Revista:

Un baptist convertit la Ortodoxie

id850_lauran03.jpg.jpg

Flaviu Lauran este un creştin convertit la Ortodoxie prin frumuseţea şi bogăţia dogmatică a imnelor bizantine. Este cântăreţ de strană la Schitul Colţ şi profesor de muzică la Colegiul din Haţeg. A deprins artele muzicale la Liceul de Muzică din Deva şi mai apoi la Academia din Cluj. A studiat mai bine de un an şi Teologia ortodoxă la Arad, dar între Dogmatică şi Muzică a ales‑o – pentru moment – pe cea din urmă. Spun pentru moment, fiindcă intenţionează să‑şi definitiveze studiile teologice, începând din acest an.

 

Născut într‑o familie baptistă –  fratele său mai mare este şi acum pastor baptist în Craiova – a fost convins toată viaţa că închinarea la icoane şi cruce este idolatrie. N‑a încercat să‑şi reprime aceste convingeri nici când a început să se roage în Biserica „Sfântul Nicolae” (păstorită de părintele Mihăiescu, cel care avea să‑l şi boteze mai târziu), dar într‑o zi a înţeles profund semnificaţia cuvintelor apostolului Pavel: „Căci cuvântul crucii nebunie este pentru cei ce pier; dar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18); şi brusc a început să se însemne cu semnul Fiului Omului.
Iniţial a venit pentru prima oară într‑o biserică ortodoxă ca să asculte un cor bisericesc, apoi a revenit şi a cântat cu acel cor în repetate rânduri. Nu s‑a întâmplat nimic: cânta doar pentru frumuseţea imnelor şi pricesnelor ortodoxe. Dar într‑o zi, când Domnul a voit, a înţeles ce cânta şi a descoperit brusc frumuseţea slavei ce o dădea lui Dumnezeu! Apoi a revenit în biserică, dar nu a mai urcat la cor. A rămas sub balcon şi s‑a rugat la Sfânta Liturghie, încercând să‑şi dea seama de sensurile ecteniilor şi vohodurilor. Mai târziu s‑a gândit să înveţe simbolul credinţei ortodoxe, fiindcă i se părea anormal să nu ştie în ce anume cred oamenii care se rugau lângă el. Şi când a înţeles că stă în faţa Adevărului, a simţit nevoia imperioasă de a se spovedi! Aşa s‑a destăinuit părintelui Mihăiescu, care i‑a descoperit primele sensuri ale ritualului ortodox şi i‑a făcut prima catehizare. În taină l‑a chemat Domnul şi de atunci şi‑a dat seama că Dumnezeu este tainic şi, într‑adevăr, se lasă cuprins în Sfintele Taine. Şi acum, când discut cu el, este entuziasmat de profunzimea epiclezei euharistice: „Că Mântuitorul n‑a spus că acesta simbolizează sângele Meu, ci că acesta ESTE sângele Meu! Mare şi minunată Taină!”. Lauran este de multe ori înciudat pe foarte mulţi dintre creştinii care nu‑şi dau seama ce au în Ortodoxie, că nu‑i descoperă tainica bogăţie dogmatică şi simbolica liturgică. A devenit mai ortodox decât mulţi alţi ortodocşi dintre noi, fiindcă reuşeşte să se mire şi să se uimească mereu de Dumnezeul revelat în Liturghia ortodoxă!
Iniţial mama sa, Lidia, a fost mâhnită de „rătăcirea” fiului ei (ea s‑a născut într‑o familie baptistă), dar mai apoi îi gătea miercurea şi vinerea „de post”, iar duminica dimineţa ea îl trezea şi‑l zorea spre biserică. Înainte de a trece în lumea cealaltă, a chemat şi preoţii să‑i facă Sfântul Maslu; şi ea, care‑l învăţase pe Flaviu să nu numească pe altcineva părinte, fiindcă doar Dumnezeu din ceruri este Tată, a folosit acelaşi apelativ pentru slujitorii Domnului veniţi să se roage pentru sănătatea şi iertarea păcatelor ei.
Lauran a fost botezat la Schitul Colţ, în chiar ziua lui de naştere, pe 5 august 2001, de acelaşi preot care l‑a catehizat şi de ieromonahul Calinic, stareţul schitului, şi, de atunci, ar trebui să se întâmple o mare catastrofă ca el să lipsească de acolo de la o Liturghie! Vara aceasta eram cu el în Bucovina într‑o sâmbătă seara şi aş fi voit să stau la o priveghere la Dragomirna, însă el a condus toată noaptea şi dimineaţa ne rugam la… Schitul Colţ! Şi el încă n‑a văzut Dragomirna…
Lauran e un prieten bun şi un creştin dintre aceia pe cale de dispariţie, pe care dacă îi rogi să te ajute, chiar o fac, şi asta fără să aştepte răsplată, sau întoarcerea serviciului. Se mai mâhneşte uneori când pe el nu‑l ajută alţii la nevoie, dar îşi aduce aminte că Dumnezeu îi poartă de grijă şi merge mai departe. Merge, cântând pricesne bizantine sau chiar imne compuse de el (câteva şi le‑a adunat pe un CD intitulat „Vreau lângă Dumnezeu”), pentru că, spune el parafrazându‑l pe Iosif Trifa, „cântarea religioasă nu trebuie să fie o datorie a noastră, ci trebuie să fie mai ales o lipsă, o plăcere a sufletului nostru, întocmai ca rugăciunea”. Şi aşa merge Lauran prin viaţă stând lipit de Dumnezeu şi cântând Ortodoxia…