Revista:

Strei – frumușetea formelor simple

id848_strei.jpg.jpg

‑ De ce se vede cerul prin şindrilă, părinte? – l‑am întrebat, cotrobăind prin podul medieval al bisericii, pe preotul Emil Pop.
‑ Fiindcă nu e şindrilă, ci scândură, şi pentru că biserica a fost acoperită iarna. M‑am trezit acum 9 ani cu doi oameni pe biserică, care schimbau acoperişul. Fuseseră plătiţi cu 20 milioane pentru asta de către cineva care încasase… 47! Însă şi acesta fusese tocmit de o firmă din Deva care încasase de la Ministerul Culturii şi Cultelor… 338 de ­milioane! Şiţa însă nu se pune cu nici un chip iarna. Şi oricum, calculele au fost greşite din start, pentru că apa nu se scurge în şanţul de drenare şi bate la temelia bisericii.
În biserica din Strei, unul dintre cele mai frumoase monumente istorice ale României, intră ploaia prin acoperiş şi ajunge în naos, distrugând superbele fresce de secol 14…

Aflată în Ţara Haţe­gului, la câţiva kilometri de Călan, biserica din Strei, prototip al tuturor bisericilor din Transilvania, este un monument de arhitectură veche ardeleană (sec. 13) ce îmbină armonios goticul timpuriu (adus în Transilvania de cistercienii de la Cârţa) cu romanicul târziu, într‑o strălucită adaptare ortodoxă locală. De mici dimensiuni, zidită din piatră brută pe ruinele unei villa rustica romane (anexele se mai zăresc şi astăzi) din cimitirul satului, biserica are un impresionant turn‑clopotniţă cu trei etaje pe latura vestică, un naos tip navă, pavat cu cărămizi romane şi tăvănit cu scândură, şi un altar boltit în cruce pe ogive masive de piatră. (De remarcat că prin turnul‑clopotniţă, care datează, se pare, de prin anul 1270, nu răzbate ploaia!) Încorporând la bază un sarcofag roman, el mai păstrează vechiul acoperiş din piatră, terminat în interior printr‑o cupolă, iar la exterior prin patru frontoane triunghiulare. Menţionată pentru prima oară în 1392, biserica a aparţinut unei curţi cneziale şi, iniţial, se pare că a avut hramul Adormirea Maicii Domnului, transformat astăzi în Naşterea Maicii Domnului – singura dată când se liturghiseşte în ea. Părintele Florin Vâlcea – preot paroh în apropiere, la Reea şi Nălaţi, dar şi specialist, doctorand în restaurarea monumentelor istorice – este cel care mi‑a demonstrat că Streiul este prima biserică românească pictată şi la exterior, cu mai bine de 200 de ani înaintea mânăstirilor moldave. Se mai vede bine încă un Hristos îndurerat pe tâmpla de la intrarea vestică, la răsărit mai este încă lizibil Sf. Hristofor, cele trei scene de pe faţada nordică nemaifiind identificabile.
„Grozie, (fiul) meşterului Ivaniş, a zugrăvit biserica”: este cel care împodobit pereţii cu nişte fresce absolut superbe, într‑un stil propriu – amestec de stil bizantin cu renascentism lombard – izvorât parcă din codicele constantinopolitane. El este, de altfel, şi primul pictor român ce şi‑a lăsat autoportretul şi semnătura murală (în absida nordică a altarului). Cortegiul Apostolilor din altar sau Maica Domnului Glykophiloussa („Dulcea Sărutare” – în care atât Fecioara, cât şi Pruncul poartă straie populare ardeleneşti!) sunt adevărate capodopere de pictură murală. Registrul inferior al altarului e pictat cu sfinţi (printre care şi Sf. Nicolae împreună cu zugravul Grozie în costum cavaleresc cu glugă) ce ţin în mâini câte o biserică, aceeaşi la toţi, dar nu cea de la Strei – cu semnificaţia că Biserica este Una! În naos Naşterea Domnului e completată de Închinarea păstorilor, Irod şi Magii de la Răsărit, ce ocupă tot peretele nordic dimpreună cu Fecioara între sfinţi şi Sf. Nicolae. Se pare că la picioarele arhanghelului din scena Bunei Vestiri de pe tâmplă ar fi zugrăvit cneazul Petru, fiul lui Zaicu, pomenit prin hrisoavele anului 1377 şi posibil a fi fost cel care a comandat pictura.
Biserica din Strei e una desăvârşită, dar stă să se nă­ruie, în timp ce noi Îl căutăm pe Dumnezeu în megabiserici de beton şi termopan…