Revista:

Dan Puric: vocaţia mărturisirii

id130_1.jpg.jpg

Tinerii caută întotdeauna (conştient sau nu) pe acei oameni capabili să-i modeleze, să-i îndrume spre un anumit ideal. Fiecare generaţie îşi are liderii ei. În absenţa unui mo­del, nu se poate vorbi despre o generaţie, fiindcă rolul modelului e de a reve­la un orizont pe măsura aspi­raţiilor ei. În lipsa un astfel de orizont, generaţiile se succed fără rost şi fără idealuri. Aşa cum observa Mircea Vulcănescu, o generaţie nu‑şi impune singură misiunea ei. Generaţia se „coa­gulează” în clipa în care i se imprimă o direcţie.
Fiecare generaţie îşi aş­teap­tă modelul, clipa ei de har. Atunci, energiile ei la­ten­te converg într-o direcţie creatoare. Am încercat deseori să-mi imaginez ce se întâmplă în clipa întâlnirii unei generaţii cu modelul ei formator. N-am reuşit niciodată să duc gândul până la capăt… Până când l-am urmărit recent pe Dan Puric într-o conferinţă cu tinerii, la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. Şi mi-am zis că un astfel de om ar putea fi conştiinţa unei generaţii, având toate premisele pentru a deveni un lider, un model, un îndrumător de generaţie.
Întâi de toate, este un om suficient de tânăr pentru a fi „credibil” în ochii tinerilor. Tinerii i-au privit mereu cu oarecare neîncredere pe cei prea în vârstă. Dan Puric are o priză formidabilă la tinerii atraşi de spectacolul de idei în genere. Important e însă faptul că le revelează acestor tineri valorile perene ale tradiţiei creştine a neamului românesc. Valori pe care marea lor majoritate nu le-ar descoperi niciodată pe cont propriu. Fiindcă între generaţia dintre cele două războaie, de pildă, şi „generaţia 2000” a survenit o „fractură”. În acest interval (deopotrivă temporal şi moral) s-a distrus în mod sistematic accesul neîngrădit al tinerilor spre valorile autentic româneşti.
Dan Puric are vocaţia mărturisirii valorilor, realizând un „liant” între reperele creştin-tradiţionale (pe care le cunoaşte în litera şi în duhul lor), şi „foamea” tot mai crescândă a tinerilor de noutate. Marea sa lecţie e aceea că valorile sunt mereu actuale, cu condiţia de a fi autentice. Numai pseudo-valorile se degradează şi se pierd…
Dan Puric ar putea fi „omul providenţial” pentru recuperarea acestor repere, de care tânăra generaţie are, mai mult ca oricând, nevoie. Dacă Dan Puric se va achita (sau nu) de o atare „misiune” (cu atât mai ingrată cu cât vocea lui e mai singulară în contextul actual), vom afla în următorii ani. Ar putea fi marele „rol” al vieţii sale! Până atunci, ne simţim martorii privilegiaţi ai unui fenomen ce tinde să ia amploare pe zi ce trece. Un reviriment necesar şi aproape vital, în contextul (atât de debusolant uneori) al integrării noastre europene.