Revista:

Danilov – Lavra cu clopotele de la Harvard

id29_castel.jpg.jpg

Un drum până la Moscova fără un popas la Lavra Danilov, cea mai veche mânăstire a oraşului, e totuna cu un pelerinaj la Bucureşti în care ai uitat să urci Dealul Patriarhiei. Ctitoria Sf. Cneaz Daniil, centrul spiritual al Rusiei pravoslavnice, sediul Patriarhiei Ruse şi reşedinţa Patriarhului Alexei al II‑lea, mai poartă însă şi astăzi semnele pătimirilor din perioada sovietică…

 

Clopotele de la Danilov se mai aud la Harvard

Editura Bezbojnik (Ateistul), sub semnătura unui fost profesor la Academia Teo­lo­gi­că din Moscova, V. P. Ghidulianov, edita, în 1929, într-un tiraj de 10 mii de exemplare, o lucrare purtând titlul Clopotele bisericeşti în slujba ma­giei ţarismului. Autor al mai mul­tor tratate de drept canonic, eminentul profesor Ghi­dulianov scria de data aceas­ta: „A venit vremea ca pe în­treg teritoriul URSS clopotele bisericilor să fie duse în topitorii. Această materie a clasei exploatatoare trebuie să ofere ogor de lucru pentru lucrătorii din uzine”. Vagoane întregi de clopote au luat în acei ani calea unor topitorii speciale, atent supravegheate de KGB.
În toamna anului 1930, aproape toate mănăstirile Ru­­siei erau pustii… În ziua în care o echipă de lucrători însoţită de NKVD-işti a sosit la Danilov, cei 19 călugări şi 4 fraţi (viitori martiri, în 1937) fuseseră alungaţi din mâ­năstire, printr-un decret spe­cial, de mai bine de un an…Doar ciori ameninţătoare şi lacătele grele, verificate sea­ra de ceasovoi fără glas, aveau să-i întâmpine pe cei ce descindeau aici. Lucrătorii au demontat nestingheriţi toate cele 18 clopote ale Lavrei, încărcându-le într-un va­gon cu destinaţia Leningrad. Din oraşul de pe Neva, clopotele vor ajunge în SUA. NKVD‑ul executase prin această operaţiune o comandă a unui industriaş american, ce achiziţionase clopotele de la guvernul sovietic. Charles Crane – industriaşul – avea să le doneze, în curând, Uni­versităţii Harvard. Achizito­rul a contat în alegerea sa pe un specialist de marcă, socotit de mulţi un adevărat geniu – Constantin Saragiev. Despre Saragiev, părinţii de la Muzeul Lavrei Danilov mărturisesc că era capabil să identifice 121 de sunete, iar „portativul” său era format din 1701 de variaţiuni de note. O achiziţie, deci, nu „după ureche”, ci după cea mai fină ureche, ce avea să salveze faimoasele clopote de la distrugere.

Sfântul Daniil

Ultima mânăstire închisă de sovietici la Moscova – Danilov – era socotită cea mai veche mănăstire a oraşului (1282), fiind întemeiată de către fiul marelui ­Aleksandr Nevski, cneazul Daniil. Năs­cut în anul 1261, la Vladimir, Daniil va rămâne orfan încă de la vârsta de doi ani. O dată ajuns cneaz al Moscovei, datorită abilităţii şi firii sale, tânărul cneaz va reuşi să evite nenumărate răz­boaie, ajungând astfel să fie preţuit nu atât de cei apropiaţi, cât mai cu seamă de Biserică şi de ţăranii ruşi. Pe lângă mânăstirea care îi poartă numele, ctitorită, de fapt, în cinstea patronului său, Sf. Daniil Stâlpnicul, el va mai întemeia la Moscova şi Mânăstirea Sf. Epifanii. La nici 42 de ani însă, pe data de 4 martie 1303, Cneazul Daniil va pleca la cele veşnice. A fost îngropat ca un simplu monah în cimitirul ctitoriei sale, acolo unde se retrăsese cu puţin timp înainte de moar­te. Cu toate că mânăstirea va cunoaşte o perioadă de decădere de lungă durată, ajungând aproape o simplă biserică de parohie cu un smerit cimitir, multele tămăduiri care se făceau la mormântul său a făcut ca aceasta să nu cadă pradă uitării. În timpul lui Ivan cel Groaznic, dar şi al lui Ivan cel Mare, Sf. Daniil îi va atenţiona pe conducătorii ruşi în chip mi­nunat pentru nepăsarea acestora faţă de ctitoria sa. Arătându-se Sfântul, în mai multe rânduri, unui tânăr de la curtea ţarului, îi va porunci lui: „Nu te teme, căci sunt creştin şi stăpân al acestui loc. Numele meu este Daniil, mare cneaz al Moscovei. Cu voia Domnului am fost înmormântat la Danilov. Tu, deci, tinere, mergi şi spune cneazului Ivan: Te desfeţi întru ale tale; dar dacă tu mă uiţi, Dumnezeul meu nu mă va uita”. Mănăstirea, după aces­te minunate întâmplări, va începe să renască, ajutată fiind de către ţari; iar în anul 1652, Biserica Rusă îl va canoniza pe Daniil, hotărând ca dată de prăznuire – 4 martie. Până la revoluţia bolşevică, Mânăstirea Danilov va mai cunoaşte totuşi şi alte pe­rioade de înflorire ori de declin. În vestita lavră, alături de mulţi moscoviţi de seamă, au fost înmormântaţi Gogol, Homiakov, Tretiakov; osemintele lor vor fi strămutate însă de către bolşevici la cimitirul Novodevici. Cu ocazia acestor nefericite evenimente, moaştele Sf. Daniil se vor pierde.

Mânăstirea Danilov azi

În Piaţa Tulskaia, după ce treci mai întâi prin faţa unui magazin basarabean: La amicii miei, zăreşti un frumos monument al Sf. Cneaz Daniil, înălţat în anul 1997, cu ocazia împlinirii a 850 ani de la întemeierea Moscovei. Paraclisul din piaţă (1998) poartă, de asemenea, numele Sfântului. O dată ajuns în mânăstire, cu îngăduinţa părinţilor de aici, pelerinul se poate închina la cele câteva părticele din moaştele Sf. Daniil, aflate în două mici chivote, ce au fost dăruite lavrei în anul 1986, de către Arhiepiscopul Feodosie de New York. Deşi în „proprietatea” NKVD-ului, în 1983 mânăstirea va fi redată Bisericii. Restaurată (1988), cu prilejul Mileniului Creştinării Rusiei, aceasta va deveni sediul Patriarhiei Ruse, înălţându-se, în acest scop, două clădiri administrative. Cele mai frumoase biserici ale lavrei sunt cea a Sfinţilor Părinţi şi catedrala Sfintei Treimi. După ce, în septembrie 2007, Uni­ver­sitatea Harvard a restituit mânăstirii primul clopot, anul acesta moscoviţii aşteaptă nerăbdători restituirea celorlalte 17. Universitatea americană ar urma să primească în schimb alte clopote din partea Patri­arhiei Ruse. Cum negocierile durează de mai mulţi ani, americanii insistă acum că nu vor coborî vechile clopote din turnul Universităţii până în clipa în care, pentru recepţia celor noi, vor afla un nou Saragiev.