Revista:

Eroii din Poieni

id36_lala.jpg.jpg

Părintele Ioan Pop este duhovnicul creştinilor ortodocşi (singurul caz din România unde într‑o localitate sunt înregistraţi 100% ortodocşi!) din Poienile Izei – Maramureş. Mai mult, este cel ce a terminat o biserică monumentală de piatră (exemplară, frumoasă şi curată), care vine să completeze nevoile liturgice ale comunităţii, în prelungirea harică a unui alt monument de arhitectură ţărănească: biserica de lemn.
Preotul Ioan este de obârşie din satul Văleni, care pe drum asfaltat/forestier se află la vreo 30 km. de Poienile Izei, însă dacă parcurgi distanţa per pedes, „ţărăneşte”, peste doar două dealuri te afli la destinaţie. De fapt, e ca în viaţă: civilizaţia modernă lungeşte şi prelungeşte (artificial, de multe ori) distanţele, problemele şi comunicarea între oameni sau locuri.
Aici, în satul său natal, imediat după jertfa tinerilor din 1989, s‑a gândit să ridice o vatră de rugăciune pentru cei ucişi în toată România. Ştim că Maramureşul, în mod deosebit, vibrează puternic la ideea de jertfă, dar şi de neuitare. Iar gândul părintelui (original şi singular, la acea dată, în tot Maramureşui istoric) a fost îmbrăţişat cu entuziasm de un grup larg de preoţi şi intelectuali creştini, numele cele mai rezonante şi active în epocă fiind Părintele Galeriu şi Ioan Alexandru.
Zis şi făcut. Părintele Ioan şi‑a donat pământul pe care îl avea (circa 3 ha) din satul Văleni, comuna Călineşti, pentru noua mânăstire. Mai mult, s‑a apucat şi a ridicat biserica de lemn. Sfinţirea s‑a făcut în 1993, de către PS Justinian Chira. A ridicat şi un corp de chilii, a împrejmuit totul cu gard. Şi a aşteptat. A aşteptat să vină călugării dedicaţi rugăciunii. Din păcate, aceştia s‑au „pierdut” pe undeva, pe drum…
În prezent, la chilie se găseşte numai mona­hul Ila­rion, care‑şi vede ne­tul­bu­rat de Psaltire. De restul mânăstirii, însă, nu are cine se îngriji. Biserica de lemn trebuie tencuită, pictată, reparată pe ici‑pe colo. Gospodăria trebuie şi ea pusă pe „rod”. Şi, evident, bani nu sunt. Ne întrebăm cine poate ajuta acest aşezământ închinat unei jertfe care, în definitiv, ne‑a făcut pe toţi liberi? Mireni, preoţi, ierarhi…