Revista:

Centre ale artei bizantine din Italia (2)

id44_caluti.jpg.jpg

Urmele bizantine se regăsesc în întreaga Italie, atestând măreţia unică a spiritualităţii şi artei romano‑bizantine, pe fondul unităţii bisericeşti a primului mileniu, în care inima culturii şi civilizaţiei creştine a fost Bizanţul ortodox şi imperial. Ne propunem ca în acest an să prezentăm în serial principalele centre de artă bizantină din peninsulă, cu sintetice date istorice, arhitecturale şi iconografice, dar mai ales cu o bogată ilustraţie fotografică.

 

Veneţia

 

Povestea unei cetăţi

În Italia de nord, între gurile de vărsare în mare ale râurilor Piave şi Brenta, se află oraşul Veneţia. Supranumită „Regina Adriaticii”, cetatea Veneţiei a intrat în istorie la începutul secolului 9, ca oraş aparţinând Imperiului Bizantin. Oraşul se întinde pe 117 mici insule, în mlăştinoasa lagună veneţiană, de‑a lungul Mării Adriatice. Populaţia originară a Veneţiei era formată din refugiaţi din oraşele romane ca Padova, Aquilea, Altino şi Concordia (actuala Portogruaro), retraşi din faţa succesivelor valuri ale invaziilor barbare.
Dominaţia bizantină asupra Italiei centrale şi de nord a fost în cea mai mare parte eliminată de cucerirea Exarhatului de Ravenna, în 751, de către Aistulf. În timpul acestei perioade, sediul guvernatorului bizantin local („ducele”, mai târziu „dogele”) era situat în Malamocco. Colonizarea insulelor lagunei a crescut probabil pe măsură ce lombarzii cucereau teritoriile bizantine. 20 de ani mai târziu a fost creat scaunul episcopal de Olivolo (Heliopolis). În timpul domniei dogelui Agnello Parteciacco, scaunul ducal a fost mutat de la Malamocco la mai bine protejata insulă Rialto (Rivoalto, „Mal înalt”), locaţia actuală a Veneţiei. Ulterior, aici au fost construite Mânăstirea Sf. Zaharia, primul palat ducal şi prima bazilică San Marco, ca şi un zid de apărare (civitatis murus) între Olivolo şi Rialto.
În 828, prestigiul noului oraş a crescut odată cu eliberarea din Alexandria Egiptului a moaştelor Sf. Ev. Marcu, care au fost aşezate în noua bazilică. Scaunul patri­arhal a fost mutat şi el la Rialto. Pe măsură ce comunitatea a continuat să se dezvolte şi puterea bizantină să descrească, a apărut un caracter anti‑Orient mereu crescând. Din sec. 9 până în sec. 12, Veneţia s‑a dezvoltat într‑un oraş‑stat cu mare putere navală şi comercială.

Bazilica San Marco

Principalul monument al Veneţiei este Bazilica San Marco, clădită la începutul secolului 11. Construită sub domnia dogilor Domenico Contarini, Domenico Selvo şi Vitale Falier, şi sfinţită la sfârşitul aceluiaşi secol, această impunătoare bazilică a avut ca model Biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, din epoca lui Iustinian.
Planul bazilicii este în cruce greacă, cu 5 cupole distribuite în centru şi în lungul axe lor crucii şi racordate prin arce mari. Navele, în număr de 3 pe fiecare braţ al crucii, sunt despărţite de colonade care confluează spre pilaştrii masivi care susţin cupolele; ei nu sunt realizaţi ca un bloc unic de zidărie, ci articulaţi la rândul lor ca şi modulul principal. Pereţii exteriori şi interiori sunt, în schimb, subţiri, pentru uşurarea greutăţii edificiului pe delicatul sol veneţian. Pereţii şi pilaştrii sunt complet îmbrăcaţi, în registrul inferior, cu plăci de marmură policrome. Pavimentul este din marmură, cu un desen din module geometrice şi figuri de animale; deşi restaurat încontinuu, conservă câteva părţi originale din sec. 12.
Decoraţia în mozaic a bazilicii acoperă un arc de timp foarte amplu şi este probabil dictată de un program iconografic unitar şi coerent. Mozaicurile cele mai vechi sunt acelea din absidă (Hristos Pantocrator, refăcut totuşi în sec. 16, şi figuri de sfinţi şi apostoli) şi de la intrare (Evanghelişti), realizaţi la sfârşitul secolului 11 de artişti greci. Celelalte mozaicuri au fost adăugate începând cu a doua jumătate a secolului 12, de către artişti veneţieni. Faţada de vest a edificiului, ce priveşte spre Piaţa San Marco, a fost decorată în stil gotic, în intervalul dintre mijlocul secolului 13 şi lui 14.

Alte comori veneţiene

Între operele de artă provenite de la Con­stantinopol, cea mai celebră este reprezentată de faimoşii cai din bronz aurit şi argintat, de origine incertă, care au fost luaţi de către veneţieni de pe Hipodromul din capitala Imperiului Roman de Răsărit şi aşezaţi dea­supra portalului central al bazilicii. Dintre multele cvadrige care ornau arcele triumfale din antichitate, aceasta este unicul exemplar din lume rămas. După o lungă restaurare, caii din San Marco sunt astăzi conservaţi în Muzeul San Marco din interiorul bazilicii, substituiţi la vedere de o copie ce stă acum în faţa catedralei.
Tot în Veneţia, pe insula Torcello, vizitatorul poate admira un alt grup de monumente bizantine, format de Catedrala Santa Maria Assunta şi Biserica Santa Fosca. Pe peretele vestic al catedralei se află un superb mozaic reprezentând Judecata de Apoi.
Veneţia mai este şi oraş al palatelor. Cele mai vechi dintre ele se înscriu în aşa‑numita categorie a arhitecturii veneto‑bizantine. Dintre ele, amintim Fondaco dei Turchi, fost han al negustorilor turci, şi Palazzo Loredan. Din arhitectura acestora s‑a inspirat domnitorul Constantin Brâncoveanu pentru a realiza faţada dinspre lac a palatului său de la Mogoşoaia.