Revista:

Pravilă de vieţuire evlavioasă (III)

Străduieşte‑te să fugi şi de cele mai mici păcate, căci cel ce nu fuge de cele mărunte, îndată va cădea în cele mari şi grele. Dacă vrei să nu te neliniştească gândurile cele rele, cu smerenie primeşte înjosirile sufleteşti şi scârbele trupeşti. Nu numai pentru o anumită vreme, ci întotdeauna, în orice loc şi în orice lucru. Orice gând care te îndepărtează de Dumnezeu, mai cu seamă gândurile cele spurcate trupeşti, goneşte‑le din inima ta pe cât poţi mai de grabă, ca şi cum ai alerga să înlături de pe haina ta o scânteie căzută pe ea. Când îţi vine vreun astfel de gând, roagă‑te cu osârdie: „Doamne, miluieşte‑mă! Doamne, miluieşte‑mă şi ajută‑mă! Doamne, nu mă lăsa, izbăveşte‑mă din această ispită!“, ori altfel, într‑un chip asemănător. Însă în mijlocul ispitei nu te tulbura. Acela Care ţi‑a trimis prilejul de luptă îţi va da şi puteri pentru biruinţă.
Fii liniştit cu duhul, având nădejde în Dumnezeu: dacă El este cu tine, cine‑ţi va sta împotrivă? Roagă‑te lui Dumnezeu ca să ia de la tine toate câte hrănesc iubirea de sine (dragostea egoistă de sine însuşi), măcar că acest lucru poate să fie amar pentru tine. Doreşte să trăieşti şi să mori pentru Dumnezeu şi să aparţii întru totul Lui.
Când se întâmplă să rabzi necinstire de la oameni, gândeşte‑te că aceasta ţi‑a fost trimisă de Dumnezeu spre slava ta, şi în acest chip, întru necinstire, vei fi fără întristare, fără tulburare şi întru slavă. Dacă ai hrană şi îmbrăcăminte, fii mulţumit cu acestea, după pilda lui Iisus, Care pentru noi S‑a făcut sărac pe Sine.
Niciodată nu te certa şi nu te strădui să te aperi şi să te îndreptăţeşti! Nu vorbi nimic împotriva întâi‑stătătorilor ori a semenilor tăi, fără mare nevoie ori din datorie. Fii sincer şi curat cu inima, cu dragoste primind de la alţii poveţe, îndemnuri şi mustrări, chiar dacă ai fi foarte înţelept.
Nu fi plin de ură, zavistnic, fără măsură de aspru în faptele şi în cuvintele tale! Acelea pe care nu doreşti să ţi le facă alţii, tu singur nu le fă altora, şi lucrurile bune pe care ţi le fac alţii, mai înainte fă‑le tu lor. Dacă cineva te vizitează, înalţă‑ţi inima ta către Domnul şi roagă‑L pe El să‑ţi dea blândeţe, smerenie şi duh aşezat, iar mai apoi poartă‑te cu amabilitate, smerenie, atenţie, blândeţe, fiind orb şi surd, după împrejurări. Gândeşte‑te că Însuşi Iisus Hristos S‑ar afla printre aceia cu care discuţi. Nu vorbi nimic necugetat, întotdeauna ia seama că vremea este scurtă şi că toţi vor trebui să dea răspuns pentru orice cuvânt nefolositor.
Fă ca orice convorbire a ta să aibă un anume scop, străduindu‑te să o îndrepţi pe ea către mântuirea sufletească. Mai mult ascultă decât să vorbeşti: prin multe povestiri nu te vei izbăvi de păcat. Cere de la Domnul har, ca să poţi  vorbi la vreme potrivită şi la vreme potrivită să taci. Nu fi curios şi nu te strădui să afli noutăţi – acestea împrăştie duhul (mintea).
Dacă nimănui nu aduci folos prin cuvintele tale, să ştii că aceasta este lucrarea harului dumnezeiesc. Când rămâi singur, ispiteşte‑te pe sine, dacă nu eşti cumva mai rău decât înainte, dacă nu ai căzut în păcate pe care nu le săvârşiseşi mai înainte.