Revista:

La despărţirea de P. S. Ioan Mihălţan

id141_333.jpg.jpg

„Aşteptând ca orice om, marea trecere din vremelnicie în veşnicie, după rânduiala firii, rog pe bunul nostru Dumnezeu să mă ierte şi pe mine nevrednicul, după mare mila Sa, de tot ce am păcătuit în viaţa aceasta om fiind, în lume trăind, trup având şi de la diavolul înşelându‑mă, precum spune rugăciunea molitvei de la Sfânta Taină a Spovedaniei”. Aşa îşi începea P. S. Ioan Mihălţan Testamentul  scris la 10 mai 1999, în chilia sa de la Ohaba. Iată că a sosit şi momentul marii treceri a Preasfinţiei Sale în veşnicie, în dimineaţa de luni 17 martie, la ora 2, după o grea şi îndelungată suferinţă.

Trecerea la cele veşnice l‑a găsit la Ohaba (jud. Alba), satul natal al Preasfinţiei Sale, îngrijit de cei apropiaţi ai familiei. La scurt timp, în jurul orei 2.30, Î. P. S. Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Alba‑Iuliei, i‑a spălat, după tradiţie, trupul cu untdelemn şi vin şi l‑a îmbrăcat în odăjdiile arhiereşti, după care a fost aşezat în biserică. În prima seară, luni 17 martie, Î. P. S. Andrei, înconjurat de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Panihidei. În ajunul înmormântării, seara, marţi 18 martie, s‑a săvârşit slujba de Priveghi (Stâlpii), la care, alături de Î. P. S. Andrei şi alţi preoţi, a participat, cu un frumos cuvânt, şi Părintele Profesor Dumitru Abrudan, fostul decan al Facultăţilor de Teologie din Oradea şi Sibiu, colaborator apropiat al Preasfinţiei Sale.
În dimineaţa de miercuri 19 martie, P. S. Vasile Someşanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a săvârşit Sf. Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, la care P. S. Ioan a ţinut foarte mult în vremea cînd era episcop la Oradea şi pe care o săvârşea pe toată durata Postului Mare, în toate bisericile din oraş. Apoi P. S. Vasile Someşanul a vorbit despre figura luminoasă a adormitului întru Domnul şi despre calităţile sale duhovniceşti.
La ora 12 a început Slujba Înmormân­tării, săvârşită de un sobor de ierarhi alcătuit din Î. P. S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului; Î. P. S. Teofan, Mitropolitul Olteniei şi nou ales Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei; Î. P. S. Andrei, Arhiepiscopul Alba‑Iuliei; P. S. Calinic al Argeşului şi Muscelului; P. S. Timotei al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului; P. S. Sofronie al Oradiei; P. S. Visarion Răşinăreanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi Episcop nou ales al Episcopiei de Tulcea; P. S. Vasile Someşanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului; P. S. Petroniu Sălăjanul, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Oradiei şi Episcop nou ales al Episcopiei Sălajului; P. S. Iustin Sigheteanul, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului; Cuv. Arhim. Macarie, Episcop ales al Europei de Nord. La slujba de înmormântare a fost prezent şi P. S. Virgil Bercea, întâistătătorul Episcopiei greco‑catolice din Oradea.
Alături de soborul ierarhilor amintiţi, au participat aproape 300 de preoţi şi diaconi, veniţi din Bihor şi Sălaj, din Alba, Sibiu, Satu‑Mare şi din alte ţinuturi mai îndepărtate. Dintre personalităţile participante la slujba înmormântării îi amintim pe I. Hava, primarul oraşului Alba‑Iulia; Ştefan Seremi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor; Cornel Popa, deputat PNL de Bihor; Traian Abrudan, subprefect al judeţului Bihor, etc.
După slujba înmormântării a luat cuvântul Î. P. S. Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, care a creionat pe scurt chipul duhovnicesc al celui adormit întru Domnul: “Ştiam că P. S. Ioan Mihălţan în ultima vreme era  foarte suferind. Î. P. S. Andrei mă ţinea la curent telefonic, cu starea sănătăţii sale, din ce în ce mai precară, şi într‑un fel m‑a anunţat că i se apropie sfârşitul. Şi totuşi, când am aflat că şi‑a dat duhul şi că a trecut în lumea de dincolo, am simţit o ruptură în sufletul meu, deşi, repet , eram pregătit pentru această despărţire. (…) Aşa se face că  am căzut în genunchi şi m‑am rugat pentru sufletul său, aşa cum şi eu l‑am rugat să se roage de acolo, din ceruri, pentru sufletul meu. Pentru că, dragii mei, deşi moartea este despărţirea prin excelenţă, ea se împlineşte prin comuniunea rugăciunii. (…) L‑am cunoscut aici pe P. S. Ioan pe când era părintele Ioan Mihălţan, profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu, şi apoi după ce a devenit arhiereu‑vicar şi episcop la Oradea şi profesor la Facultatea de Teologie din Cluj. Venea obosindu‑se de la Oradea făcând naveta până la Cluj numai ca să‑şi predea cursul şi apoi să se întoarcă. Aşa că ne‑am cunoscut şi apropiat sufleteşte, şi aşa am rămas până la moarte. Am fost la Oradea şi l‑am văzut când era foarte suferind