Revista:

Educaţia religioasă în dezbatere

id133_1.jpg.jpg

Invitaţia de a participa la lansarea şi dezbaterea raportului proiectului „Promovarea interesului superior al copilului în educaţia religioasă. Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile publice din România” a fost lansată de LIGA PRO EUROPA, fiind adresată, în principal, presei româneşti interesate de reforma educaţiei, dar şi de problematica religioasă în general.
Desfăşurat cu avizul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, proiectul a fost  susţinut de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, în cadrul programului Matra‑KAP Small Projects.
Girul seriozităţii demersului era, de asemenea, dat de numele coordonatorului, d‑na Smaranda Enache, şi de cel al autorilor, dintre care cîţiva de notorietate: Gabriel Andreescu, Laura Ardelean, Remus Cernea, Judit‑Andrea Kacsó, Emil Moise, Elek Szokoly.
Conform succintei prezentări din invitaţie, „Raportul cuprinde evaluarea situaţiei actuale a educaţiei religioase, a prezenţei cultelor în şcolile publice din România şi conţine o serie de recomandări adresate Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, precum şi altor instituţii implicate în elaborarea de politici publice educaţionale, pentru reforma predării religiei în şcoli şi  armonizarea acesteia cu principiile libertăţii religi­oase, egalităţii de şanse şi nediscriminării”.
Mărturisesc strângerea de inimă care m‑a însoţit pe drumul către locul desfăşurării întâlnirii – sediul „Grupului pentru Dialog Social”. Însă participanţii, în număr nu foarte mare pentru ceea ce se dorea a fi conferinţă de presă şi lansare de carte în acelaşi timp, au  demonstrat, începând cu prezentarea în mare a proiectului, continuând cu trecerea în revistă a capitolelor şi sfârşind cu discuţiile propriu‑zise, că subiectul, chiar dacă extrem de sensibil, sau tocmai de aceea, este tratat cu multă grijă şi, în general, fără stridenţe. Am apreciat ţinuta  discuţiilor, dar, mai ales, faptul că toate intervenţiile au subliniat necesitatea abordării acestui subiect, chiar dacă de pe poziţii uneori diametral opuse.
Raportul tipărit va fi foarte curând disponibil, iar Ministerul Educaţiei va putea să cunoască mai exact punctele slabe evidenţiate de autori. Din fericire, d‑l inspector Vasile Timiş a dovedit că aşteaptă sugestii, că acceptă dialogul şi că va susţine demersurile ce vizează  „interesul superior al copilului”, „câtă vreme nu aruncăm şi copilul o dată cu apa din copaie”, vorba unui alt distins vorbitor. Spun „din fericire” pentru că domnia sa a avut o prezenţă remarcabilă prin echilibrul şi coerenţa discursului, ba, chiar aş îndrăzni să spun, prin „smerenie”.
D‑na Smaranda Enache a simţit nevoia să  sublinieze într‑unul dintre răspunsurile domniei sale faptul că acest grup de iniţiativă care a produs raportul nu este „o grupare de atei care doresc să scoată religia din şcoli”, dar că dumnealor caută să fie înlăturat orice tip de discriminare în ceea ce priveşte educaţia copiilor, în speţă cea religioasă.
De aici să provină spaima că un mediu şcolar în care apar icoanele şi crucea, denumite de autorii cercetării „însemne religioase”, ori unde anul şcolar începe cu o slujbă de binecuvântare pentru copii şi dascăli, tratată în lucrare ca „manifestare ritualistă”, ar încălca drepturile copilului? Este posibil ca cei care au pornit cercetarea să cadă în capcana propriilor premise, pentru că trebuia ca la finalul activităţii să scrie QED – adică: ceea ce era de demonstrat, au demonstrat. Din dorinţa de a fi extrem de obiectivi, să fi devenit partizani?
Orice cercetare care îşi propune îmbu­nă­tăţirea manualelor, împrospătarea discursului pedagogioc, reconfigurarea relaţiei profesor‑elev ori şcoală‑familie este binevenită. Dar, cu siguranţă, „interesul superior al copilului” nu poate fi evoluţia sa către un individ incolor şi insipid, fără nuanţe spiritual‑culturale, care îşi poate însuşi cu uşurinţă doar o nouă „limbă de lemn”.
Fără menajamente de nici un fel, Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania consideră că solicitarea de a se elimina icoanele din şcoli şi religia din învăţământ reprezintă “două atentate morale la adresa copiilor şi tinerilor noştri”.
Fără asprime, dar subliniind importanţa cultivării spiritului religios, este afirmaţia preşedintelui Federaţiei Comunităţii Evreilor din România, d‑l Aurel Vainer: “E mai bine să te afli într‑o casă cu însemnul lui Dumnezeu, decât într‑o casă fără însemnul lui Dumnezeu. Chiar dacă acest semn diferă de semnul credinţei tale. Spiritul ecumenic ne îndeamnă spre a încuraja o prezenţă a unui însemn al lui Dumnezeu oriunde se poate”.
Iată şi părerea unui anonim care, pe un forum deschis discuţiilor pe marginea proiectului lansat de LIGA PRO EUROPA, spune: “Nu se naşte nimeni ateu, aşa că trebuie să evităm să‑i obligăm pe copii să devină atei prin comportarea noastră, a adulţilor!”.
Iată‑ne, aşadar, responsabili pentru ceea ce vor fi copiii noştri – şi asta trebuie să ne dea de gândit.
Aş încheia cu “Doamne ajută!”, dar mă tem că unii se vor simţi… discriminaţi.