Revista:

Cappadocia

id821_pasabaglari05.jpg.jpg

Cappadocia este un tărâm de vis, aflat în inima Anatoliei şi cuprinzând actualmente cam 800 kilometri pătraţi din ţinutul Nevşehirului. Pe vre­muri, Herodot spunea că ţara se întindea de la Marea Neagră până la munţii Taurus, în Răsărit se mărginea cu Eufratul, iar la Apus cu lacul Tuz din centrul Anatoliei. Numele şi‑l trage din limba hitită şi înseamnă „ţara cailor frumoşi”, Katpatuka fiind pomenită pentru prima oară într‑un epitaf al lui Darius, în secolul 6 înainte de Hristos, ca parte (dahyu) a Imperiului Persan. Grecii îi numeau „sirieni albi”, leucosyri, însă evreii, în Ketubot (13, 11) din Mişna, le spuneau cappadocieni, la fel ca şi persanii.

 

Locuitorii Cappadociei s‑au numărat printre primii creştini din lume, fiind amintiţi şi în Faptele Apostolilor (2, 9), iar pe vremea anticului Strabon Cappadocia era chiar un stat independent, cu capitala la Caesarea (altădată Mazaca, iar acum Kayseri) şi având un alt important oraş înspre munţii Taurus, Tyana. În epoca bronzului aici era leagănului imperiului hitit, care‑şi avea capitala la Hattusa (Sungurlu). Va dispărea după ce lydianul Croesus, în secolul 6, va anexa teritoriul până la apa­ri­ţia lui Alexandru cel Mare, care nu l‑a putut cuceri, dar a trăit în bună înţelegere cu regele Ariarthes I (332‑322 î.Hr) al Cappadociei. La apariţia Romei în această parte a Orientului, capadochienii mai întâi au plătit tribut, apoi au fost incluşi în Imperiul Bizantin până în 1071, când, după bătălia de la Manzikert, o parte a teritoriului a intrat în sfera de influenţă a turcilor selgiucizi. În epoca cruciadelor a mai făcut parte din Regatul Armean al Ciliciei, în secolul 12, dar pentru scurtă vreme, pentru ca mai apoi să devină parte a Imperiului Otoman şi mai apoi a Turciei de astăzi. Căderea Cappadociei în mâinile otomanilor a grăbit sfârşitul Imperiului Bizantin, pentru că văile sale foarte fertile reprezentau grânarul Con­stantinopolului.
Leagăn al creştinismului timpuriu, aici s‑au refugiat în secolul III foarte mulţi măr­turisitori ai lui Hristos din calea prigoanei romane, puţin mai târziu Cappadocia dându‑ne pe sfinţii mari teologi Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa şi Grigorie de Nazianz, care au făcut din veacul al 4‑lea secolul de aur al creştinismului. Se spune că existau 365 de biserici aici, câte una pentru fiecare zi din an; aproape 300 mai dăinuie încă, însă se estimează ca sunt aproape 3000 de toate, săpate în stâncile de tuffa. Aparţin secolelor 8‑12, cele mai vechi situându‑se în perioada iconoclasmului, când mulţi creştini şi‑au găsit scăpare în aceste locuri. Frescele bisericilor rupestre din Cappadocia oferă destule mărturii istorice, trecând de la imaginile stângace, ce menţin formule paleocreştine în perioada prigonirii icoanelor, la modelele con­stantinopolitane ale epocii în care dispăruse ameninţarea arabă (pe vremea împăratului Con­stantin al VII‑lea Porfirogenetul – 913‑959), până la apariţia turcilor selgiucizi (Con­stantin al X‑lea Ducas – 1059‑l067).
Tokale Kilisese („Biserica Cununilor”, pentru că are ornamente circulare în relief pe boltă) este o biserică din perioada iconoclastă, cu fresce arhaice, pe când Keledjlar Kilisese („Biserica Săbiilor”, nume cauzat de profilul foarte tăios al stâncilor), Elmal Kilisese („Biserica Mărului”, datorită merilor de lângă intrare), Ciarekle Kilisese („Biserica Sandalei”, nume datorat urmelor de paşi de sub scena Înălţării) sau superba Karanlek Kilisese („Biserică Întunecată”), cu celebrele Deisis şi  Sărutul lui Iuda, aparţin perioadei de înflorire maximă a iconografiei bizantine. Arhitectura internă a bisericilor reproduce fidel stilul bizantin propriu‑zis, creştinii cioplind în roca moale cupole, abside, arcade şi coloane, chiar şi mese, respectând planul de cruce greacă înscrisă. Pe alocuri, unele coloa­ne s‑au erodat integral la bază, aşa încât, în loc să susţină tavanul de deasupra, ele atîrnă ca nişte stalactite! Creştinismul a rezistat aici până în secolul 20, mai precis până la deportarea din 1923, deşi se mai vorbeşte încă şi acum greaca Cappadociană în Pharasa (unde a trăit cea mai mare parte a vieţii Sfântul Arsenie Cappadocianul).
Poate nu este lipsit de interes să amintim că latura mistică a Islamului tot aici în Cappadocia, la Hacibektaş, îşi are originea, prin celebrii dervişi rotitori. La Göreme (care înseamnă, sugestiv, “nu (ne) puteţi vedea aici”) există un adevărat centru monastic, vizibil la muzeul în aer liber, printre fantasticele „hornuri ale zânelor”. Stâncile acestea de cenuşă vulcanică (tuffa), desprinse parcă din imagini SF, s‑au format datorită erupţiei vulcanul Ercyes Dagi (3916 m) peste care s‑a suprapus un strat de bazalt, restul fiind voia Domnului şi acţiunea erozivă a vântului şi ploii. Săpându‑şi locuinţe pe mai multe nivele (uneori pe 5 şi chiar 8 etaje!) în aceste stânci, capadochienii au format adevărate oraşe subterane, vreo 400 la număr, ce pot adăposti uşor 30.000 de oameni, cum sunt cele de la Derinkuyu („Fântâna cea adâncă”, pe 7 niveluri), Kaymakli (pe 8 etaje, din care doar 4 au fost curăţate), Özlüce şi Mazikoy. O povestire din secolul 10 îi numea pe capadochieni troglodiţi, pentru că mergeau „pe sub pământ, prin găuri, crăpături şi labirinturi”. Prin secolul 18 un francez a crezut că a văzut piramidele folosite drept case, mulţime de statui monastice, ba chiar şi pe Maica Domnului! Tot în ţara capetelor ţuguiate te simţi şi în văile Zelve, Paşabaglari (sau Paşabagi) şi Ihlara (10 km lungime, 80 m lăţime şi peste 60 biserici subterane), sau la Uçhisar (renumit pentru uriaşul turn vulcanic, cu camerele dispuse ca într‑un fagure, cel mai înalt punct din Cappadocia), Ürgüp  (cel mai bogat oraş din Nevşehir, vestit pentru covoarele ţesute aici), Gülşehir (cu vestita Karşi Kilisese, „Biserica Sfântului Ioan”, întemeiată în 1214 şi care funcţiona 700 de ani mai târziu, când a văzut‑o iezuitul francez Guillaume de Jerphanion, cel care a descoperit lumii moderne Cappadocia), sau Ortahisar.
Iar dacă tot ajungeţi aici şi beţi un ceai de măr la orice turc, negociaţi cu ei până obţineţi un preţ de 125 euro pentru o călătorie de o oră şi jumătate cu balonul deasupra Cappadociei. Veţi trăi o adevărată desfătare a ochilor deasupra acestei lumi de basm!