Revista:

Rasputin – dosar post sovietic

id114_1.jpg.jpg

În era post‑sovietică, „fenomenul Rasputin” a reuşit să împartă societatea rusă în două tabere. În timp ce pentru prima tabără faimosul mujic siberian a fost un mare înşelător şi un depravat, pentru cea de a doua, trecerea „noului mucenic Grigori” în calendar reprezintă o prioritate absolută. Pravoslavnici de rând, jurnalişti, artişti, teologi, călugări, vlădici…. cu toţii au trecut de la o extremă la alta pe parcursul a doar câţiva ani. Chiar şi Patriarhul Alexei al II‑lea s‑a dovedit, pentru o vreme, inconsecvent în declaraţiile sale… O scurtă „radiografie” a stufosului dosar post‑sovietic „Rasputin”, iată ce ne propunem în rândurile care urmează…

 

Mai nasc şi astăzi la Siberia Rasputini…

Serghei Torop, un fost miliţian de Circulaţie, originar din Krasnodar, „conferenţiază” adesea la Chişinău. Vine însoţit de fiecare dată de „iubitul său apostol” Vadim, unul dintre cei peste 5000 de „ucenici”, care l‑au urmat tocmai în Siberia, la peste 2.000 de km depărtare de Moscova. Visarion (numele actual al miliţianului Torop) a înfiinţat acolo, la pustie, „Biserica Celui de pe urmă Testament”. „Noul Mesia”, astăzi în vârstă de 47 de ani, „se nevoieşte” pe un vârf de munte, într‑o vilă cu două etaje, construită de către sihaştrii Testamentului (cei mai mulţi dintre ei cu studii superioare). În taigaua din jur, răspândiţi în câteva sate, adepţii săi aşteaptă, de  ani buni, sfârştul lumii. Torop „se pogoară” adeseori la ei, aducându‑le „cuvânt de folos”. Povesteşte molcom cum a fost el crucificat odinioară, „la porunca lui Ponţiu Pilat”, mărturisind cât îi este „de dureros” să‑şi amintească „sfârşitul vieţii lui anterioare, când se numea Iisus Hristos”. Ucenicii nu pun nici o clipă la îndoială năzbâtiile propovăduite de fostul miliţian; controlul asupra acestora fiind total, cu reguli ceva mai stricte decât cele de circulaţie, pentru a căror încălcare se primesc… „amenzi”. Cu toate că şi‑a propovăduit doctrina sa peste mări şi ţări (Europa, Statele Unite, Israel), miliţianul autoproclamat Mesia este încă departe de faima ilustrului său predecesor siberian, mujicul Grigori Efimovici Rasputin, în jurul căruia, de aproape un secol, s‑a ţesut o adevarătă mitologie…

Din Siberia în Palatul Imperial

Rasputin s‑a născut anul 1869, în cătunul siberian Pokrovskoie, regiunea Tiumen. La vârsta de 18 ani, el va petrece, timp de ap­roa­pe trei luni, într‑o mânăstire. Va cerceta, tot pe atunci, un vestit sihastru, pe nume Macarie, din părţile Tobolskului. Considerat de către mulţi un om sfânt, bătrânul stareţ Macarie va avea o influenţă covârşitoare asupra tânărului Grigori. În 1889, însă, Rasputin se căsătoreşte cu Parascovia Fiodorovna, care îi va dărui trei copii. Două lungi pelerinaje, la Athos şi la Ierusalim, îl vor marca pe mujic pentru tot restul vieţii sale. În anul 1903, îl aflăm pe Rasputin la Sankt-Petersburg. Aici se va cunoaşte îndeaproape cu Sfântul Ioan de Kronstadt, cu  Episcopul Serghie şi cu duhovnicul familiei imperiale, arhimandritul Teofan. Cum ţareviciul Alexei suferea de hemofilie, siberianul, rătăcitor de acum, va fi considerat de către ţar ultima şansă de vindecare a fiului său. Se pare că ţareviciul a fost tămăduit, într‑adevăr, datorită rugăciunilor lui Rasputin, altfel nu se poate explica acceptarea sa la curtea imperială. Rasputin va fi numit adeseori, la curte, de către ţar, prietenul nostru. Mai ales asupra ţarinei Alexandra mujicul va avea o influenţă deosebită, aceasta considerându‑l pe Grigori Efimovici omul lui Dumnezeu şi sfânt profet, mărturisind sincer tuturor că Dumnezeu vorbeşte prin gura lui. Se cunoaşte însă că îndelungatul „sejur” la curtea ţarului se va încheia tragic pentru Rasputin. El va fi otrăvit, împuşcat cu mai multe gloanţe şi aruncat apoi în Neva. Medicii nu au aflat însă nici un pic de apă în plămânii săi, iar martorii oculari au susţinut că Rasputin nici măcar nu a simţit otrava, şi că gloanţele nu au reuşit să‑l doboare. Cu toate că Rasputin a fost stimat de familia imperială şi de Biserică, între el şi anumiţi ierarhi şi demnitari ruşi au existat, în mai multe rânduri, relaţii tensionate. Astfel, au fost lansate o mulţime de zvonuri la adresa sa. Unii analişti sunt însă de părere că Ohrana l‑a supravegheat îndeaproape pe mujic, existând destule dovezi compromiţătoare în privinţa lui. Dacă mai punem la socoteală şi mulţimea cărţilor ori a filmelor despre Rasputin, se poate vorbi atunci, cu siguranţă, despre o adevărată nebuloasă în privinţa vieţii sale…