şi foarte căzut. Am stat de vorbă îndelung şi am discutat de o posibilă retragere, ca să nu se îmbolnăvească mai rău din cauza serviciului, ceea ce a şi făcut. (…). Aşa încât eu mă despart – un fel de a zice – de P. S. Ioan cu sentimentul că nu este o adevărată despărţire şi că sufletul său merge împreună cu drepţii în faţa Dreptului Judecător. Pentru că a fost omul care a învăţat Evanghelia cea adevărată în calitate de Dascăl, şi a păstorit credincioşii în calitate de Păstor, şi a luat în serios Arhieria, pentru că Arhierie nu înseamnă Domnie, ci în primul rând Slujire şi Smerenie şi Ascultare! Arhieria adevărată se face pe brânci , nu de pe Tron, iar el a înţeles acest lucru. De câte ori l‑am văzut în Oradea, cu diferite prilejuri, îmi povestea despre greutăţile pastoraţiei, care atârnă greu pe umerii oricărui Arhiereu conştient de misiunea lui. (…) Suntem împreună cu Preasfinţia Ta, Părinte Ioan, şi vom rămâne împreună prin rugăciunile noastre, aşa cum şi Preasfinţia Ta vei rămâne între noi, prin aceleaşi rugăciuni! Undeva la poarta cerului rugăciunile noastre se vor întâlni, dacă nu cumva s‑au şi întâlnit! Dumnezeu să‑ţi odihnească sufletul şi să‑l fericească în ceata drepţilor, şi nu ne uita nici pe noi, cei care rămânem cu toate poverile noastre, dar şi cu luminoasa ta amintire! Amin!”.
Apoi şi Î. P. S. Andrei, Arhiepiscopul Alba‑Iuliei, a evocat personalitatea duhovnicească a celui adormit şi a dat citire Testamentului întocmit la 10 mai 1999, prin care P. S. Ioan îşi cerea iertare de la Dumnezeu şi de la toţi cei pe care i‑a cunoscut în timpul vieţii.
După citirea Testamentului, Î. P. S. Andrei a dat citire mesajului transmis de P. F. Părinte Patriarh Daniel, în care se spune că P. S. Ioan rămâne în amintirea fiilor săi duhovniceşti “o prezenţă luminoasă, un ierarh vrednic al Bisericii noastre strămoşeşti, care a înmulţit talanţii dăruiţi de Dumnezeu, făcându‑i roditori  din plin pe tărâm pastoral şi academic; ierarhii Bisericii Ortodoxe Române l‑au preţuit ca pe un adevărat părinte duhovnicesc”.
Î. P. S. Andrei a dat citire şi altor mesaje, venite din partea Î. P. S. Laurenţiu Streza, Mi­tropolitul Ardealului, a Î. P. S. Serafim, Mi­tropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord etc.
După citirea mesajelor, în dangătul clopotelor, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost purtat pe umeri de mai mulţi preoţi şi s‑a înconjurat biserica, după care a fost aşezat în mormânt spre odihnă până la învierea cea de obşte. După aşezarea sicriului în mormânt, conform dorinţei Preasfinţitului Ioan, s‑a cântat Imnul Dragostei creştine (I Cor. 13, 1‑8).
Deşi P. S. Ioan a depăşit “vârsta psalmistului” (80 de ani), durerea despărţirii a fost copleşitoare pentru toţi cei prezenţi, care l‑au cunoscut îndeaproape, l‑au iubit şi preţuit. Cu greu se poate uita faptul că Episcopul Ioan a fost un om cu credinţă nefăţarnică, un Slujitor al Bisericii care şi‑a luat în serios slujirea preoţească şi arhierească. Dacă până acum P. S. Ioan a stat de vorbă cu credincioşii, de acum înainte va sta de vorbă cu sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu, a căror pildă a încercat să o urmeze zi de zi. Unul dintre înalţii ierarhi care au participat la slujba înmormântării îmi mărturisea că “am pierdut un chip de ierarh, de arhiereu, pe cale de dispariţie din Sf. Sinod”.
Când dangătul clopotelor a încetat şi credincioşii se îndreptau în pace sufletească spre tradiţionala agapă creştinească, am solicitat de la Î. P. S. Teofan, Mitropolitul  Olteniei, o creionare a chipului duhovnicesc a blândului arhiereu trecut de curând la cele veşnice: “Era  între noi o difernţă de vârstă care ne‑a marcat. Era încărcat de ani şi experienţa vârstei îşi spunea cuvântul.  Eu, arhiereu tânăr, încercam să înţeleg mai bine cum este viaţa Bisericii şi m‑am bucurat de‑a lungul vieţii, de‑a lungul activităţii de arhierie, de  protecţie, de prietenie din partea Preasfinţitului Ioan. Nu pot relata aici un moment din viaţă care m‑a legat de Preasfinţitul Ioan, şi nădăjduiesc că şi pe Preasfinţia Sa de mine, pentru că aceasta constituie taina inimilor noastre şi a lui Dumnezeu, dar din acel moment, întotdea­una cînd ne‑am întâlnit am avut conştiinţa că am întâlnit un om al lui Dumnezeu, un om care a reuşit în modul cel mai fericit cu putinţă să îmbine două lucruri aparent contradictorii: simplitatea sfântă a omului de la ţară şi capacitatea de a însuşi şi a mărturisi cunoştinţe teologice şi de viaţă de cea mai evidentă profunzime. Pământul şi Biserica Ortodoxă Română suntem mai săraci, pentru că ne lipseşte un arhiereu, vlădica Ioan. Cerul este însă mai bogat prin prezenţa în împărăţia lui Dumnezeu al unui bineplăcut al Maicii Domnului, şi prin această îmbogăţire a cerului şi pământul este mai bogat…”