Revista:

Pravilă de vieţuire evlavioasă (II)

Insuşi Domnul a spus: „… Fără Mine nu puteţi face nimic!” (In. 15, 5). În lucrul tău fii întotdeauna cuviincios şi izbânda muncii tale închin-o binecuvântării dumnezeieşti. Împlineşte tot ceea ce este greu pentru tine ca  pe o pedeapsă pentru păcatele tale, cu duh de ascultare şi smerenie. În timp ce munceşti, spune scurte rugăciuni, mai cu seamă Rugăciunea lui Iisus, şi  adu‑ţi aminte de Iisus, Care, prin sudoarea feţei Sale, a trudit împreună cu (ocrotitorul Său) Iosif.
Dacă ostenelile tale se încheie cu izbândă, după dorinţa inimii tale, mulţumeşte Domnului; dacă se încheie cu neizbândă, ia seama că Dumnezeu a îngăduit aceasta, iar El săvârşeşte totul spre bine.
In vremea prânzului închipuie-ţi că Tatăl Ceresc Şi-a deschis mâna Sa ca să te hrănească. Nu rămâne niciodată fără rugăciune înainte de prânz! Împarte din hrana ta celor nevoiaşi. După prânz, socoteşte-te pe tine ca pe unul dintre cei 5.000 de bărbaţi care în chip minunat au fost hrăniţi de Iisus Hristos, mulţumind Lui din inimă şi rugându-L să nu te lipsească nici de ce­reasca hrană – Cuvântul Său – şi de preacinstitul Său trup şi preacinstitul Său sânge. Dacă doreşti ca viaţa ta să se scurgă în pace, dăruieşte-te pe tine pe deplin lui Dumnezeu. Nu-ţi vei afla pacea sufletească până ce nu te vei odihni în Dumnezeu Cel Unul şi până nu-L vei iubi decât pe El. Întotdeauna şi întru toate adu-ţi aminte de Domnul şi de sfânta Lui dragoste către noi, păcătoşii. Stăruie în orice lucru să împlineşti voia Lui, să placi doar lui Dumnezeu Cel Unul, să faci şi să rabzi toate pentru Dumnezeu.
Nu te îngriji să fii pe placul oamenilor din această lume şi să fii iubit de ei, ci să placi Domnului, iar conştiinţa ta să nu te mustre pentru ticăloşii. Fii cu luare-aminte asupră-ţi, peste simţăminte, gânduri, mişcări ale inimii şi ale patimilor. Nu socoti de mică importanţă ceva de care atârnă mântuirea ta cea veşnică. Cugetând la Dumnezeu, roagă-te cu osârdie, ca să-Şi aducă aminte de tine Domnul atunci când tu Îl vei uita pe El. Întru toate să fie învăţătorul tău Iisus Hristos. Priveşte către El cu ochii minţii tale şi întreabă-te adesea: cum ar fi cugetat, cum ar fi procedat în acest caz Iisus Hristos? Fii blând, liniştit, smerit, taci şi rabdă, după pilda lui Iisus. El nu-ţi va aşeza o cruce pe care tu să nu o poţi  purta. Şi chiar El  te va ajuta să-ţi porţi crucea ta.
Nu gândi că poţi să dobândeşti vreo virtute fără scârbe şi fără suferinţe sufleteşti. Cere de la Domnul harul de a împlini pe cât posibil de bine sfintele Lui porunci, chiar dacă ţie ţi se par mult prea grele. Dacă împlineşti o oarecare poruncă dumnezeiască, aşteaptă ispita, căci dragostea către Hristos se încearcă prin ispite.
Nu rămâne, chiar şi pentru puţină vreme, fără a săvârşi vreun lucru, ci întotdeauna osteneşte-te în nevoinţe şi în treburi, căci acela care nu se nevoieşte nu este vrednic să fie numit om. Însingurează-te precum Iisus, Care S-a îndepărtat de oamenii acestei lumi, ca să Se roage Părintelui Ceresc. Dacă încerci scârbă sufletească ori răceală către rugăciune şi către faptele cele cucernice, nu lăsa lucrul evlaviei, asemenea Domnului Iisus Hristos, Care S-a rugat în trei rânduri când sufletul Lui era scârbit până la moarte. Fă totul în numele Domnului Iisus, şi astfel orice lucru al tău va deveni lucru al evlaviei.