„Rasputin” binecuvântat de Patriarhul Alexei

Alexei al II‑lea, Patriarhul Bisercii Ortodoxe Ruse, a acordat acum câţiva ani o dispensă specială preotului Ivan Okhlobistin, pentru a interpreta rolul „călugărului nebun” Rasputin, într‑un film realizat după best‑seller‑ul scriitorului rus Lebedev.
Okhlobistin nu este totuşi un preot „de rând”. Are, de pildă, ambele braţe tatuate de jos până sus. Faptul că Okhlobistin a fost actor cunoscut în Rusia, până în 2001, când a fost preoţit, a cântărit totuşi foarte mult în atribuirea acestui rol.
Personaj sinistru pentru occidentali, Rasputin este venerat de mai bine de jumătate dintre ruşi. Mulţi observatori ai fenomenului religios din Rusia au interpretat însă gestul Patriarhului Alexei ca pe o „penitenţă” faţă de Rasputin.
Okhlobistin însuşi, într‑un interviu acordat unui cotidian moscovit, a recunoscut că există o campanie în Biserica Ortodoxă Rusă, nesprijinită însă deschis de către Patriarh, prin care se doreşte canonizarea lui Rasputin. S‑a ferit şi el, la rându‑i, să se pronunţe într‑un fel anume, mulţumindu‑se doar cu o mărturie personală: Rasputin i‑a salvat viaţa în vremea filmărilor. „Traversam strada chiar prin faţa unui tramvai, pe care nu‑l observasem.

Deodată, am auzit o voce baritonală care m‑a averizat: Ivan, fii atent!… Sunt sigur că a fost Rasputin”…

„Noul Mucenic Grigori”

În anii 90, „Sfântul Sărsăilă”, după cum îl numesc  mulţi dintre ruşi pe Rasputin, s‑a întors „acasă” o dată cu vodka  ce îi poartă  numele. Mai multe cercuri mânăstireşti radicale avansau pe atunci ideea canonizării „părinţelului Grigori” ca sfânt mucenic. Cum în Rusia susţinerea unui proiect e o chestiune de viaţă şi de moarte, lansarea noii licori li s‑a părut susţinătorilor canonizării o ofensă adusă memoriei lui Grigori Efimovici şi acţiunii lor, abia declanşate. În unele mânăstiri, cazacii furioşi, care trăgeau de ceva vreme clopotele la acatistele compuse în cinstea „noului mucenic Grigori”, la aflarea veştii începerii războiului (ce e drept, mediatic!) au trebuit să fie „destituiţi din funcţie”, pentru ca acestea să nu fie sparte… Una din cele mai importante gazete ortodoxe din Rusia, Blagovest, prin vocea cunoscutului publicist Anton Evghenievici Jogolev, s‑a lansat atunci într‑o campanie furibundă împotriva detractorilor lui Rasputin. I s‑a alăturat, la puţină vreme, Oleg Platonov, scriitor şi publicist de o certă valoare. Arhimandriţi, biserici şi mânăstiri au trecut rând pe rând de partea „părinţelului” Grigori.
Jana Bicevskaia, cea mai populară inter­pretă de muzică folk din Rusia, va străbate ţara de la un capăt la celălalt, pentru a susţine canonizarea lui Rasputin. A compus în acest sens mai multe melodii, interpretate împreună cu un alt vestit solist rus – Ghenadi Ponomariov. Posturile importante de radio din întreaga Rusie au preluat în direct concertele vestiţilor cântăreţi, care făceau sălile de specatcol arhipline. Stareţul Grigori, de altfel, a fost una dintre melodiile de top din anii 1999‑2001.

Canonizare?… Niet!…

„Furate” de val, „icoanele” ce îl reprezentau pe „batuşka Grigori” începuseră şi ele să se arate „minunate”. Dosarul canonizării bătea deja la poarta Comisiei Sinodale… Ierarhii, după depunerea acestuia, au început să abordeze însă cu mai multă precauţie subiectul… Ce se va întâmpla după canonizare dacă jumătate din Biserică va refuza să îl recunoască pe Rasputin ca sfânt? – aceasta era întrebarea adresată cel mai adesea clerului, în emisiunile religioase de radio şi televiziune. Nu cumva cei interesaţi de discreditarea Bisericii ar putea profita de pe urma viitoarei canonizări? – se întrebau din ce în ce mai mulţi pravoslavnici. Secta miliţianului siberian, care făcea ravagii de ceva vreme, a contribuit, de asemenea, la o  examinare mai atentă de către Sinod a dosarului de canonizare „Rasputin”.
Pe data de 6 octombrie 2004, peste 150 de înalte feţe bisericeşti, adunate în Catedrala Hristos Mântuitorul de la Moscova, vor supune dezbaterii  acest dosar. După mai multe ore de discuţii aprinse, preşedintele comisiei de canonizare, Mitropolitul Juvenalie de Krutiţki şi Kolomna, avea să concluzioneze: „Alcoolismul, depravarea morală şi legăturile cu unele mişcări sectare l‑au caracterizat pe Grigori Efimovici Rasputin. Canonizarea lui ar putea aduce Biserica noastră în pragul scindării”. Patriarhul va mai adăuga, în încheiere: „Se impune scoaterea grabnică din biserici a aşa‑ziselor icoane ale lui Rasputin şi Ivan cel Groaznic”. Nemulţumiţi, susţinătorii canonizării „noului mucenic Grigori” continuă însă şi astăzi lupta…