Lumea Credintei, anul VI, nr. 10 (63) Octombrie 2008

id74_lumeacredintei63.jpg.jpg

EDITORIAL – Ni se duc duhovnicii…

…unul câte unul. A fost o generaţie de excepţie, hrănită în duh filocalic în mânăstirile noastre de tradiţie, instruită de marii profesori ai generaţiei interbelice, călită în puşcăriile comuniste. Credinţă, ştiinţă, jertfă. Dumnezeu a îngăduit ca aceşti oameni să devină aparte, trecând prin toate încercările credinţei: ale trăirii în duhul dreptmăritor, ale rafinamentului teologic şi desăvârşirii culturale, dar şi ale mărturisirii. Căci nimic nu valora fără acest ultim lucru. Nici duhul pe care aceşti oameni l‑au „respirat” din Tradiţia Sfinţilor Părinţi, alături de nevoinţele practicilor răsăritene, şi nici tonele de cărţi citite nu ar fi însemnat nimic dacă la o adevărată încercare – cea a mărturisirii – s‑ar fi împotmolit. În acest fel, viaţa lor a fost lămurită, până la sfârşit, în focul martiriului pentru Hristos. În fond, cu El au fost tot timpul: şi în mânăstire, şi la înaltele facultăţi, dar şi în temniţe. Răsplata? Pentru mulţi – a fost dincolo. Pentru unii, mai longevivi – aici, în viaţa asta. Căci libertatea religioasă a lui 1989 a fost darul pe care mulţi dintre ei l‑au primit cu înfrigurare, cu recunoştinţă. Şi au continuat să facă tot ceea ce ştiau mai bine: să se roage, să‑i înveţe şi pe alţii, să mărturisească!

Arhimandritul Gavriil Stoica a fost un asemenea om care a căutat să vieţuiască înlăuntrul harului lui Dumnezeu. Lângă el am avut şansa să petrec multe ceasuri, zile chiar. Îl port în suflet ca pe un bătrân riguros şi aprins de râvnă curată, ca pe călugărul prin definiţie. E chiar o mare pierdere pentru Biserica noastră, pentru întemeierea şi forţa ei, dar şi pentru fiecare din noi în parte – cei care l‑am cunoscut.

Părinte Gavriil, bucuria noastră, roagă‑te şi pentru noi!

RĂZVAN BUCUROIU

Articole asociate: