Revista:

Centre ale artei bizantine din Italia

id129_1.jpg.jpg

Urmele bizantine se regăsesc în întreaga Italie, atestând măreţia unică a spiritualităţii şi artei romano‑bizantine, pe fondul unităţii bisericeşti a primului mileniu, în care inima culturii şi civilizaţiei creştine a fost Bizanţul ortodox şi imperial. Ne propunem ca în acest an să prezentăm în serial principalele centre de artă bizantină din peninsulă, cu sintetice date istorice, arhitecturale şi iconografice, dar mai ales cu o bogată ilustraţie fotografică.

 

Palermo

 

O sinteză istorică

Sicilia a fost dintotdeauna o lume eterogenă, în care popoare de rase, religii şi limbi diferite s-au întâlnit şi confruntat, din preistorie şi până azi. Expansiunea greacă a fondat pe coastele estice ale insulei colonii precum Catania, Siracusa, Gela şi Agrigento, iar cartaginezii, pe coastele nord-vestice, aşezări precum Mozia, Lilibeo, Erice, Panormo (Palermo de astăzi) şi Solunto.
Prezenţei greco-cartagineze îi urmă cea a Imperiului Roman. Romanii au colonizat şi au stăpânit insula timp de mai mult de jumătate de mileniu. După căderea Imperiului Roman de Apus, Sicilia fu cucerită de barbarii lui Odoacru. În anul 535, în timpul războiului gotic, insula a fost ocupată de Belizarie şi anexată la Imperiul Bizantin.
Încă din secolul 7, arabii începură să facă incursiuni asupra Siciliei, aceasta având reputaţia de punct strategic, de unde se putea controla toată Marea Mediterană. În anul 859 întreaga insulă a fost cucerită de ei.
Ultimii cuceritori importanţi au fost normanzii. Pe 10 ianuarie 1077 Palermo era în mâinile lor, iar în 1129 Ruggero II era încoronat în acelaşi oraş şi punea bazele Regatului Siciliei. Cu un înţelept spirit de toleranţă, el reuşi să facă din trei populaţii diferite şi ostile – latini, greci şi arabi – un singur popor, şi din trei civilizaţii, una singură. Această stare de fapt se reflectă şi în artă: exemplul cel mai semnificativ este reprezentat de Capela Palatină.

Capela Palatină

Capela se află în Palermo, în interiorul Palatului Normanzilor. Începută de Ruggero II după încoronarea sa (1130) şi sfinţită în 1140, este dedicată Sf. Petru. În interiorul înfrumuseţat de o foarte fină şi elaborată decoraţie sunt asociate în mod original un avancorp bazilical cu trei nave despărţite de coloane, tipic cultului latin, şi un spaţiu central autonom de tip bizantin, constituit dintr-un altar triabsidat cu cupolă, supraînălţat de cinci trepte şi având dedesubt o criptă.
Pereţii, parapeţii, contratreptele şi pavimentul sunt decorate cu mozaicuri din pietre policrome şi din pastă vitrificată. Candelabrul de marmură albă, situat alături de amvon, este cel mai important dintre cele existente în Italia meridională, fiind cel mai vechi exemplu de artă romanică din Sicilia.
Pereţii sunt în întregime îmbrăcaţi cu mozaicuri figurative. Nava centrală conţine, în două registre suprapuse, un ciclu de istorii din Vechiul Testament. În navele laterale, în schimb, sunt reprezentate scene din viaţa apostolilor Petru şi Pavel. Partea estică a capelei, destinată acţiunii liturgice, conţine, în fine, un ciclu figurativ neotestamentar care, în mod insolit, are două puncte culminante: unul este constituit, în conformitate cu schema latino-occidentală, din figura centrală a lui Hristos Pantocrator, care domină bolta absidei; celălalt e reprezentat, după modelul bizantin-oriental, de aceeaşi imagine aşezată în centrul cupolei.
Capela este înfrumuseţată de ceea ce constituie cea mai mare splendoare, cel mai imprevizibil sistem de acoperire care se poate imagina: tavanul din lemn şi alveole sculptate, cum se pot admira la Cairo şi la Damasc, cu decoraţiuni picturale amestecate – cele mai vechi care se cunosc. Este o capodoperă a artei ebenistice arabe, la a cărei artişti a recurs regele Ruggero pentru a-i decora capela. Cel mai bogat decorat şi mai complex este tavanul navei centrale. Pe o fâşie patrulateră înaltă şi solidă se află două şiruri de mari casetoane în formă de stea cu opt colţuri, care conţin o cupoletă lobată, cu opt secţiuni curbate.
Lemnul este învelit cu o pânză, cu variate picturi în tempera, fapt rar întâlnit în secolul 12. Între ornamente vegetale şi animale, se află scene din viaţa de zi cu zi şi din mitologia orientală.
Tavanul navelor laterale este şi el format din grinzi spaţiate, ale căror interspaţii sunt decorate bogat, fiecare având în capăt, realizată în culori vii, o figură umană ţinând în mână o cupă, în timp ce pe restul spaţiului se desfăşoară ornamente vegetale.