Revista:

CONCURS: Colindele Naşterii Domnului

id9_1.jpg.jpg

Fiecare neam şi-a plăsmuit sărbătorile după chipul şi asemănarea sufletului său. Cei vechi ai noştri aveau o mai dreaptă înţelegere a Crăciunului decât o au mulţi din cei de azi. Venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu o celebrăm printr-o amintire liturgică şi eventual printr-un ospăţ la care El nu a fost poftit. Imnografii Bizanţului ca şi strămoşii noştri ştiau ceea ce nu pricep mulţi dintre contemporani: că Naşterea Domnului e mai mult decât o noapte festivă; ea nu e numai amintirea evenimentului, ci evenimentul însuşi, tot atât de real ca şi acela din Betleem.
Când însă pomeneam de cei vechi ai noştri, mă gândeam la vechile noastre colinde de Crăciun, una din moştenirile cele mai preţioase tradiţiei locale. După ele, reală e nu numai Întruparea care s-a petrecut cândva, ci şi aceea care se petrece acum, sub ochii noştri, înnoită perpetuu de un prezent continuu. Colindul începe printr-o afirmare a momentului de acum, urmat îndată de o negare a lui prin invocarea momentului de atunci, dar negarea e doar aparentă, căci ea nu anulează realitatea imediată, ci dimpotrivă: o potenţează prin reiterarea evenimentului originar.
Imnografia Naşterii Domnului pune în lumină şi faptul că Întruparea a unit cerul cu pământul, iar prin aceasta pământul a căpătat o tainică transfigurare. În timp ce Fecioara Îi oferă Logos-ului un trup, pământul Îi oferă o peşteră; peştera devenind cer şi Fecioara „scaun de heruvimi“, cum spune Axionul sărbătorii.
Colindele sunt „coardele măiestre“ prin care s-a cântat de-a lungul veacurilor credinţa în Dumnezeu, optimismul robust, dragostea de om şi de viaţă, ca şi dorul inimii după vremuri mai luminoase. Colindele cuprind şi cununa de virtuţi care a împodobit şi îmbărbătat sufletul poporului român: bunătatea şi mila, nădejdea şi omenia, spiritul de dreptate şi dorul de libertate s-au împletit în colinde ca firul de borangic în costumul naţional. Colindele se cântă în acelaşi grai, „de la Nistru pân’ la Tisa“, din Maramureş până la „Marea cea Mare“, în satele cele mai ascunse sub sprânceana munţilor, sau în cele de câmpie. Glasurile îngereşti ale copiilor, clinchetul de clopoţei, toate vestesc bucuria venirii Pruncului. Fie că se cântă în fapt de seară, în miez de noapte sau în zorii zilei, în Ajun de Crăciun şi adesea până la Bobotează, colinda poartă mesajul Zilei Domnului, mesajul păcii, legând inimile credincioşilor în lanţul de aur al dragostei frăţeşti.
Aşa stând lucrurile, putem spune că neamul nostru şi-a înnobilat sentimentul duratei prin credinţa în perpetuitatea Întrupării.
Vă doresc din toată inima să trăiţi pe deplin bucuria Naşterii Domnului, să duceţi peste veacuri făclia adevăratelor valori, iar inima să vă fie peşteră binecuvântată în care să Se sălăşluiască Pruncul Iisus!
LA MULŢI ANI!