Lumea Credintei, anul VI, nr. 4 (57) Aprilie 2008

id16_2.jpg.jpg

EDITORIAL   –  LIBERTATEA

Încă nu s-au stins ecourile celor mai sub­stanţiale – ca anvergură – alegeri de arhierei din Biserica Ortodoxă Română şi lumea credincioasă este în continuare dornică să afle cât mai multe amă­nunte despre cum s-au derulat lucrurile acolo, în Sala Sfântului Sinod. După cum era de aşteptat, cel mai mare grad de interes îl prezintă alegerea ÎPS Teofan în scaunul mitropolitan de la Iaşi. Importanţa acestui scaun vine din tradiţia Bisericii noastre, din ve­chimea, întinderea, ponderea şi calitatea acestei mitropolii.
Am încercat şi noi să aflăm cum s-au des­făşurat evenimentele acelei memorabile zile, chiar de la martorii oculari – adică de la cei care au votat nemijlocit. Astfel, un ierarh ne-a făcut cea mai completă şi profundă mărturisire:
„A fost un moment – cum să vă spun – cum n-am mai trăit până acum în Sfântul Sinod. Eram cu toţii extrem de liniştiţi, chiar dacă exis­tau anumite tensiuni generate de presă, care de câteva zile tot specula momentul, încercând să reaprindă fitile mai vechi. Candidatura Mitro­politului Teofan s-a vehiculat foar­te târziu şi sunt convins că nu la iniţiativa sa. Apoi, la momentul votului, am simţit – vă rog să mă credeţi pe cuvânt – prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt. Cum asta? Foarte simplu. O simţeam ca pe o adi­ere imperceptibilă printre noi, aducătoare de multă linişte. Dar asta nu e tot. Ne simţeam liberi, foarte liberi! Liberi de orice tensiune, dar şi de orice calcule omeneşti. Aşa că mâna s-a dus pe hârtie, aproape involuntar, spre ­TEOFAN…”.
Numai aşa se poate explica numărul mare de voturi obţinute de mitropolitul Olteniei, şi asta fără o minimă pregătire, fără vreo dorinţă formulată de cel în cauză în sensul acestui deznodământ.
Un cuvânt însă trebuie să rostim şi faţă de Episcopul Casian Crăciun, cel care îşi depusese candidatura pentru Iaşi, cu şanse reale – la rându-i – de a fi ales. Faptul că nu este acum mitropolit nu schimbă cu nimic calitatea lui umană şi arhierească. Eu, care ştiu bine lucrarea vlădicului de la Dunărea de Jos, pot da mărturie aşa: oricând şi oriunde omul acesta poate ridica „de la iarbă” o episcopie, cu oameni şi cu biserici, iar una gata făcută, la cheie – cum este cea de la Iaşi – o poate face mai înfloritoare. Dar acum nu a fost să fie…
Slavă Ţie, Doamne, că încă mai avem de unde alege atâţia bărbaţi de rang bun pentru Biserica aceasta a noastră dreptmăritoare!

Articole asociate: