună, pentru că se temea să meargă singură. Îmi amintesc că pe drum am citit Acatistul Mântuitorului.
Pe la ora 8-9 seara am ajuns la „ashram”. Am fost conduşi la o casă veche, ca de ţară. Ne-au pus să ne descălţăm. Nu mi-a plăcut deloc ideea. Era ca şi cum dădeam cinstire locului aceluia. Mi-am liniştit conştiinţa încercând să privesc totul ca pe o simplă măsură de păstrare a curăţeniei. Am intrat într-o cameră nu prea mare, care servise cândva drept sufragerie. Am fost poftiţi să luăm loc pe o canapea. Când ne-am întors să ne aşezăm, am zărit sus pe perete o superbă icoană a Mântuitorului pictată pe lemn în stil bizantin, cu fondul de foiţă de aur. Bucuria însă nu a durat prea mult. Pe acelaşi perete, însă în format mare de poster, trona la loc de cinste o imagine a zeului hindus Ganesha, cel cu cap de elefant. Această alăturare m-a mâniat şi mi-a dat o stare de rău fizic. Mă tot întrebam ce caut acolo. Am rămas totuşi să-l aşteptăm tăcuţi pe Gregorian Bivolaru.
După ora 1 noaptea şi eu şi doamna pe care o însoţeam am simţit deodată o inexplicabilă stare de toropeală apăsătoare. Acum, când îmi amintesc, îmi vine mereu în minte povestea lui Prâslea cel voinic şi merele de aur. Şi acolo era întocmai ca o vrajă. Pleoapele ni se îngreunaseră şi nu puteam ţine ochii deschişi. Aveam o metanie la mână şi am început să zic în minte: „Doamne Iisuse…”. Am rămas treaz cu mult efort şi spunând continuu rugăciunea. Doamna picotea lângă mine şi, oricât am încercat, nu am reuşit să o ţin trează. La scurt timp şi-a făcut apariţia şi „guru” Gregorian Bivolaru în persoană. Nu s-a sinchisit prea mult de noi. S-a aşezat la o masă din faţa noastră, un pic în lateral. Trei ore a stat la masă cu spatele la noi. Câteva fete îi aduceau tot felul de preparate în nişte farfurii ca nişte boluri pentru supă. Printre îmbucături, îmi tot spunea că pentru a ajunge într-un loc sunt mai multe căi şi că ortodoxia nu este decât una dintre ele. Am încercat ca prin tot ce i-am replicat să-L mărturisesc pe Hristos – Calea, Adevărul şi Viaţa. Ştiam că nu îi voi putea schimba eu convingerile, vedeam că mă priveşte ironic, dar nu puteam să nu ripostez la afirmaţiile eretice şi blasfemiatoare. Cu doamna n-a schimbat nici un cuvânt, moţăia în şezut pe canapea şi de fiecare dată n-am putut să o trezesc decât pentru fracţiuni de câteva secunde.
Pe la ora 5 au venit dintre apropiaţii lui şi tonul discuţiei s-a schimbat. Ei nu aveau timp de argumente şi contra-argumente. Cina se terminase, aveau de discutat lucruri serioase. Am tras de doamna care era ca şi scoasă dintr-o anestezie generală. Abia afară, în aerul proaspăt al dimineţii, şi-a revenit treptat.
După cămaşă de forţă, cameră cu gratii şi tratament îndelungat, băiatul ei s-a recuperat. Ca orice „rană” însă, a lăsat „cicatrici”. Nu ştiu câţi din cei care au practicat yoga se vindecă vreodată perfect. Mă văd şi astăzi din când în când cu doamna şi de fiecare dată ne amintim ciudata întâlnire la „ashram” la Gregorian Bivolaru.