Revista:

Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Vladimir

id125_1.jpg.jpg

Icoana Maicii Domnului din Vladimir atinge una din culmile artei iconografice prin sublima sa desăvârşire şi nu ne putem imagina nimic altceva care să o depăşească. Ea se află la polul opus tipului rafaelit al Madonei.
Frumuseţea ei e dincolo de orice canon pământesc.
Ţesut din trăsăturile transcendente ale noii făpturi cu totul îndumnezeite, chipul său, plin de măreţie cerească, poartă, în acelaşi timp, întregul omenesc, de asemenea prezent. Acesta e miracolul ei. Cel care a văzut-o, în special originalul, nu-i poate uita niciodată privirea.

Paul Evdokimov

Icoana Maicii Domnului din Vladimir este poate cea mai cunoscută şi cu siguranţă cea mai venerată icoa­nă a Maicii Domnului din Rusia, o sfântă icoană făcătoare de minuni a cărei istorie se pierde în timp şi care a stat alături de poporul rus pravoslavnic încă de la începuturile sale.
Potrivit unei tradiţii neconfirmate de nici un izvor scris, această icoană a Maicii Domnului ar fi dintre cele pictate de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca şi ar fi fost păstrată în Ierusalim până în anul 450, când a fost strămutată la Constantinopol. Cândva, la începutul sec. 12, Patriarhul Con­stantinopolului Luca Chrysoberges (1157-1169/70) ar fi dăruit-o marelui cneaz Iurie Vladimirovici Dolgoruki, care a aşezat-o în mânăstirea de maici din Vîşegorod. Al­ţii spun că icoana a fost adu­să din Constantinopol în anul 1130 sau 1131. Se ştie însă că în anul 1155 Prinţul Andrei Bogoliubski a mutat-o în oraşul Vladi­mir, unde a ridicat o catedrală în cinstea Adormirii Maicii Domnului tocmai pentru a adăposti preţioasa icoană, care a şi rămas aici vreme de trei secole. În acest răstimp Maica Domnului nu a încetat să reverse milo­stivirea sa spre cei care se rugau în faţa acestei icoane. Fie că a scăpat neatinsă din focul care a mistuit catedrala, fie de jefuirea tătarilor, fie că l‑a însoţit în luptă cu izbândă pe prinţul Andrei Bogoliubski în campania de pe Volga împotriva bulgarilor, fie prin multe alte minuni ce se săvârşeau mereu, icoana Maicii Domnului din Vladimir a căpătat faima de icoană făcătoare de minuni.
Când temutul Timur Lenk sau Tamerlan, cel care avea să îl înfrângă în 28 iulie 1402 pe însuşi sultanul Baiazid şi chiar să îl ia prizonier, a pornit în 1395 asediul său asupra Moscovei, prinţul Vasile Dimitrievici dimpreună cu Mitropolitului Ciprian au hotărât să aducă icoana din Vladimir în procesiune, ca să salveze oraşul. Procesiunea a durat 10 zile, iar în 26 august 1395, toţi locuitorii cetăţii au întâmpinat icoana cu ma­re bucurie şi au aşezat‑o în Catedrala ­Adormirii. În acel ceas Tamerlan dormea în cortul său şi a avut un vis înfricoşat. Se făcea că dintr-un munte coborau către el mai mulţi arhierei cu cârje de aur şi deasupra lor o femeie cu strălucire luminoasă. De jur împrejurul ei, mulţimi de îngeri ţinând în mâini săbii de foc, care s-au năpustit asu­pra lui dintr-odată. Trezindu-se îngrozit şi întrebân­du-şi ghicitorii despre vis, ei i-au spus că aceea era ocro­titoarea ruşilor, Maica Dumnezeului creştinilor. Atunci Tamerlan a hotărât re­tragerea. În încheierea istorisirii, spune Letopiseţul: „Şi a fugit Tamerlan, izgonit fiind de puterea Prea Sfintei Fecioare”. Pe locul unde poporul a întâmpinat icoana Maicii Domnului din Vladimir, s-a ridicat Mânăstirea Sretenski.
Tot ajutorului Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu prin icoana sa din Vladimir i se atribuie şi victoriile împotriva tătarilor din anii 1408, 1451 şi 1459. Vestită este însă bătălia de pe râul Ugra, când, în 23 iunie 1480, Ahmet Han s-a retras din faţa marelui cneaz Ioan al III-lea fără să mai lupte, întreaga sa oaste fiind cuprinsă de o frică inexplicabilă. Asemenea s‑a întâmplat şi în 1521, când tă­tarii din Kazan, Crimeea şi Nogai au fugit, văzând în vedenie o mare oaste cu armuri care păzea oraşul Moscova de jur-împrejur.
În anul 1480, icoana a fost mutată definitiv la Moscova. În 1918, ea a atras atenţia guvernului sovietic, care a ho­tărât restaurarea ei. Cu această ocazie, s‑au descoperit 4 stra­turi de pic­tu­ră peste cea originară: pri­mul din prima ju­mătate a secolului 13 şi ultimul din 1895‑96. După restaurare s‑a dispus transferarea icoanei mai întâi la Muzeul de Istorie din Moscova şi apoi, în 1930, la Galeriile Tretiakov, unde se păstrează şi astăzi într-o vitrină de sticlă.